[go: up one dir, main page]
Sari la conținut

Paleontologie

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Paleontolog la lucru
Parte a seriei de articole despre
Paleontologie
Categorie

Paleontologia (din grecescul παλαιός Palaioa, „vechi”, ὄν on (gen. ontos), „ființă” și logos, „studiu”[1]) este știința care studiază ființele, plante și animale, precum și resturile și urmele activității de viață ale organismelor care au trăit de-a lungul timpului geologic din momentul apariției vieții. Acesta include studiul fosilelor pentru clasificarea organismelor și studiul interacțiunilor între ele și mediile lor (paleoecologia lor).

Paleontologia se află la granița dintre biologie și geologie și diferă de arheologie prin faptul că exclude studiul oamenilor anatomic moderni. Astăzi folosește tehnici extrase dintr-o gamă largă de științe, inclusiv biochimie, matematică și inginerie. Folosirea tuturor acestor tehnici a permis paleontologilor să descopere o mare parte din istoria evolutivă a vieții, aproape tot drumul până când Pământul a devenit capabil să sprijine viața, acum aproximativ 3,8 miliarde de ani. Pe măsură ce cunoștințele au crescut, paleontologia a dezvoltat subdiviziuni specializate, unele dintre ele concentrându-se pe diferite tipuri de organisme fosile, în timp ce altele studiază ecologia și istoria mediului, cum ar fi paleoclimatologia.

Fosilele sunt principalele tipuri de dovezi despre viața din trecut, iar dovezile geochimice au ajutat la descifrarea evoluției vieții înainte de a exista organisme suficient de mari pentru a lăsa fosile corporale. Estimarea datelor acestor rămășițe este esențială, dar dificilă: uneori, straturile de rocă adiacente permit datarea radiometrică, ceea ce oferă date absolute care au acuratețe în limita a 0,5%, dar mai des paleontologii trebuie să se bazeze pe datarea relativă rezolvând „puzzle-uri” de biostratigrafie (aranjarea straturilor de rocă de la cele mai noi la cei mai vechi). Clasificarea organismelor vechi este, de asemenea, dificilă, deoarece multe nu se încadrează bine în taxonomia linneană pentru clasificarea organismelor vii și paleontologii folosesc mai des cladistica pentru a elabora „arbori de familie” evolutivi. Ultimul sfert al secolului XX a cunoscut dezvoltarea filogeniei moleculare, care investighează cât de strâns sunt legate organismele prin măsurarea similitudinii ADN- ului în genomul lor. Filogenia moleculară a fost folosită și pentru a estima datele când speciile s-au separat, dar există controverse cu privire la fiabilitatea ceasului molecular de care depind aceste estimări.

Prezentare generală

[modificare | modificare sursă]

Cea mai simplă definiție a „paleontologiei” este „studiul vieții antice”.[2] Domeniul caută informații despre mai multe aspecte ale organismelor din trecut: „identitatea și originea lor, mediul și evoluția lor și ce ne pot spune despre trecutul organic și anorganic al Pământului”.[3]

O știință istorică

[modificare | modificare sursă]
Fosilă caracteristică faunei din Ediacaran cu simetrie bilaterală și posibil strămoș al cordatelor

William Whewell (1794-1866) a clasificat paleontologia drept una dintre științele istorice, împreună cu arheologia, astronomia, cosmologia, filologia și istoria:[4] paleontologia își propune să descrie fenomenele trecutului și să le reconstruiască cauzele.[5] Prin urmare, are trei elemente principale: descrierea fenomenelor din trecut, dezvoltarea unei teorii generale despre cauzele diferitelor tipuri de schimbare și aplicarea acestor teorii la fapte specifice.[6] Când încearcă să explice trecutul, paleontologii și alți oameni de știință construiesc adesea un set de una sau mai multe ipoteze despre cauze și apoi caută o dovadă care se potrivește puternic cu o ipoteză mai mult decât oricare alta.[7] Uneori, cercetătorii descoperă o dovadă printr-un accident norocos în timpul altor cercetări. De exemplu, descoperirea în 1980 de către Luis și Walter Álvarez a unui strat bogat în iridiu la granița Cretacic-Terțiar, care susține explicația cea mai populară pentru Extincția în masă Cretacic-Paleogen produsă de un impact astronomic.[5]

