[go: up one dir, main page]

Sari la conținut

Autostrada A3 (România)

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Autostrada A3
"Autostrada Transilvania"

"Autostrada Transilvania"

Autostrada București-Oradea
Localizare
Țară România
Lungime totală203.51 km
606.5 km planificați
Județe traversateIlfov, Prahova, Brașov, Mureș, Cluj, Sălaj, Bihor
București–Ploiești
Lungime65.19 km
Capătul de sudBucurești (strada Petricani)
Intersecțiistrada Petricani, București
strada Gherghiței, București
strada Popasului, Voluntari
DNCB lângă Crețuleasca
A0 lângă Tunari
DJ101 la Moara Vlăsiei
DC184 DC184 lângă Snagov
DJ100B la Gherghița
DN1 lângă Bărcănești
Capătul de nordPloiești
Râșnov–Cristian
Lungime6.3 km
Capătul de sudRâșnov
Intersecții DN73 lângă Râșnov
DN73 lângă Cristian
Capătul de nordCristian
Târgu Mureș – Nădășelu
Lungime112.97 km
Capătul de estTârgu Mureș
IntersecțiiDN15J lângă Târgu Mureș
DJ151D lângă Cristești
DN14A lângă Iernut
DN15 lângă Chețani
DN15 lângă Câmpia Turzii
A10 spre Alba Iulia/Sebeș
DN1 lângă Turda
DN1 lângă Gilău
Capătul de vestNădășelu
Nușfalău–Suplacu de Barcău
Lungime13.55 km
Capătul de estNușfalău
Capătul de vestSuplacu de Barcău
Biharia–Borș
Lungime5.5 km
Capătul de estBiharia
Intersecții DN19 lângă Satu Nou
M4 lângă Santăul Mare
Capătul de vestBorș
Starea autostrăzilor și a drumurilor expres în România (decembrie 2023)

Autostrada A3 este o autostradă în construcție, ce pornește de la București spre nord, urmând să traverseze Munții Carpați prin Valea Prahovei, să străbată Podișul Transilvaniei pe direcția SE-NV, și să ajungă, prin nordul Carpaților Occidentali, la punctul de trecere a frontierei cu Ungaria de la Borș 2. Autostrada va lega orașele București, Ploiești, Brașov, Făgăraș, Sighișoara, Târgu Mureș, Turda, Cluj-Napoca, Zalău și Oradea. Lungimea totală planificată a autostrăzii este de 606 km.

La elaborarea planului inițial, autoritățile române au împărțit Autostrada A3 în două proiecte independente: Autostrada București–Brașov și Autostrada Brașov–Cluj–Borș, intitulată și Autostrada Transilvania,[1] punctul comun fiind orașul Brașov. În 2015 însă, master planul general de transport, care elabora prioritățile de dezvoltare a infrastructurii, nu mai cuprindea din autostrada A3 decât proiectul autostrăzii Comarnic–Brașov și cel al autostrăzii Târgu Mureș–Borș; legătura Brașov–Târgu Mureș fiind clasificată doar ca drum transregio, un statut inferior celui de drum expres,[2] iar conexiunea spre vest și nord-vest a Brașovului la rețeaua de autostrăzi urmează să se facă prin construcția autostrăzii A13.[3]

Pe 1 decembrie 2009 s-au deschis circulației primii 42 de kilometri din această autostradă, dintre Turda și Cluj-Napoca Vest (Gilău),[4] iar în 13 noiembrie 2010, încă 10 km între Turda și Câmpia Turzii,[5] iar în 2018 extensia Cluj-Napoca Vest (Gilău)–Nădășelu, în timp ce alte tronsoane sunt în execuție. Din , sunt circulabili complet toți cei 62 km ai autostrăzii București–Ploiești, după ce porțiunea dintre centurile celor două orașe a fost deschisă inițial în . Pe data de 30 mai 2013 contractul cu firma americană Bechtel pentru tronsonul de autostradă Suplacu de BarcăuBorș a fost reziliat. În 2023 a fost semnat contractul pentru 26,35 km între Suplacu de Barcău – Chiribiș.[6]

Autostrada București–Brașov

[modificare | modificare sursă]

Autostrada București–Brașov este primul din cele două sectoare ale autostrăzii. Acesta are o lungime planificată de 173 km și va lega orașele București, Ploiești, Comarnic, Sinaia, Predeal și Brașov. Ruta pe care o va străbate este una dintre cele mai solicitate de pe întreaga secțiune de drumuri naționale, având și o deosebită importanță economică și turistică.[7] În data de 19 iulie 2012 a fost deschisă circulației autovehiculelor porțiunea în lungime de 55,5 km cuprinsă între șoseaua de centură a Bucureștiului și cea a Ploieștiului.

Secțiunile autostrăzii

[modificare | modificare sursă]

Autostrada este împărțită în patru tronsoane:

Secțiune Rută  Lungime (km)   Perioada oficială  Finanțare  Comentarii 
1  BucureștiMoara Vlăsiei  19,5 05.2008 – 12.2010 (Centură – Moara Vlăsiei)
09.2016 – 08.2018 (București – Centură)
Bugetul de stat Finalizat
2 Moara VlăsieiPloiești 42,5 07.2007 – 07.2010 Bugetul de stat Finalizat
3 PloieștiComarnic 48,6 start lucrări 2025[8] Incert
4 ComarnicBrașov 58[9] 17.10.2017 – 17.10.2019 (Râșnov – Cristian)  Fonduri europene Finalizat tronsonul RâșnovCristian (6,4 km); restul în curs de revizuire a studiului de fezabilitate[10]
Dimensiuni[11][12]
Lungime 19,5 km
Număr de benzi 6
Număr poduri 6 buc
Lungime poduri 1.980 m
Număr pasaje 7 buc
Lungime pasaje 714 m
Noduri rutiere 3 buc
Podețe 16 buc
Volum săpătură 380.000 m³
Volum umplutură 2.010.000 m³
Cantitate asfalt 210.000 tone
Volum beton poduri și pasaje 110.000 m³

Traseul și contractarea lucrării

[modificare | modificare sursă]

Tronsonul București–Moara Vlăsiei

[modificare | modificare sursă]
Autostrada A3 văzută din avion în preajma aeroportului Henri Coandă

Primul tronson al autostrăzii București–Brașov este o autostradă de degajare cu o lungime de 19,5 km și sase benzi de circulație. Traseul autostrăzii începe din sectorul 2, mai exact din strada Petricani, și continuă spre nord, pe pasajul Petricani peste calea ferată București–Constanța, la kilometrul 7 trece peste ocolitoarea existentă a Bucureștiului, iar după aproximativ 4,5 km se intersectează cu viitoarea autostradă de centură a capitalei printr-un nod rutier, continuând până la Moara Vlăsiei.[13] Finanțarea construcției a fost asigurată de Guvernul României, valoarea proiectului ridicându-se într-o estimare inițială la 183,6 milioane euro. Execuția și proiectarea au fost câștigate, prin licitație, de asocierea Impresa Pizzarotti & C. S.p.A. și Tirrena Scavi S.p.A., iar termenul oficial de finalizare a lucrărilor a fost decembrie 2010.[11]

