Tun antitanc autopropulsat (proiect)
| Tun antitanc autopropulsat (TAA) | |
| Tip | Vânător de tancuri |
|---|---|
| Loc de origine |  România
|
| Istoric producție | |
| Proiectant | Institutul 111 (inventatori: Dârvariu Paul și Buracu Mihail) |
| An proiectare | sfârșitul anilor 1970 - 1985 |
| Producător | Uzina Mecanică Mizil (șasiu) Arsenal Reșița (armament) |
| Date generale | |
| Lungime | 7,32 m |
| Lățime | 3,15 m |
| Echipaj | 3 (mecanic conductor, comandant și servant/ochitor) |
| Blindaj | asigura protecție împotriva mitralierelor grele de calibrul 12,7mm |
| Armament principal |
tun antitanc Reșița, calibrul 100 mm, ghintuit |
| Motor | 8V-1240-DT-S, 8 cilindri în V, 4 timpi, supraalimentat, diesel, răcire cu lichid, 360 de cai putere |
Modifică text  |
|
Tunul antitanc autopropulsat (abreviere: TAA) a fost un proiectul unui autotun de fabricație românească propus de către Comandamentul artileriei în anul 1978. Acest tun autopropulsat urma să înlocuiască vechile autotunuri sovietice SU-76 din înzestrarea Armatei Române, însă datorită evenimentelor economice și istorice, proiectul nu s-a materializat.
Istorie
[modificare | modificare sursă]Comandamentul artileriei a propus în anul 1978 o concepție de înzestrare menită a moderniza echipamentul din dotare.[1] În cadrul acesteia a fost prevăzută înlocuirea vechilor autotunuri sovietice SU-76 din dotarea diviziilor mecanizate cu un tun autopropulsat de calibrul 100 mm bazat pe șasiul mașinii de luptă a infanteriei MLI-84. Comandamentul a specificat necesitatea fabricării în țară a 1716 exemplare care urmau să intre în dotare la începutul anilor 1990.[2] Carcasele blindate urmau a fi construite la Uzina Mecanică Mizil, iar armamentul din dotare la Arsenal Reșița.
Vehiculele urmau a fi folosite ca vânători de tancuri, fiind destinate "nimicirii tancurilor și a altor mijloace de luptă prin trageri directe sau din poziții adăpostite".[3] Armamentul principal consta într-un tun antitanc cu țeavă ghintuită de calibrul 100 mm, armamentul standard al tancurilor și tunurilor antitanc tractate din dotarea armatei la vremea respectivă. Acesta urma a fi montat pe șasiul mașinii de luptă MLI-84 (o variantă extinsă a șasiului BMP-1) într-o turelă mică cu formă dreptunghiulară. În camera de luptă se afla servantul ochitor, așezat pe un scaun fixat pe podeaua carcasei blindate. În spatele acestuia se afla comandantul, într-un compartiment cilindric dotat cu o cupolă de observare. Muniția urma a fi amplasată în partea din spate a șasiului, într-un compartiment pătrat. Aprovizionarea cu muniție se făcea prin intermediul celor două uși blindate din partea posterioară a vehiculului.
TAA a fost proiectat la Institutul 111 de către inventatorii români Dârvariu Paul și Buracu Mihail. Brevetul datează din 27 septembrie 1985.[3] Proiectul nu s-a materializat din cauza evenimentelor istorice survenite la sfârșitul anilor 1980.[4]
Vezi și
[modificare | modificare sursă]Note
[modificare | modificare sursă]- ^ 165 ani de existență a artileriei române moderne, pag. 221
- ^ Arhivele Militare Române, Rola PII4 382, cadru 114
- ^ a b Descrierea autotunului pe situl breveteonline.ro[nefuncțională]
- ^ 165 ani de existență a artileriei române moderne, pag. 222
Bibliografie
[modificare | modificare sursă]- *** - 165 ani de existență a artileriei române moderne, Editura Centrului Tehnic-Editorial al Armatei, București, 2008, ISBN 978-606-524-018-6
| |||||||||||||||||||||||||||||||||||
| |||||||||||||||||||||||||||||