Subdiscipline

[modificare | modificare sursă]

Pe măsură ce cunoștințele au crescut, paleontologia a dezvoltat subdiscipline specializate.[8] Paleontologia vertebratelor se concentrează pe fosile de la primii pești până la strămoșii imediați ai mamiferelor moderne. Paleontologia nevertebratelor se ocupă de fosile precum moluște, artropode, viermi anelizi și echinoderme. Paleobotanica studiază fosile de plante, alge și ciuperci. Palinologia, studiul polenului și sporilor produși de plantele terestre și protiste este între paleontologie și botanică, ea ocupându-se atât cu organismele vii cât și cu fosile. Micropaleontologia se ocupă de organismele microscopice fosile indiferent de grupul din care fac parte.[9]

Lycopod axis (ramură) din Devonianul mijlociu

În loc să se concentreze pe organisme individuale, paleoecologia examinează interacțiunile dintre diferite organisme vechi, cum ar fi lanțurile lor alimentare și schimbul bidirecțional între organisme și mediul lor.[10] De exemplu, dezvoltarea fotosintezei de către bacterii a provocat oxigenarea atmosferei și a crescut enorm productivitatea și diversitatea ecosistemelor.[11] Împreună, acestea au dus la evoluția celulelor eucariote complexe, din care sunt construite toate organismele multicelulare.[12]

Paleoclimatologia, deși uneori tratată ca parte a paleoecologiei,[9] se concentrează mai mult pe istoria climatului Pământului și pe mecanismele care l-au schimbat[13] care au inclus uneori dezvoltări evolutive, de exemplu expansiunea rapidă a plantelor terestre în perioada Devonian a îndepărtat mai mult dioxid de carbon din atmosferă, reducând efectul de seră și contribuind astfel la determinarea unei epoci de gheață în Carbonifer.[14]

Biostratigrafia, utilizarea fosilelor pentru a elabora ordinea cronologică în care s-au format rocile, este utilă atât paleontologilor, cât și geologilor.[15] Biogeografia studiază distribuția spațială a organismelor și este legată și de geologie, ceea ce explică modul în care geografia Pământului s-a schimbat de-a lungul timpului.[16]

Legături cu alte științe

[modificare | modificare sursă]

Paleontologia este situată la granița dintre biologie și geologie; de fapt se concentrează pe documentarea vieții trecute, dar principala sa sursă de dovezi sunt fosilele, care se găsesc în roci.[17][18] Din motive istorice, paleontologia face parte din departamentul de științe geologice din multe universități; de fapt, în secolul al XIX-lea și la începutul secolului XX, departamentele de geologie au identificat dovezi fundamentale pentru datarea vârstei rocilor și, prin urmare, a fosilelor conținute de acestea în timp ce departamentele de biologie arătau puțin interes.[19]

Craniu care arată modern, dar păstrează câteva trăsături arhaice, cum ar fi oasele obrazului. Peștera cu Oase, România

Paleontologia are, de asemenea, o oarecare suprapunere cu arheologia, care lucrează în primul rând cu obiecte făcute de oameni și cu resturi umane, în timp ce paleontologii sunt interesați de caracteristicile și evoluția oamenilor ca specie. Atunci când se ocupă de dovezi despre oameni, arheologii și paleontologii pot lucra împreună - de exemplu paleontologii ar putea identifica fosile de animale sau plante în jurul unui sit arheologic, pentru a descoperi ce au mâncat oamenii care locuiau acolo; sau ar putea analiza condițile climatice în momentul în care oamenii locuiau acolo.[20]