În urma licitației organizate pe data de 21 februarie 2007 de către CNADNR, la care au participat 7 ofertanți, contractul a fost atribuit firmelor asociate Impresa Pizzarotti & C. S.p.A. și Tirrena Scavi S.p.A. Finanțat în întregime de Guvernul României, valoarea lucrărilor propriu-zise din acest contract este de 152,8 milioane Euro. Valoarea exproprierilor, conform studiului de fezabilitate, se ridică la 27 milioane Euro.[14] Ordinul de începere a lucrărilor a fost dat în data de 16 mai 2008, moment în care contractul a intrat în vigoare, iar pe 26 mai 2008 s-a comunicat începerea efectivă a lucrărilor. Durata lucrărilor de construcție era de 18 luni de la data ordinului de începere a lucrărilor și perioada de garanție era de 36 de luni.[12]

Dimensiuni[15]
Lungime 42,5 km
Număr de benzi 4
Poduri 11 buc
Pasaje 4 buc
Noduri rutiere 2 buc
Podețe 48 buc

Tronsonul Moara Vlăsiei–Ploiești

[modificare | modificare sursă]
Autostrada București–Ploiești la km 49 (comuna Râfov, județul Prahova). Peisaj tipic pentru zona traversată: Câmpia Română, traversată de Ialomița, afluenții săi și câțiva afluenți ai Dâmboviței, și punctată, mai ales în văile râurilor, de păduri de foioase.

Este o autostradă de legătura în lungime de 42,5 km și patru benzi de circulație. De la Moara Vlăsiei, direcția generală fiind nord, ea traversează râul Ialomița și râul Prahova și continuă până la sud de Dumbrava (unde se va intersecta, printr-un nod rutier, cu viitoarea autostradă Ploiești–Focșani), punct din care avansează spre nord-vest, trecând peste DN1 la Bărcănești, la sud de Ploiești, și terminându-se în același drum alături de această localitate.[13] Finanțarea este asigurată de Guvernul României, valoarea proiectului se ridică la 238 milioane Euro, execuția și proiectarea au fost câștigate, prin licitație, de consorțiul format din companiile UMB Spedition, PA&CO International, Euro Construct Trading '98 și COM-AXA, iar termenul oficial de finalizare a lucrărilor este iulie 2010.[15] A fost primul tronson de autostradă din România construit, după 1989, de firme autohtone.[16]

După deschidere, s-a constatat că este necesară existența unui alt nod rutier pe malul stâng al Ialomiței, care să deservească sud-estul județului Prahova și să ofere o legătură alternativă și către Buzău până la realizarea autostrăzii sau drumului expres către acea destinație. Astfel, Consiliul Județean Prahova a finanțat realizarea unui nou nod rutier la Gherghița în zona kilometrului 44, nod deschis în noiembrie 2015.[17]

Tronsoanele Ploiești–Comarnic și Comarnic–Brașov

[modificare | modificare sursă]

Tronsonul Ploiești–Brașov nu a fost încă început, el fiind permanent amânat. În 2009, ministrul transporturilor Radu Berceanu spera că ar putea fi finalizat până în 2014;[18] la această dată, ministrul Ioan Rus avansa termenul de 2017.[19]

Porțiunea Comarnic–Brașov urmează să aibă 58 km, din care 16 km de poduri și viaducte, 15 km de tuneluri și costurile estimate erau de 1,2 miliarde de euro.

Porțiunea dintre Comarnic și Brașov urma a fi construită de un consorțiu format din firmele Vinci Concession, Aktor Concession, Vinci Construction Grand Projets și Aktor, lucrările trebuind să înceapă din luna februarie 2010.[20] Contractul cu consorțiul Vinci-Aktor prevedea concesionarea administrării acestei porțiuni pe 26 de ani.[21] După câștigarea licitației, consorțiul a încercat să atragă fonduri pentru construire, dar nu a reușit și s-a văzut nevoit să renunțe la contract, la sfârșitul perioadei de trei luni în care putea renunța la contract fără penalizări.[22][23] În 2012, noul guvern român al lui Victor Ponta a reluat procedurile, în urma negocierilor stabilindu-se realizarea tronsonului de aceleași firme VINCI și Aktor împreună cu Strabag, și creșterea costurilor de la 1,2 la 1,8 miliarde de euro, statul obligându-se să acopere diferențele de costuri dacă concesiunea nu se va dovedi suficient de profitabilă printr-o taxă de 7 lei pentru fiecare autovehicul ce va trece pe autostradă. Deși și-au asigurat contractul, ele au evitat însă semnarea lui, încercând să atragă finanțare din sistemul bancar. Astfel, în vara lui 2014 data finalizării, data semnării contractului și costurile lui finale nu erau cunoscute încă.[24][25]

Eșecul acestei tentative a făcut Guvernul să se reorienteze către finanțarea prin Programe Operaționale derulate de Uniunea Europeană. În 2017 s-a obținut finanțarea autostrăzii prin fonduri europene, și a fost atribuit și contractul pentru porțiunea finală a tronsonului Comarnic–Brașov, care ocolește orașul Râșnov și comuna Cristian (6,3 km de autostradă și 3,7 km de drum de legătură cu două benzi pe sens). Contractul, câștigat la licitație de Alpenside (offshore cipriot, cu acționari necunoscuți) și Specialist Consulting SRL, s-a semnat la începutul lui octombrie 2017 și are ca termen de execuție de 2 ani, durată ce începe să curgă după ce beneficiarul (Compania de Drumuri) pune la dispoziție furnizorului amplasamentul și avizele și achită avansul.[26] În cele din urmă, tronsonul dintre Râșnov și comuna Cristian a fost deschis pentru trafic pe data de .[27]

Cronologia construcției

[modificare | modificare sursă]

Pe data de 15 septembrie 2006 consorțiul format din companiile UMB Spedition, PA&CO International, EuroConstruct Trading `98 și COM-AXA a câștigat licitația pentru Tronsonul Moara Vlăsiei–Ploiești cu oferta de 200 de milioane euro, la licitație mai participând alte 3 companii din Uniunea Europeană.[28] Contractul a fost semnat pe data de 25 octombrie 2006, fază în care, în următorul an, constructorul își asuma plata garanției de 10% din valoarea lucrării, iar beneficiarul, finalizarea procedurii de expropriere și obținerea autorizației de construcție. Începerea lucrărilor a avut loc pe data 15 martie 2007 fără ordinul de începere a lucrărilor, din cauza neplății garanției în valoare de aproximativ 20 milioane de euro.[29] Ordinul de începere a lucrărilor a fost emis de CNADNR pe data de 27 iunie 2007[30], termenul contractual de finalizare devenind astfel iunie 2010. În iunie 2009, Ministerul Transporturilor organizează o licitație de extindere la 3 benzi pe sens a porțiunii de 25 de km dintre Moara Vlăsiei și Dumbrava[31], licitație la care 7 companii și consorții își depun oferta, dar care este suspendată două luni mai târziu din motive tehnice și legislative, privind accesul companiei câștigătoare pe șantierul vechilor constructori[32] și drepturile asupra proiectului tehnic.[33]

În aprilie 2011 ministrul transporturilor Anca Boagiu a acuzat constructorii tronsonului de abandonarea lucrărilor, în timp ce aceștia cereau o nouă amânare și suplimentare a costurilor. Ministerul a trimis acestora notificări de reziliere a contractului.[34][35] Ulterior, după o serie de negocieri între minister și companiile constructoare, s-a renunțat la reziliere, iar constructorii au acceptat să renunțe la majorarea cerută și să accepte termenul de 15 decembrie 2011 pentru finalizarea lucrării.[36] Deși în luna decembrie 2011 se ajunsese la un stadiu aproape final, autostrada nu a putut fi deschisă la termenul asumat din cauza unui singur pod care nu fusese terminat, de aceea deschiderea ei a fost anunțată pentru primăvara lui 2012,[37] data avansată pentru deschidere fiind 15 mai.[38] La acea dată, însă, doar cei 30 km dinspre Ploiești erau terminați, dar nu puteau fi folosiți din lipsa unui nod care să-i lege de rețeaua de drumuri; lucrul la restul porțiunii era aproape de finalizare;[39] ulterior, ministrul transporturilor Ovidiu Silaghi a anunțat o nouă amânare, de data aceasta până la 30 iunie.[40] Nici această dată nu a fost însă respectată, reprezentanții ministerului invocând probleme de siguranța traficului; prima porțiune din această autostradă (de la centura Bucureștiului până la cea a Ploieștiului) a fost deschisă abia la 19 iulie.

