oțel

Din slavă (veche) ocĕlŭ, care provine din latină târzie *aciale, *aciarium < latină aciēs („vârf ascuțit”).

• AFI: /oˈʦel/

1. aliaj de fier cu carbon (și cu alte elemente), întrebuințat pentru rezistența, duritatea, tenacitatea și elasticitatea lui.
2. (la pl.) diverse sorturi de oțel; (p.ext.) obiecte fabricate din acest aliaj.
3. (rar; la pl.) ținte, cuișoare cu capul lat și strălucitor.
4. (înv.; la pl.) mecanism de declanșare la puștile și pistoalele de tip vechi, alcătuit din cocoș, cremene și amnar.
5. (p.ext.) armă.

• oțelar
• oțeli
• oțeliu
• oțelărie

• (loc.adj.) De oțel = asemenea oțelului (ca tărie, rezistență sau culoare).

• A fi iute (sau slab) de oțele = a fi iute (sau slab) din fire

• DEX '98 via DEX online