În plus, paleontologia împrumută adesea tehnici din alte științe, inclusiv biologie, osteologie, ecologie, chimie, fizică și matematică.[2] De exemplu, semnăturile geochimice din roci pot ajuta la descoperirea informției când a apărut viața pe Terra,[21] iar analizele raporturilor de izotopi de carbon pot ajuta la identificarea schimbărilor climatice și chiar la explicarea tranzițiilor majore, cum ar fi Extincția Permian-Triasic.[22] O disciplină relativ recentă, filogenia moleculară, compară ADN-ul și ARN-ul organismelor moderne pentru a reconstrui „arborii genealogici” ai strămoșilor lor evolutivi. Tehnicile de inginerie au fost folosite pentru a analiza modul în care corpurile organismelor din trecut ar fi putut să funcționeze, de exemplu cu ce viteză alergau și care era rezistența mușcăturii de Tyrannosaurus,[23][24] sau mecanica de zbor a unui Microraptor.[25] Este relativ banal studiul detaliilor interne ale fosilelor folosind microtomografia cu raze X.[26] Paleontologia, biologia, arheologia și paleoneurobiologia se combină pentru a studia distribuțiile endocraniene ale speciilor înrudite cu oamenii pentru a clarifica evoluția creierului uman.[27]

Paleontologia contribuie chiar la astrobiologie, la investigarea vieții posibile pe alte planete, prin dezvoltarea de modele despre cum ar fi putut să apară viața și prin furnizarea de tehnici pentru detectarea dovezilor de viață.[28]

Clasificarea organismelor din trecut

[modificare | modificare sursă]
Niveluri în taxonomia linneană.

Numirea grupurilor de organisme într-un mod clar și agreat este important, deoarece unele dispute în paleontologie s-au bazat doar pe neînțelegeri asupra numelor.[29] Taxonomia linneană este folosită în mod obișnuit pentru clasificarea organismelor vii, dar întâmpină dificultăți atunci când avem de-a face cu organisme recent descoperite, care sunt semnificativ diferite de cele cunoscute. De exemplu: este greu să decidem la ce nivel să plasăm o nouă grupare la nivel superior, de exemplu genul sau familia sau ordinul; acest lucru este important, întrucât regulile linneene pentru numirea grupurilor sunt legate la nivelurile lor și, prin urmare, dacă un grup este mutat la un nivel diferit, acesta trebuie redenumit.[30]

Tetrapode

Amfibieni

Amniota
Sinapsde

Sinapsde extincte

   

Mamiferel

Reptile

Reptile extincte

Șopârle și șerpi

Archosauri

Extinct
Archosaurs

Crocodilieni

Dinozaurs
 ? 

Dinozauri
extincți


 ? 

Păsări

Exemplu simplu de cladogramă
bulgară red, transliterat:     Sângele cald a evoluat undeva în
tranziția sinapidă-mamifer.
 ?  Sângele cald trebuie să fi evoluat și la unul dintre aceste puncte - un exemplu de evoluție convergentă.[31]

Paleontologii folosesc în general abordări bazate pe cladistică, o tehnică pentru elaborarea „arborelui genealogic” evolutiv al unui set de organisme.[29] Funcționează după logica conform căreia, dacă grupurile B și C au mai multe asemănări între ele decât fiecare din ele cu grupa A, atunci B și C sunt mai strâns legate între ele decât fiecare cu A. Caracterele comparate pot să fie anatomice, cum ar fi prezența unui notocord sau moleculare, prin compararea secvențelor de ADN sau proteine. Rezultatul unei analize de succes este o ierarhie de clade – grupuri care împart un strămoș comun. În mod ideal, „arborele genealogic” are doar două ramuri care conduc de la fiecare nod („joncțiune”), dar uneori există prea puține informații pentru a realiza acest lucru, iar paleontologii trebuie să aibă legătură cu joncțiunile care au mai multe ramuri.