Porțiunea livrată se termină însă în centura Bucureștiului, contractul cu firma Impresa Pizzarotti fiind încetinit de litigii pe marginea prețului pentru lucrările adiționale solicitate de Compania de Drumuri după semnarea contractului.[41] În cele din urmă, în 2015 s-a făcut recepția pentru o porțiune de autostradă între centura Bucureștiului și strada Popasului din orașul Voluntari și a fost efectuată o nouă licitație. Spre sfârșitul anului, s-a semnat contractul pentru execuția ieșirii, în valoare de 130 de milioane de euro, cu asocierea Aktor-Euroconstruct. Suma este una mare deoarece drumul, cu 3 benzi pe sens, dar fără bandă de urgență, are multiple lucrări dificile, între care un nod cu strada Popasului și un pod peste calea ferată. Intrarea în oraș este gândită pentru a diviza traficul în multiple direcții, începând cu nodul cu strada Popasului (o bandă pe sens în două sensuri), apoi dintr-un sens giratoriu prin două drumuri de legătură, spre sud în strada Gherghiței (2 benzi pe sens) spre cartierul Colentina și, respectiv, spre vest în strada Petricani (2 benzi pe sens) și strada Fabrica de Glucoză (1 bandă pe sens).[42] Lucrările au început în 2016, iar în vara lui 2017, când s-au emis și autorizațiile de construcție pe toate porțiunile, termenul estimat de finalizare era jumătatea anului 2018.[43] Termenul a fost însă amânat, inclusiv contractual, deoarece Compania de Drumuri nu efectuase exproprierile pentru relocarea unor linii de înaltă tensiune, care au produs și un accident de muncă în timpul lucrărilor; acestea au fost reluate în ritm susținut abia în toamna lui 2018, după ce s-au relocat liniile electrice și s-au efectuat unele plăți contractuale. Astfel, a fost posibilă inaugurarea acestei ultime porțiuni din autostrada București–Ploiești în .[44]

Autostrada Brașov–Cluj–Borș (Transilvania)

[modificare | modificare sursă]
Autostrada A3, în apropiere de Cluj

Porțiunea Brașov–Cluj–Borș, cunoscută și sub numele de Autostrada Transilvania, urmează să aibă o lungime de 415 km și patru benzi de circulație.

Autostrada A3, în apropiere de Turda

Ea va porni din centrul României, de la Brașov, va străbate Podișul Transilvaniei de sud-est la nord-vest, pe lângă Târgu Mureș, ajungând la Cluj Vest, după care își va continua drumul spre Ungaria, pe lângă Oradea, terminându-se în comuna Borș, în zona satului Santăul Mare și a satului maghiar Nagykereki, continuându-se în Ungaria cu autostrada M4 către Miskolc și Budapesta.[45] Beneficiarul și finanțatorul acestui proiect este Guvernul României, executantul și proiectantul este compania americană Bechtel International Inc. împreună cu partenerul său din regiune, compania Enka İnșaat ve Sanayi A.Ș. din Turcia. Acest consorțiu a construit primul tronson al autostrăzii Tirana - Priștina (68 km, de la Rrshen la Kalimash, dat în folosință partial în iunie 2009), Autostrada Transilvania reprezentând cel de-al patrulea proiect derulat de către Bechtel și Enka Insaat ve Sanayi A.S..[46] Contractul cu Bechtel a fost semnat în anul 2004, pentru suma de 2,2 miliarde euro.[47] Ulterior însă, sumele au crescut, vehiculându-se o valoare cuprinsă undeva între cinci și șapte miliarde de euro (aproximare din decembrie 2009).[48] Din această porțiune, a fost dată în folosință doar secțiunea Câmpia TurziiGilău, însumând 51,8 km (aproximativ 10% din lungimea totală proiectată).[49] Odată cu finalizarea podului peste Someșul Mic, au mai fost dați în circulație încă aproxomativ 5 kilometri, între Gilău și Nădășelu.[50]

Pentru construcția autostrăzii Brașov-Cluj–Borș a existat o pauză de finanțare între anii 2010-2014. După intrarea UDMR la guvernare alături de PSD în anul 2014 și înțelegerea privind continuarea lucrărilor la Autostrada Transilvania, guvernul Victor Ponta (3) a alocat în ședința de guvern din 16 aprilie 2014 bani pentru finalizarea lucrărilor pe tronsonul Suplacu de Barcău-Borș.[51]

Secțiunile autostrăzii

[modificare | modificare sursă]

Din rațiuni constructive, proiectul a fost împărțit în opt segmente, după cum urmează:[52]

Secțiune Ruta Lungime (km) Perioada oficială Construcție
1 1A Brașov (Cristian) – Făgăraș 40 151  28.11.2010 – 31.12.2013  Finalizat doar segmentul de 6,4 km dintre Cristian și Râșnov.
1B Făgăraș – Sighișoara 53  28.02.2010 – 31.12.2013  Incert[a]
1C Sighișoara – Târgu Mureș (Ogra) 58  29.11.2009 – 31.12.2013 (contract Bechtel)
01.06.2016 – 01.06.2017 (Ungheni – Ogra)
Finalizat de la Ungheni la Ogra; restul incert.[b]
2 2A Târgu Mureș (Ogra) – Câmpia Turzii 37 89 29.11.2009 – 31.12.2010 (contract Bechtel)
4.05.2016 – 4.09.2017
Finalizat
2B Câmpia Turzii – Cluj Vest (Gilău) 52  28.05.2004 –13.11.2010 (contract Bechtel)
27.10.2017 –28.09.2018 (contract Tirrena Scavi – pod Someșul Mic)
Finalizat
3 3A Cluj Vest (Gilău) – Mihăiești 24 164  01.03.2008 – 31.12.2010 (contract Bechtel)
07.04.2014 – 01.11.2017 (contract UMB, Gilău – Nădășelu)
Finalizat (de la Gilău la Nădășelu), în lucru de la Nădășelu la Mihăiești)
3B Mihăiești – Suplacu de Barcău 76  01.03.2008 – 31.12.2010 
 27.06.2020 – 27.06.2023 (contract UMB, Poarta Sălajului – Zimbor)
Parțial în curs de proiectare
3C Suplacu de Barcău – Borș 64  16.04.2019 – 16.11.2020  Biharia – Borș Biharia–Borș(5 km) finalizat și dat în folosință pe 04.09.2020;
Biharia–Chiribiș, Chiribiș - Suplacu de Barcau semnat contract;
Încărcarea unei grinzi tip U pe trailer
  • Lungime totală: 404 km
  • Lățime platformă: 26 m
  • Parte carosabilă: 2 x 7,5 m
  • Poduri/viaducte pe autostradă: 267/peste 62 km
  • Pasarele peste autostradă: 94
  • Pasaje rutiere: 58
  • Noduri rutiere: 16[54]
  • Excavații: 93.000.000 m³
  • Umplutură: 64.000.000 m³
  • Fundație de balast și piatră spartă: 12.000.000 m³
  • Conducte de drenaj: 500.000 lm
  • Asfalt: 7.000.000 tone
  • Piloți: 620.000 m
  • Beton armat și prefabricat: 3.200.000 m³[55]

Grinzile pretensionate tip U, folosite la viaductele și pasajele autostrăzii, reprezintă o premieră pentru România. Acestea au o lungime de 37,1 m și o greutate de 165 tone, pentru producția unei singure grinzi fiind necesare 9.000 kg de fier, 60 m³ de beton și 3.400 kg de toroane.[56] Cele mai importante structuri de pe tronsonul 2B au necesitat cel puțin 620 de astfel de grinzi. Grinzile sunt produse integral în campusurile de la Săvădisla și Câmpia Turzii, de unde sunt preluate de un trailer lung de 40 de metri și transportate la viaductul unde urmează să fie instalate.[57]

Proiectul construirii autostrăzii Transilvania a început în 2004, în baza unui contract de 2,24 miliarde euro.[58] Lucrările au fost întrerupte la jumătatea anului 2005, când autoritățile au început reanalizarea contractului încheiat de guvernarea precedentă.[58] Ca urmare a sistării lucrărilor, termenul de finalizare a autostrăzii, stabilit inițial pentru anul 2012, a fost prelungit cu un an.[58] Cum în 2011 lucrările trenau în continuare, Ministerul Transporturilor a cerut renegocierea contractului. Bechtel a acceptat o reducere de costuri și a renunțat la tronsoanele la care încă nu începuse să lucreze. Proiectarea segmentelor GilăuNădășelu și Câmpia Turzii–Târgu Mureș a fost modificată pentru a reduce costurile. Toate segmentele cu excepția celui dintre Suplacu de Barcău și Borș urmează a fi reatribuite. Segmentul BrașovFăgăraș a fost comasat cu ComarnicBrașov și urma a fi atribuit prin concesiune în 2012,[59] dar toate tentativele din acel an și din următoarele trei au eșuat.[60] La începutul lui 2016, autoritățile încercau să demareze proiecte pentru capetele acestui tronson,[61] precum și pentru realizarea unor șosele de centură pentru orașele Bușteni și Comarnic.[62]

Etapa contractului cu Bechtel

[modificare | modificare sursă]

Pe 18 noiembrie 2003, Guvernul României a emis “Ordonanța de Urgență numărul 120 din 18 noiembrie 2003 pentru aprobarea demarării de către Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A. a procedurii de negociere cu o singură sursă cu firma Bechtel Internațional Inc., în vederea încheierii contractului de proiectare, construire și finanțare a autostrăzii Brașov–Cluj–Borș”.[63] O lună mai târziu, pe 19 decembrie 2003 s-a semnat “Contractul de construire a autostrăzii Brașov–Cluj–Borș”, acord între Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A., pe de o parte, și Bechtel Internațional Inc., pe de altă parte. Contractul poate fi descarcat de pe pagina web a Ministerului Transporturilor.[64]

Aprobarea de către Parlamentul României a O.U.G. 120/18.11.2003 s-a făcut prin Legea numărul 32 din 5 martie 2004.[65] Ceremonia oficială de inaugurare a lucrărilor pentru Autostrada Transilvania a avut loc în vecinătatea satului Vălișoara, comuna Săvădisla, județul Cluj, în data de 16 iunie 2004, în prezența premierului Adrian Năstase (PSD) și a lui Béla Markó (UDMR).[66] În anul 2004 lucrările preponderente au fost cele de proiectare și organizare de șantier.

Din cauza unor nereguli contractuale semnalate de Uniunea Europeană, Banca Europeană de Reconstrucție și Dezvoltare, Fondul Monetar Internațional, dar și de societatea civilă, în perioada ianuarie-martie 2005 s-a realizat o analiză a clauzelor contractuale. Acestea au fost renegociate cu reprezentanții investitorului în perioada mai-decembrie 2005, perioadă care s-a încheiat cu un amendament la contract.[67] Datorită negocierilor, anul 2005 nu a adus niciun progres în evoluția lucrărilor.[68]

Lansatorul de grinzi pe viaductul de la km 27+700

În februarie 2006 s-a semnat “Acordul de Modificare al Contractului de Construire”, care, printre altele, prelungește termenul de finalizare din decembrie 2012 până în decembrie 2013.[54] Lucrările s-au reluat în luna iunie 2006.[68]

În martie 2007 s-a turnat prima placă de suprabetonare a structurii de pod de la km 34+167 din Secțiunea 2B.[69] Conform constructorului, volumul lucrărilor realizate în primele patru luni ale anului 2007 a cunoscut o creștere de 75% față de planul de lucrări prevazut pentru această perioadă.[70]

La nivelul lunii ianuarie 2008 stadiul valoric al lucrărilor pe secțiunea 2B era de 44,5 %, valoarea lucrărilor pentru această secțiune fiind de 434 milioane euro, iar pe 3C de 30,52 %, valoarea acestui tronson fiind estimată la 445 milioane euro.[54] În luna mai 2008 s-a instalat prima grindă pretensionată tip U pe viaductul 29+709 din secțiunea 2B (video Arhivat în , la Wayback Machine.).[56]

În luna august 2009 a fost finalizat cel mai mare viaduct de pe secțiunea 2B, având o lungime de aproape 1 km (960 m) și o înălțime de 23 m, pentru construcția căruia au fost necesare 192 de grinzi de tip U.[71] La 1 decembrie 2009 s-au inaugurat primii 42 de kilometri de autostradă,[4] ce leagă Turda de Gilău (situat pe DN1/E60, la ieșirea Cluj Vest), această porțiune având și rolul de centură ocolitoare a municipiului Cluj.

Ritmul de desfășurare a lucrărilor a fost însă foarte lent, în raport cu termenii negociați și cu prețul lucrării. În total, în cei zece ani, Bechtel a reușit să livreze 52 de kilometri din cei contractați,[72] iar un alt tronson a fost adus la stadiul fizic 52,15%.[73]

La sfârșitul anului 2009 datoriile înregistrate de către Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale (CNADNR) față de constructorul american s-au ridicat la 903 milioane lei,[74] întrucât contractul era conceput astfel încât constructorul să poată emite facturi indiferent de stadiul fizic al lucrărilor. În final, statul român a plătit circa 50% din sumă în schimbul livrării a 10% din lungimea autostrăzii.[75]

Până la finele lunii aprilie 2009, ministerul de resort a plătit Bechtel 607,6 milioane de lei ca parte a datoriilor.[74] La 13 noiembrie 2010 constructorul autostrăzii a finalizat ultimii 10 kilometri din tronsonul Câmpia Turzii-Gilău, având în lucru sectorul Suplacu de Barcău–Borș (gradul de finalizare este de 36,59%), în lungime de 64 de kilometri.[74][76]

Etapa construcției pe tronsoane

[modificare | modificare sursă]