De asemenea, biologia evolutivă de dezvoltare ajută paleontologii să producă „arbori de familie” și să înțeleagă fosilele.[32]

De exemplu, dezvoltarea embriologică a unor brachiopode moderne sugerează că brachiopodele pot fi descendenți ai halkieriidelor, care au dispărut în perioada Cambriană.[33]

Estimarea datării organismelor

[modificare | modificare sursă]
Articol principal: Geocronologie.
Ilustrare artistică a evenimentelor majore din istoria Pământului

Paleontologia încearcă să descrie modul în care lucrurile vii s-au schimbat de-a lungul timpului. Un obstacol substanțial în acest scop este dificultatea de a afla cât de vechi sunt fosilele. Straturile care păstrează fosilele au, de regulă, elemente radioactive necesare pentru datarea radiometrică. Această tehnică este singurul nostru mijloc de a da rocilor mai mari de aproximativ 50 de milioane de ani o vârstă absolută și poate avea o acuatețe de până la 0,5%.[34]

Deși datarea radiometrică necesită o muncă de laborator foarte atentă, principiul său de bază este simplu: ratele la care se descompun diverse elemente radioactive sunt cunoscute și astfel raportul dintre elementul radioactiv și elementul în care se descompune arată cu cât timp în urmă a fost încorporat elementul radioactiv în rocă. Elementele radioactive sunt comune doar în rocile cu origine vulcanică și, astfel, singurele roci purtătoare de fosile care pot fi datate radiometric sunt câteva straturi de cenușă vulcanică.[34]

În consecință, paleontologii trebuie să se bazeze de obicei pe stratigrafie pentru a data fosilele. Stratigrafia este știința descifrării „tortului-strat” care este înregistrarea sedimentară și a fost comparată cu un puzzle.[35] În mod normal, rocile formează straturi relativ orizontale, fiecare strat de deasupra fiind mai nou decât cel de dedesubt. Dacă o fosilă se găsește între două straturi ale căror vârste sunt cunoscute, vârsta fosilei trebuie să se încadreze între cele două vârste cunoscute.[36] Deoarece secvențele de rocă nu sunt continue ci pot fi rupte de defecțiuni sau perioade de eroziune, este foarte dificil să se potrivească cu straturile de piatră care nu sunt direct unul lângă altul. Cu toate acestea, fosilele speciilor care au supraviețuit pentru un timp relativ scurt pot fi folosite pentru a conecta roci izolate: această tehnică se numește biostratigrafie. De exemplu, conodontul Eoplacognathus pseudoplanus a trăit într-un interval scurt în perioada Ordovicianului mijlociu.[37] Dacă se descoperă că roci de vârstă necunoscută au urme de E. pseudoplanus, acestea trebuie să aibă o vârstă ordoviciană mijlocie.

Astfel de fosile index trebuie să fie fosile relative comune, ușor de recunoscut, cu o răspândire foarte rapidă în timp și pe un areal geografic foarte larg, iar pentru o și mai mare acuratețe a datării, ele ar fi trebuit să evolueze foarte rapid. Rezultate înșelătoare sunt produse în cazul în care fosilele index se dovedesc a avea game mai mari de fosile decât s-a crezut inițial.[38] Stratigrafia și biostratigrafia pot furniza, în general, doar datarea relativă (A a fost înainte de B), ceea ce este adesea suficient pentru studierea evoluției. Cu toate acestea, acest lucru este dificil pentru unele perioade de timp, din cauza problemelor implicate în potrivirea rocilor de aceeași vârstă pe diferite continente.[39]

Relațiile cu arbori genealogici pot ajuta, de asemenea, la reducerea datei la care a apărut pentru prima dată linia. De exemplu, dacă fosile de B sau C datează de acum X milioane de ani și „arborele genealogic” calculat spune că A a fost un strămoș al lui B și C, atunci A trebuie să fi evoluat cu mai mult de X milioane de ani în urmă.

Istoric

[modificare | modificare sursă]
Articol principal: Istoria paleontologiei.
Această ilustrație a unui maxilar de elefant indian și a unei maxilar de mamut (sus) este o hârtie a lui Georges Cuvier din 1796 despre elefanții vii și fosili.