În data de 30 mai 2013, a fost reziliat și contractul cu firma americană Bechtel pentru tronsonul de autostradă Suplacu de Barcău–Borș, iar gradul de finalizare era atunci de 50,12%. Finanțarea însă a fost rezolvată prin obținerea încadrării autostrăzii în rețelele europene de transport și acceptul finanțării europene.[77] S-a trecut apoi la reatribuirea lucrărilor. În aceeași perioadă, s-a elaborat și Master planul de transport, un document al cărui scop era să specifice prioritățile României în materie de dezvoltare a infrastructurii. În cadrul acestui document, a primit prioritate legătura între Borș/Oradea și Târgu Mureș, conexiunea de la Târgu Mureș la Făgăraș fiind retrogradată la nivel de drum Trans Regio.[53][c]

Secțiunea 3, Cluj Vest–Borș
[modificare | modificare sursă]
TronsonLungimeAntreprenorFazăStatut
Borș–Biharia5,35 kmTramecoExecuțiefinalizat
Biharia–Chiribiș28,55 kmPrecon / Citadina 98Execuțiesemnat
Chiribiș–Suplacu de Barcău26,35 kmErbașuExecuțiesemnat
Suplacu de Barcău–Nușfalău13,55 kmNurol⁠(d)Execuțiefinalizat
Nușfalău–Poarta Sălajului31 kmProiectîn licitare
Poarta Sălajului–Zimbor12,24 kmUMB SpeditionExecuțieîn lucru
Zimbor–Mihăiești13,26 kmUMB SpeditionExecuțieîn lucru
Nădășelu–Mihăiești16,85 kmUMB SpeditionExecuțieîn lucru
Gilău–Nădășelu8,7 kmUMB SpeditionExecuțiefinalizat

Porțiunea Suplacu de BarcăuBorș urmează să se conecteze cu autostrada M4 din Ungaria. Ea a fost atribuită în aprilie 2015 unui consorțiu în frunte cu firma Corsan Corviam Construccion Spania. Neînțelegerile dintre Corsan și unul dintre partenerii din consorțiu au făcut însă ca lucrările să nu fie reluate,[78] iar contractul să fie reziliat în noiembrie 2016.[79] Tronsonul a fost împărțit din nou în loturi și, deoarece proiectul autostrăzii maghiare M4 înainta nestingherit în birocrație, primul lot a fost unul de mai puțin de 6 kilometri, de la frontieră până la șoseaua națională DN19. Acesta a fost câștigat de grupul de firme Selina, în asociere cu Vahostav SK din Slovacia, iar lucrările au început în aprilie 2019,[80] fiind finalizate în anul următor odată cu porțiunea de la frontieră de partea maghiară.[81]

După contestații, secțiunea Biharia–Chiribiș a fost contractată în iulie 2020 cu același constructor, grupul Selina prin Trameco și Vahostav, licitația pentru tronsonul Chiribiș - Suplacu de Barcău a fost anulată în ianuarie 2020.

Pe tronsonul Mihăiești–Suplacu de Barcău, în zona munților Meseș, lânga orașul Zalău, proiectul a fost modificat pentru a înlocui soluția unui debleu adânc cu cea a unui tunel de 2,4 km lungime.[82] În 2016, studiul de fezabilitate era în curs de reactualizare, iar licitarea întregului tronson aștepta rezultatele acestuia.[83]

Tronsonul Nădășelu–Mihăiești a fost contractat în 2016 cu un consorțiu condus de firma italiană Maltauro.[84] Proiectarea a întâmpinat dificultăți, întrucât studiul de fezabilitate inițial a fost realizat fără studii pe teren, pe baza unor hărți prea vechi, în care nu figura un cartier apărut după întocmirea lor. Abia în primăvara anului următor constructorul a obținut certificatul de urbanism,[85] dar, deoarece nici la trei luni după înlăturarea acestui obstacol, Maltauro nu începuse lucrările, Compania de Drumuri a reziliat contractul.[86]

Pentru porțiunea Gilău–Nădășelu, care conectează DN1 cu DN1F la vest de Cluj, constructorul desemnat este consorțiul între UMB Spedition și Tehnostrade, iar lucrările au început în august 2014.[87] În 2017, lucrările erau aproape finalizate, dar nu puteau fi livrate, deoarece viaductul peste râul Someșul Mic, de la Gilău (parte a tronsonului Câmpia Turzii–Gilău) nu era încă nici măcar contractat.[88] Lucrările la viaduct au fost contractate abia pentru anul următor și realizate de compania Tirrena Scavi, și întreg tronsonul a putut fi deschis la sfârșitul lui septembrie 2018.[89]

Secțiunea 2: Târgu Mureș–Cluj Vest
[modificare | modificare sursă]
TronsonLungimeAntreprenorFazăStatut
Câmpia TurziiChețani15,69 kmStrabag-Wilhelm GeigerExecuțiefinalizat
Chețani–Iernut17,9 kmAstaldiMax BoeglExecuțiefinalizat
Iernut–Ogra3,6 kmWilhelm GeigerExecuțiefinalizat
Ogra–Ungheni10,1 kmStrabagStracoExecuțiefinalizat
Ungheni–Târgu Mureș
și drum de legătură
4,5 kmStrabagExecuțiefinalizat
A3 la Ogra
Tronsonul dintre Chețani și Iernut

Porțiunea Câmpia Turzii–Târgu Mureș, care urmează să se conecteze cu autostrada A8 către Iași, cuprinde toate tronsoanele porțiunii Câmpia Turzii–Ogra, plus tronsonul Ogra–Ungheni care în proiectul anterior era asociat porțiunii Ogra–Sighișoara, la care s-a adăugat porțiunea Ungheni–Târgu Mureș, alături de un drum de legătură cu orașul. Ea a fost împărțită în mai multe loturi, iar atribuirea ei s-a făcut imediat la începutul lui 2014. Cu toate acestea, lucrările au fost întârziate din diverse motive. Astfel, câteva luni de întârziere au apărut deoarece CNADNR nu efectuase exproprierile, deși majoritatea loturilor fuseseră atribuite rapid, neexistând contestații la licitații.[77] Singura licitație contestată a fost pe lotul Iernut–Chețani, contractată în cele din urmă cu un consorțiu condus de Astaldi și Max Boegl, deși inițial fusese declarată câștigătoare asocierea Strabag-Straco. În rest, pe lotul Ogra–Iernut lucrează firma Wilhelm Geiger, pe lotul Câmpia Turzii–Chețani lucrează un consorțiu condus de Straco, iar pe Ogra–Ungheni lucrează Strabag și Straco.[77] Contractul pentru tronsonul Ungheni–Târgu Mureș și drumul de legătură, inițial atribuit asocierii Lemacons, Vega '93 și Arcada, a fost reziliat la cererea constructorilor, iar licitația a fost reluată în toamna lui 2016, pentru a fi atribuit, după numeroase contestații, companiei Strabag abia la sfârșitul lui mai 2020.[90]

Tronsonul dintre Iernut și Ungheni
Tronsonul dintre Târgu Mureș și Ungheni

Primul segment deschis circulației pe această secțiune a fost cel între Iernut și Ungheni, la , după ce loturile Geiger și Strabag au fost finalizate în ultima parte a acelui an. Problema principală a fost aceea că nodul Iernut se află pe lotul Astaldi (Iernut–Chețani) și la acea dată nu erau aproape de finalizare nici măcar bretelele dinspre Târgu Mureș ale acelui nod. Soluția adoptată pentru a permite deschiderea a constat în realizarea unui sens giratoriu temporar pe aliniamentul autostrăzii, la intersecția cu vechiul traseu al șoselei DN14A, deși acolo acest drum are chiar lângă acel sens giratoriu o trecere la nivel cu calea ferată, unde CFR încă mai încerca la acea dată să operaționalizeze o barieră cu timp mic de așteptare.[91] În cele din urmă, lotul Chețani–Iernut a fost finalizat și dat în folosință în septembrie 2020.