Deși paleontologia a fost înființată în jurul anului 1800, gânditorii anteriori au observat aspecte ale înregistrărilor fosile. Filosoful grec Xenofan (570–480 î.Hr.) a concluzionat din fosile de scoici de mare că unele zone de pământ au fost cândva sub apă.[40] În Evul Mediu, naturalistul persan Ibn Sina, cunoscut sub numele de Avicena în Europa, a discutat despre fosile și a propus o teorie a fluidelor petrificate pe care Albert de Saxonia a elaborat-o în secolul al XIV-lea.[41] Naturalistul chinez Shen Kuo (1031-1095) a propus o teorie a schimbărilor climatice bazată pe prezența bambusului petrificat în regiunile care la vremea lui erau prea uscate pentru bambus. [42]

În Europa modernă timpurie, studiul sistematic al fosilelor a apărut ca parte integrantă a schimbărilor din filosofia naturală care au avut loc în Iluminism. În Renașterea italiană, Leonardo Da Vinci a adus diferite contribuții semnificative în domeniu, precum și înfățișarea a numeroase fosile. Leonardo este considerat de unii savanți drept părintele fondator al paleontologiei, întrucât a interpretat adevărata natură a celor două mari grupe de fosile, respectiv resturile fosile (reziduuri ale corpului organismelor) și icnofosilele (urmele lăsate de ființele care se mișcă pe un substrat).[43][44][45]

La sfârșitul secolului al XVIII-lea, opera lui Georges Cuvier a consacrat anatomia comparată ca disciplină științifică și, prin dovedirea faptului că unele animale fosile nu seamănă cu cele vii, a demonstrat că animalele pot deveni extincte, conducând la apariția paleontologiei.[46] Cunoașterea extinsă a înregistrării fosile a jucat, de asemenea, un rol din ce în ce mai important în dezvoltarea geologiei, în special a stratigrafiei.[47]

În prima jumătate a secolului al XIX-lea activitatea geologică și paleontologică a devenit din ce în ce mai bine organizată odată cu creșterea societăților și muzeelor geologice[48][49] și a unui număr din ce în ce mai mare de geologi și specialiști în domeniul fosilelor. Interesul a crescut din motive care nu sunt pur științifice, deoarece geologia și paleontologia i-au ajutat pe industriași să găsească și să exploateze resurse naturale, cum ar fi cărbunele.[50]

Paleontologul german Ernst Stromer în 1914.

Aceasta a contribuit la o creștere rapidă a cunoștințelor despre istoria vieții pe Pământ și la progresul în definirea scării timpului geologic, bazată în mare parte pe dovezi fosile. În 1822, Henri Marie Ducrotay de Blanville, redactor la Journal de Physique, a inventat cuvântul „paleontologie” pentru a se referi la studiul organismelor vii din trecut prin fosile.[51] Pe măsură ce cunoașterea istoriei vieții continua să se îmbunătățească, a devenit din ce în ce mai evident că a existat un fel de ordine succesivă pentru dezvoltarea vieții. Aceasta a încurajat teoriile evolutive timpurii privind transmutarea speciilor.[52] După ce Charles Darwin a publicat Originea speciilor în 1859, o mare parte din accentul paleontologiei s-a mutat către înțelegerea căilor evolutive, incluzând evoluția umană și teoria evolutivă.[52]

Ultima jumătate a secolului al XIX-lea a cunoscut o extindere extraordinară în activitatea paleontologică, în special în America de Nord.[53] Tendința a continuat în secolul XX, regiuni suplimentare ale Pământului fiind deschise către colectarea sistematică a fosilelor. Fosilele găsite în China aproape de sfârșitul secolului XX au fost deosebit de importante, deoarece au furnizat noi informații despre cea mai timpurie evoluție a animalelor, peștii timpurii, dinozauri și evoluția păsărilor.[54] Ultimele decenii ale secolului XX au cunoscut un interes reînnoit pentru extincțiile în masă și rolul lor în evoluția vieții pe Pământ.[55]

De asemenea, a existat un interes reînnoit pentru Explozia cambriană, perioadă în urmă cu 541 de milioane de ani când s-au dezvoltat toate marile încrengături animale. Descoperirea fosilelor din biota Ediacaranului și evoluțiile paleobiologiei au extins cunoștințele despre istoria vieții cu mult înainte de Cambrian.[56]

Note

[modificare | modificare sursă]
  1. ^ „paleontology”. Online Etymology Dictionary. Arhivat din original la . 
  2. ^ a b Cowen, R. (). History of Life (ed. 3rd). Blackwell Science. p. xi. ISBN 0-632-04444-6. 
  3. ^ Laporte, L.F. (octombrie 1988). „What, after All, Is Paleontology?”. PALAIOS. 3 (5): 453. Bibcode:1988Palai...3..453L. doi:10.2307/3514718. 
  4. ^ Laudan, R. (). „What's so Special about the Past?”. În Nitecki, M.H.; Nitecki, D.V. History and Evolution. SUNY Press. p. 58. ISBN 0-7914-1211-3. To structure my discussion of the historical sciences, I shall borrow a way of analyzing them from the great Victorian philosopher of science, William Whewell [...]. [...] while his analysis of the historical sciences (or as Whewell termed them, the palaetiological sciences) will doubtless need to be modified, it provides a good starting point. Among them he numbered geology, paleontology, cosmogony, philology, and what we would term archaeology and history. 
  5. ^ a b Cleland, C.E. (septembrie 2002). „Methodological and Epistemic Differences between Historical Science and Experimental Science”. Philosophy of Science. 69 (3): 474–496. doi:10.1086/342453. Arhivat din original la . Accesat în . 
  6. ^ Laudan, R. (). „What's so Special about the Past?”. În Nitecki, M.H.; Nitecki, D.V. History and Evolution. SUNY Press. p. 58. ISBN 0-7914-1211-3. [Whewell] distinguished three tasks for such a historical science (1837 [...]): ' the Description of the facts and phenomena; - the general Theory of the causes of change appropriate to the case; - and the Application of the theory to the facts.' 
  7. ^ Perreault, Charles (). „The Search for Smoking Guns”. The Quality of the Archaeological Record. Chicago: University of Chicago Press. p. 5. ISBN 9780226631011. Accesat în . Historical scientists successfully learn about the past by employing a 'smoking-gun' approach. They start by formulating multiple, mutually exclusive hypotheses and then search for a “smoking gun” that discriminates between these hypotheses [...]. 
  8. ^ Plotnick, R.E. „A Somewhat Fuzzy Snapshot of Employment in Paleontology in the United States”. Palaeontologia Electronica. Coquina Press. 11 (1). ISSN 1094-8074. Arhivat din original la . Accesat în . 
  9. ^ a b „What is Paleontology?”. University of California Museum of Paleontology. Arhivat din original la . Accesat în . 
  10. ^ Kitchell, J.A. (). „Evolutionary Paleocology: Recent Contributions to Evolutionary Theory”. Paleobiology. 11 (1): 91–104. doi:10.1017/S0094837300011428. Arhivat din original la . Accesat în . 
  11. ^ Hoehler, T.M.; Bebout, B.M.; Des Marais, D.J. (). „The role of microbial mats in the production of reduced gases on the early Earth”. Nature. 412 (6844): 324–327. Bibcode:2001Natur.412..324H. doi:10.1038/35085554. PMID 11460161. 
  12. ^ Hedges, S.B.; Blair, J.E; Venturi, M.L.; Shoe, J.L. (ianuarie 2004). „A molecular timescale of eukaryote evolution and the rise of complex multicellular life”. BMC Evolutionary Biology. 4: 2. doi:10.1186/1471-2148-4-2. PMC 341452 Accesibil gratuit. PMID 15005799. 
  13. ^ „Paleoclimatology”. Ohio State University. Arhivat din original la . Accesat în . 
  14. ^ Algeo, T.J.; Scheckler, S.E. (). „Terrestrial-marine teleconnections in the Devonian: links between the evolution of land plants, weathering processes, and marine anoxic events”. Philosophical Transactions of the Royal Society B. 353 (1365): 113–130. doi:10.1098/rstb.1998.0195. PMC 1692181 Accesibil gratuit. 