Listă ieșiri

[modificare | modificare sursă]
Ieșiri și construcții (Nord)
București – Ploiești (62 km)
Motorway km 6 Strada Gherghiței, București deschis 2018
Exit km 9 Strada Popasului, Voluntari deschis 2018
Exit km 13 Centură București CB deschis 2012
Service area km 16 Parcare deschis 2019
Interchange km 22 Autostrada A0 deschis 2023
Exit km 25 Moara Vlăsiei DJ101 deschis 2019
Service area km 26 Parcare doar sud
Exit km 30 Snagov/Ghermănești DC184 deschis 2012
Service area km 34 Parcare în construcție
Bridge km 38 Râul Ialomița deschis 2012
Service area km 41 Parcare în construcție
Ieșire km 44 Gherghița deschis 2015
Bridge km 47 Râul Prahova deschis 2012
Service area km 49 Parcare în construcție
Service area km 56 Parcare în construcție
Service area km 63 Parcare în construcție
Exit km 68 Ploiești Sud DN1 deschis 2012
Râșnov–Cristian (6 km)
Autostradă km 0 Râșnov DN73 deschis 2020
Ieșire km 6 Cristian DN73 deschis 2020
Târgu Mureș–Nădășelu (101 km)
Autostradă km 0 Târgu Mureș DN15 deschis 2021
Ieșire km 2 Acățari DJ151D deschis 2021
Ieșire km 4 Ungheni, Aeroportul Transilvania DN15 deschis 2018
Spațiu de servicii km 7 Parcare deschis 2018
Ieșire km 18 Iernut DN14A deschis 2018
Spațiu de servicii km 33 Parcare deschis 2020
Ieșire km 36 Chețani DN15 deschis 2020
Motorway km 41 Câmpia Turzii DN15 deschis 2010
Exit km 50 Turda / Aiud DN1 deschis 2009
Interchange km 50 Alba Iulia, Sebeș A10 deschis 2018
Service area km 55 Parcare în construcție
Bridge km 57 Râul Arieș deschis 2009
Exit km 57 Ieșire în U doar nord
Exit km 44 Ieșire în U doar sud
Service area km 46 Parcare în construcție
Exit km 60 Cluj Vest / Gilău DN1 deschis 2009
Bridge km 83 Râul Someșul Mic deschis 2018
Ieșire km 101 Zalău / Gârbău DN1F deschis 2018
Nușfălău–Suplacu de Barcău (13 km)
Motorway km 0 Nușfălău DN1H deschis 2023
Service area km 2 Parcare deschis 2023
Exit km 3 Ieșire în U doar nord
Exit km 13 Suplacu de Barcău DN19B deschis 2023
Oradea–Borș (5 km)
Autostradă km 0 Oradea Nord, Biharia DN19 deschis 2020
Joncțiune km 2 Oradea Vest / Arad deschis 2024
Spațiu de servicii km 4 Parcare deschis 2020
Vamă km 5 Borș II (RO)Nagykereki (HU) deschis 2020

Note de completare

[modificare | modificare sursă]
  1. ^ Master planul general de transport nu mai preconizează o autostradă între Făgăraș și Sighișoara, ci doar un drum Trans Regio „Ardealul” de la Brașov la Târgu Mureș.[53]
  2. ^ Master planul general de transport nu mai preconizează o autostradă între Sighișoara și Târgu Mureș, ci doar un drum Trans Regio „Ardealul” de la Brașov la Târgu Mureș. De la Ogra la Târgu Mureș este însă necesară o porțiune care să conecteze A3 de viitoarea autostradă A8 Târgu Mureș – Iași.
  3. ^ Nu există încă elaborat un standard de drum Trans Regio și nu este clar cum se deosebește el de un drum național și de un drum expres, în termeni de proiectare a intersecțiilor, de realizare a ocolirilor și conexiunilor cu localitățile, de număr și lățime a benzilor de circulație. Din document rezultă doar că se așteaptă ca realizarea acestor drumuri să fie mai puțin costisitoare decât a drumurilor expres.

Note bibliografice

[modificare | modificare sursă]
  1. ^ Autostrada Transilvaniei, un șantier abandonat de 6 ani, Digi 24, 10 aprilie 2019
  2. ^ „Master Planul Final: când vor fi gata tronsoanele de autostradă din cei 960 de km promiși până în 2020”, Promotor.ro, accesat în  
  3. ^ Podaru, Mădălina (), Cine este Makyol, compania din Turcia care ar putea construi „cap-coadă” Autostrada (A13) Sibiu – Făgăraș. După UMB și WeBuild, compania Makyol devine al treilea constructor după numărul kilometrilor de autostradă, Economedia.ro 
  4. ^ a b „Autostrada Transilvania: Se circulă pe primii 42 de kilometri”. Jurnalul Național. . Arhivat din original la . Accesat în . 
  5. ^ „Premierul Emil Boc a inaugurat un nou tronson din Autostrada Transilvania: Am facut in perioada de criza mai mult decat au facut altii in vremuri de crestere economica”. Hotnews.ro. . 
  6. ^ „România plătește încă 266 de milioane de euro pentru "Autostrada Bechtel" - Lumea Politică”. . Accesat în . 
  7. ^ „Autostrada București - Brașov”. CNADNR. Arhivat din original la . Accesat în . 
  8. ^ Primul tronson al autostrăzii Comarnic - Brașov va fi scos la licitație anul acesta. Grindeanu: ”Va face conectivitatea cu celelalte autostrăzi”
  9. ^ „Constructorul tronsonului Comarnic – Brasov, ales pentru respectarea normelor europene”. Standard.ro. . Arhivat din original la . Accesat în . 
  10. ^ „Autostrada Comarnic-Brașov începe din nou. Va fi semnat contractul pentru revizuirea studiului de fezabilitate”, Economica.net, accesat în  
  11. ^ a b „Autostrada București - Brașov Tronsonul București - Moara Vlăsiei, km 0+000 - km 19+500”. CNADNR. Arhivat din original la . Accesat în . 
  12. ^ a b „Comunicat de presă al Ministerului Transporturilor”. Ministerul Transporturilor. . Arhivat din original la . Accesat în . 
  13. ^ a b Bogdan Mirica (). „Traseul Autostrăzii București-Ploiești”. Automarket. 
  14. ^ „CNADNR a semnat înca un contract pentru realizarea Autostrazii București – Brașov”. CNADNR. . Arhivat din original la . Accesat în . 
  15. ^ a b „Autostrada București - Brașov, Tronsonul Moara Vlăsiei - Ploiești, km 19+500 - km 62+000”. CNADNR. Arhivat din original la . Accesat în . 
  16. ^ Doru Cireașă (). „Autostrada Timișoara-Lugoj, prima adjudecată după placul BEI”. Cotidianul. Arhivat din original la . Accesat în . 
  17. ^ „Prahova: Nodul rutier de acces pe A3, de la Gherghița, deschis circulației”, Agerpres, , arhivat din original la , accesat în  
  18. ^ V.M. (). „Radu Berceanu: Autostrada Bucuresti-Brasov va fi circulabila in cinci ani”. Hotnews.ro. Accesat în . 
  19. ^ Neferu, Andreea-Mioara (). „După „abureala" ministrului Șova privind autostrada Comarnic - Brașov urmează cea a lui Ioan Rus. Citat din noul ministru al transporturilor: „Ori ne ducem înainte, ori ne ducem înapoi". Ziarul Financiar. Arhivat din original la . Accesat în . 
  20. ^ Catalin Lupoaie (). „Infrastructura: Prima autostradă prin munți”. Ziarul Financiar. 
  21. ^ Cireașă, Doru (). „Autostrada Comarnic-Brasov va trece pe sub Sinaia si Busteni”. România liberă. Arhivat din original la . Accesat în . 
  22. ^ Trandafir, Teodora (). „Autostrada Comarnic-Brașov s-a dus pe apa sâmbetei”. Evenimentul zilei. Accesat în . 
  23. ^ AUTOSTRADA RUȘINII. „De-aș mai duce-o pân’ la toamnă”, 24 iulie 2014, Loredana Voiculescu, Gândul, accesat la 27 iulie 2014
  24. ^ Cozmei, Victor (). „Totul despre autostrada Comarnic - Brasov: Cand va fi gata, ce taxa se va pune si cat va plati statul roman in fiecare luna”. Hotnews.ro. Accesat în . 
  25. ^ „Autostrada Comarnic-Brasov, noi amanari”. The Money Channel. 25 iulie 2014]. Arhivat din original la 2014-08-08. Accesat în 11 septembrie 2016.  Verificați datele pentru: |date= (ajutor)
  26. ^ Doru Cireașă (), „Începe autostrada Comarnic-Brașov. Cu 10 km în câmpie”, Digi24, accesat în  
  27. ^ Redacția (), „Bode, la inaugurarea autostrăzii Râșnov-Cristian: Cu acești 10 kilometri de autostradă, guvernarea liberală încheie anul 2020 cu aproximativ 90 de kilometri dați în trafic într-un an dificil”, G4Media.ro, accesat în  
  28. ^ „Euroconstruct a castigat licitatia pentru autostrada Bucuresti-Ploiesti”. Ziarul Financiar. . 
  29. ^ Ștefan Etves (). „Regii asfaltului vor să garanteze autostrada București-Brașov cu banii statului”. Gardianul. [nefuncțională]
  30. ^ „Comunicat de presă CNADNR din 27 iunie 2007”. CNADNR. . Arhivat din original la . Accesat în . 
  31. ^ Mircea Doagă (). „O bandă de autostradă în plus: 2,2 milioane de euro/km”. Financiarul. [nefuncțională]
  32. ^ Cătălin Lupoaie (). „Autostrada București-Ploiești, la trei benzi și un constructor”. Ziarul Financiar. 
  33. ^ Doru Cireașă (). „Regii asfaltului vor exclusivitate pe tronsonul Moara Vlăsiei-Ploiești. A treia bandă a autostrăzii mai așteaptă”. Cotidianul. Arhivat din original la . Accesat în . 
  34. ^ „Ministerul Transporturilor va rezilia contractul pentru tronsonul de autostradă Moara Vlăsiei-Ploiești”. Mediafax. . Accesat în . 
  35. ^ Cireașă, Doru (). „Autostrada A3, Vlăsiei - Ploiești: Culisele rezilierii”. România Liberă. Arhivat din original la . Accesat în . 
  36. ^ Cireașă, Doru (). „Culisele împăcării de pe Autostrada Ploiești”. România Liberă. Arhivat din original la . Accesat în . 
  37. ^ Dumitru, Andra (). „Boc: Autostrada București-Ploiești va fi dată în folosință cel mai târziu în aprilie 2012”. România liberă. Arhivat din original la . Accesat în . 
  38. ^ Mailat, Ciprian (). „Ungureanu: Conform promisiunilor constructorilor, autostrada București–Ploiești va fi deschisă circulației pe 15 mai”. Capital. Arhivat din original la . Accesat în . 
  39. ^ Doaga, Mircea (). „Autostrada Bucuresti - Ploiesti, gata pe bucati: finalizata 50%, circulabila 0%”. Finanțiștii. 
  40. ^ Străuț, Dan (). „Autostrada București-Ploiești, gata într-o lună”. Adevărul. Accesat în . 
  41. ^ Victor Cozmei (), „Povestea celei mai controversate bucati de autostrada din Romania: Cum s-a ajuns ca lucrarile la "ciotul" din autostrada A3 care intra in Bucuresti sa fie blocate si neterminate la doi ani si jumatate de la deschiderea circulatiei - Infrastructura_Articole”, HotNews.ro, accesat în  
  42. ^ I. C. (), „CNADNR anunta semnarea contractului pentru "ciotul" de 3 km care intra in Capitala al autostrazii A3 Bucuresti-Ploiesti - Esential”, HotNews.ro, accesat în  
  43. ^ Ionuț Ciurea (), „Autostrazi in Romania: discutii diverse si proiecte”, Asociația Pro Infrastructura, accesat în  
  44. ^ Victor Cozmei (), „​VIDEO S-a deschis „ciotul" A3 București - Șoseaua de Centură / Autostrada urbană cu giratoriu la Gherghiței și semafor la Petricani - Infrastructura_Articole”, HotNews.ro, accesat în   zero width space character în |title= la poziția 1 (ajutor)
  45. ^ „Hungary, Romania agree on motorway link-up location” [Ungaria și România au căzut de acord privind punctele de conectare ale autostrăzilor]. Budapest Business Journal, BBJ.hu. . Arhivat din original la . Accesat în . 
  46. ^ „Despre Autostrada Transilvania”. autostradatransilvania.ro. Arhivat din original la . Accesat în . 