  15. ^ „Biostratigraphy: William Smith”. Arhivat din original la . Accesat în . 
  16. ^ „Biogeography: Wallace and Wegener (1 of 2)”. University of California Museum of Paleontology and University of California at Berkeley. Arhivat din original la . Accesat în . 
  17. ^ „paleontology | science”. Encyclopædia Britannica (în engleză). Arhivat din original la . Accesat în . 
  18. ^ McGraw-Hill Encyclopedia of Science & Technology. McGraw-Hill. . p. 58. ISBN 0-07-913665-6. 
  19. ^ Laudan, R. (). „What's so Special about the Past?”. În Nitecki, M.H.; Nitecki, D.V. History and Evolution. SUNY Press. p. 57. ISBN 0-7914-1211-3. 
  20. ^ „How does paleontology differ from anthropology and archaeology?”. University of California Museum of Paleontology. Arhivat din original la . Accesat în . 
  21. ^ Brasier, M.; McLoughlin, N.; Green, O.; Wacey, D. (iunie 2006). „A fresh look at the fossil evidence for early Archaean cellular life” (PDF). Philosophical Transactions of the Royal Society B. 361 (1470): 887–902. doi:10.1098/rstb.2006.1835. PMC 1578727 Accesibil gratuit. PMID 16754605. Arhivat din original (PDF) la . Accesat în . 
  22. ^ Twitchett RJ; Looy CV; Morante R; Visscher H; Wignall PB (). „Rapid and synchronous collapse of marine and terrestrial ecosystems during the end-Permian biotic crisis”. Geology. 29 (4): 351–354. Bibcode:2001Geo....29..351T. doi:10.1130/0091-7613(2001)029<0351:RASCOM>2.0.CO;2. 
  23. ^ Hutchinson, J. R.; Garcia, M. (). „Tyrannosaurus was not a fast runner”. Nature. 415 (6875): 1018–1021. Bibcode:2002Natur.415.1018H. doi:10.1038/4151018a. PMID 11875567.  Summary in press release No Olympian: Analysis hints T. rex ran slowly, if at all Arhivat în , la Wayback Machine.
  24. ^ Meers, M.B. (august 2003). „Maximum bite force and prey size of Tyrannosaurus rex and their relationships to the inference of feeding behavior”. Historical Biology. 16 (1): 1–12. doi:10.1080/0891296021000050755. 
  25. ^ „The Four Winged Dinosaur: Wind Tunnel Test”. NOVA. Accesat în . 
  26. ^ Garwood, Russell J.; Rahman, Imran A.; Sutton, Mark D. A. (). „From clergymen to computers: the advent of virtual palaeontology”. Geology Today. 26 (3): 96–100. doi:10.1111/j.1365-2451.2010.00753.x. Accesat în . 
  27. ^ Bruner, Emiliano (noiembrie 2004). „Geometric morphometrics and palaeoneurology: brain shape evolution in the genus Homo”. Journal of Human Evolution. 47 (5): 279–303. doi:10.1016/j.jhevol.2004.03.009. PMID 15530349. 
  28. ^ Cady, S.L. (aprilie 1998). „Astrobiology: A New Frontier for 21st Century Paleontologists”. PALAIOS. 13 (2): 95–97. Bibcode:1998Palai..13...95C. doi:10.2307/3515482. PMID 11542813. 
  29. ^ a b Brochu, C.A; Sumrall, C.D. (iulie 2001). „Phylogenetic Nomenclature and Paleontology”. Journal of Paleontology. 75 (4): 754–757. doi:10.1666/0022-3360(2001)075<0754:PNAP>2.0.CO;2. ISSN 0022-3360. 
  30. ^ Ereshefsky, M. (). The Poverty of the Linnaean Hierarchy: A Philosophical Study of Biological Taxonomy. Cambridge University Press. p. 5. ISBN 0-521-78170-1. 
  31. ^ Cowen, R. (). History of Life (ed. 3rd). Blackwell Science. pp. 47–50. ISBN 0-632-04444-6. 