  47. ^ Autostrăduța de un miliard de euro, 30 octombrie 2010, Denis Barabaș, adevarul.ro, accesat la 4 iulie 2011
  48. ^ Boc și Berceanu “s-au dat” cu Loganul pe Autostrada Transilvania Arhivat în , la Wayback Machine., standard.ro, accesat la 16 decembrie 2009
  49. ^ Ciprian Mailat (). „Pariul României: Vom ajunge în octombrie la 550 kilometri de autostradă?”. Capital. Arhivat din original la . Accesat în . 
  50. ^ „Video Toamna se face inventarul autostrăzilor”, Stiriletvr.ro, , accesat în  
  51. ^ Vin bani pentru Autostrada Transilvania Arhivat în , la Wayback Machine.”, Ziua de Cluj, 17 aprilie 2014.
  52. ^ „Autostrada Brașov - Cluj - Borș”. CNADNR. Arhivat din original la . Accesat în . 
  53. ^ a b Victor Cozmei (), „Master Planul de Transport a fost adoptat prin Hotarare de Guvern - Infrastructura_Articole”, HotNews.ro, accesat în   hartă cu rezoluție mare
  54. ^ a b c „Informare privind stadiul lucrărilor de construcție la Autostrada Brașov–Cluj–Borș la sfârșitul lunii aprilie 2008” (PDF). mt.ro. aprilie 2008. Arhivat din original (PDF) la . Accesat în . 
  55. ^ „Știați că..”. autostradatransilvania.ro. Arhivat din original la . Accesat în . 
  56. ^ a b „Comunicat de presă : Instalarea primei grinzi U la Autostrada Transilvania”. autostradatransilvania.ro. . Arhivat din original la . Accesat în . 
  57. ^ Andrada Farcău (). „Secretele Autostrăzii Transilvania. Toate amănuntele despre primii 25 de kilometri”. clujeanul.ro. Arhivat din original la . Accesat în . 
  58. ^ a b c Somajul tehnic si disponibilizarile au ajuns la portile marilor angajatori ai Clujului, 22 dec 2008, zf.ro, accesat la 18 august 2010
  59. ^ Sbîrn, Cristina (). „Autostrada Transilvania, varianta post-Bechtel”. Evenimentul zilei. Accesat în . 
  60. ^ Alice Draghici (), „Ponta: Proiectul de concesiune Comarnic-Brașov, eșuat din cauza lipsei unui acord politic”, Mediafax, accesat în  
  61. ^ Victor Cozmei (), „Licitatia pentru Lotul 1 al autostrazii Comarnic - Brasov, unde singura oferta a fost a firmei UMB, a fost anulata - Infrastructura_Articole”, HotNews.ro, accesat în  
  62. ^ Victor Cozmei (), „Centurile Comarnic si Busteni, scoase la licitatie de Compania de Drumuri. Valoarea estimata: 9 milioane de euro pentru 4 kilometri de drum cu cate o banda pe sens - Infrastructura_Articole”, HotNews.ro, accesat în  
  63. ^ „Ordonanța de Urgență a Guvernului numărul 120 din 18 noiembrie 2003”. legestart.ro. . [nefuncțională]
  64. ^ „Contractul de construire a autostrăzii Brașov–Cluj–Borș, actualizat, incluzând nota privind renegocierea” (PDF). mt.ro. . Arhivat din original (PDF) la . Accesat în . 
  65. ^ „Legea 32 din 5 martie 2004”. cdep.ro. . Arhivat din original la . Accesat în . 
  66. ^ Adrian Năstase a inaugurat lucrările la Autostrada Brașov-Borș”, Amosnews, 16 iunie 2004.
  67. ^ „Notă privind renegocierea contractului de proiectare și construire a autostrăzii Brașov–Cluj–Borș” (PDF). mt.ro. . Arhivat din original (PDF) la . Accesat în . 
  68. ^ a b „Interviu cu domnul Michael John Mix, directorul de proiect al Bechtel International pentru Autostrada Transilvania”. Bursa. . Arhivat din original la . Accesat în . 
  69. ^ „Comunicat de presă : Turnarea primei plăci de pod la Autostrada Transilvania”. autostradatransilvania.ro. . Arhivat din original la . Accesat în . 
  70. ^ „Comunicat de presă : Ritm accelerat de lucru la Autostrada Transilvania”. autostradatransilvania.ro. . Arhivat din original la . Accesat în . 
  71. ^ „Comunicat de presă : A fost finalizat cel mai mare viaduct de pe secțiunea 2B”. autostradatransilvania.ro. . Arhivat din original la . Accesat în . 
  72. ^ Cosmin Pam Matei (), „S-a găsit contractul Bechtel, pierdut de fostul ministru Dan Șova”, Cotidianul, accesat în  
  73. ^ Eroare la citare: Etichetă <ref> invalidă; niciun text nu a fost furnizat pentru referințele numite Cotidianul_2016-10-25
  74. ^ a b c Protocol de finanțare a autostrăzii Transilvania, 23 iulie 2010, wall-stret.ro, accesat la 22 aprilie 2014
  75. ^ „Romania iese cu datorii din cel mai pagubos contract. Cati bani primeste Bechtel ca sa plece”, Pro TV, , accesat în  
  76. ^ Popa, Adrian M.; Barabaș, Denis (). „S-au inaugurat cei 12 km de autostradă dintre Câmpia Turzii și Turda”. Adevărul. 
  77. ^ a b c Victor Cozmei (), „Autostrada A3 Campia Turzii - Ogra - Tg. Mures - De la afacerea Bechtel, la fondurile europene ce se pierd - Infrastructura_Proiecte”, HotNews.ro, accesat în  
  78. ^ Doru Cireasa (), „Autostrada Transilvania. Contractul pentru lotul Suplacu de Barcău-Borș, reziliat?”, România liberă, arhivat din original la , accesat în  
  79. ^ Dan Straut (), „Contractul pentru construcția autostrăzii Suplacu de Barcău - Borș a fost reziliat”, Mediafax, accesat în  
  80. ^ „Vin alegerile! Au început lucrările pentru construirea lotului de 5,35 km al Autostrăzii Transilvania între Borș și Biharia”, Ebihoreanul.ro, , accesat în  
  81. ^ Victor Cozmei (), „VIDEO Prima autostradă finalizată în 2020: Traficul rutier a fost deschis vineri pe tronsonul care se leagă direct de rețeaua de autostrăzi a Ungariei - Infrastructura_Articole”, HotNews.ro, accesat în  
  82. ^ Loredana Voiculescu, „Un tunel de autostradă de 2,4 kilometri va străbate Munții Meseș, la 400 de metri altitudine, aproape de Zalău”, Gândul, accesat în  
  83. ^ „Lucrarile la Tunelul din Meses vor fi licitate abia in luna mai, dar aici vor demara si primele lucrari - Graiul Salajului”, Graiulsalajului.ro, accesat în  
  84. ^ Victor Cozmei (), „Inca 16,8 km din autostrada Transilvania, intre Nadaselu si Mihaiesti, au fost contractati: 100 de mil. euro si termen de 18 luni - Infrastructura_Articole”, HotNews.ro, accesat în  
  85. ^ Claudiu Padurean (), „Încep lucrările la încă o bucată din Autostrada Transilvaniei”, România liberă, arhivat din original la , accesat în  
  86. ^ „Încă un contract reziliat din Autostrada Transilvania”, Digi 24, , accesat în  
  87. ^ „Radio România Regional » Lucrările la Autostrada Transilvania au fost reluate pe tronsonul Gilău – Nădășel”. Radio România Regional. Accesat în . 
  88. ^ Victor Cozmei (), „VIDEO Viaductul lipsa de la Gilau face inutilizabil un tronson de autostrada aproape terminat. Licitatia pentru executie, blocata de trei luni in evaluarea ofertelor - Infrastructura_Articole”, HotNews.ro, arhivat din original la , accesat în  
  89. ^ Gabriel Kolbay (), „S-a deschis "autostrada muzeu" dintre Gilau si Nadaselu (VIDEO)”, Ziare.com, accesat în  
  90. ^ Elena Deacu (), „Autostrada Transilvania. CNAIR semnează contractul pentru tronsonul Târgu Mureș – Ungheni. Orban: Trecem la creștere bazată pe investiții”, Adevărul, accesat în  
  91. ^ Victor Cozmei (), „HARTĂ INTERACTIVĂ Autostrada Transilvania: Încă 13 km lângă Târgu Mureș au fost deschiși după patru ani de la semnarea contractelor / Un proiect sabotat de birocrație și de incapacitatea autorităților să rezolve problemele la timp - Infrastructura_Articole”, HotNews.ro, accesat în  

Legături externe

[modificare | modificare sursă]

Materiale media legate de Autostrada A3 la Wikimedia Commons