  32. ^ Garwood, Russell J.; Sharma, Prashant P.; Dunlop, Jason A.; Giribet, Gonzalo (). „A Paleozoic Stem Group to Mite Harvestmen Revealed through Integration of Phylogenetics and Development”. Current Biology. 24 (9): 1017–1023. doi:10.1016/j.cub.2014.03.039. PMID 24726154. Accesat în . 
  33. ^ Cohen, B. L.; Holmer, L. E.; Luter, C. (). „The brachiopod fold: a neglected body plan hypothesis” (PDF). Palaeontology. 46 (1): 59–65. doi:10.1111/1475-4983.00287. Arhivat din original (PDF) la . Accesat în . 
  34. ^ a b Martin, M.W.; Grazhdankin, D.V.; Bowring, S.A.; Evans, D.A.D.; Fedonkin, M.A.; Kirschvink, J.L. (). „Age of Neoproterozoic Bilaterian Body and Trace Fossils, White Sea, Russia: Implications for Metazoan Evolution”. Science (abstract). 288 (5467): 841–5. Bibcode:2000Sci...288..841M. doi:10.1126/science.288.5467.841. PMID 10797002. 
  35. ^ Pufahl, P.K.; Grimm, K.A.; Abed, A.M.; Sadaqah, R.M.Y. (octombrie 2003). „Upper Cretaceous (Campanian) phosphorites in Jordan: implications for the formation of a south Tethyan phosphorite giant”. Sedimentary Geology. 161 (3–4): 175–205. Bibcode:2003SedG..161..175P. doi:10.1016/S0037-0738(03)00070-8. 
  36. ^ „Geologic Time: Radiometric Time Scale”. U.S. Geological Survey. Arhivat din original la . Accesat în . 
  37. ^ Löfgren, A. (). „The conodont fauna in the Middle Ordovician Eoplacognathus pseudoplanus Zone of Baltoscandia”. Geological Magazine. 141 (4): 505–524. Bibcode:2004GeoM..141..505L. doi:10.1017/S0016756804009227. 
  38. ^ Gehling, James; Jensen, Sören; Droser, Mary; Myrow, Paul; Narbonne, Guy (martie 2001). „Burrowing below the basal Cambrian GSSP, Fortune Head, Newfoundland”. Geological Magazine. 138 (2): 213–218. Bibcode:2001GeoM..138..213G. doi:10.1017/S001675680100509X. 
  39. ^ e.g. Gehling, James; Jensen, Sören; Droser, Mary; Myrow, Paul; Narbonne, Guy (martie 2001). „Burrowing below the basal Cambrian GSSP, Fortune Head, Newfoundland”. Geological Magazine. 138 (2): 213–218. Bibcode:2001GeoM..138..213G. doi:10.1017/S001675680100509X. 
  40. ^ Rudwick, Martin J.S. (). The Meaning of Fossils (ed. 2nd). The University of Chicago Press. p. 39. ISBN 0-226-73103-0. 
  41. ^ Rudwick, Martin J.S. (). The Meaning of Fossils (ed. 2nd). The University of Chicago Press. p. 24. ISBN 0-226-73103-0. 
  42. ^ Needham, Joseph (). Science and Civilization in China: Volume 3, Mathematics and the Sciences of the Heavens and the Earth. Caves Books Ltd. p. 614. ISBN 0-253-34547-2. 
  43. ^ Baucon, A. 2010. Leonardo da Vinci, the founding father of ichnology. Palaios 25. Abstract available from the author's webpage
  44. ^ Baucon A., Bordy E., Brustur T., Buatois L., Cunningham T., De C., Duffin C., Felletti F., Gaillard C., Hu B., Hu L., Jensen S., Knaust D., Lockley M., Lowe P., Mayor A., Mayoral E., Mikulas R., Muttoni G., Neto de Carvalho C., Pemberton S., Pollard J., Rindsberg A., Santos A., Seike K., Song H., Turner S., Uchman A., Wang Y., Yi-ming G., Zhang L., Zhang W. 2012. A history of ideas in ichnology. In: Bromley R.G., Knaust D. Trace Fossils as Indicators of Sedimentary Environments. Developments in Sedimentology, vol. 64. Tracemaker.com
  45. ^ Baucon, A. 2010. Da Vinci’s Paleodictyon: the fractal beauty of traces. Acta Geologica Polonica, 60(1). Accessible from the author's homepage
  46. ^ McGowan, Christopher (). The Dragon Seekers. Persus Publishing. pp. 3–4. ISBN 0-7382-0282-7. 
  47. ^ Palmer, D. (). Earth Time: Exploring the Deep Past from Victorian England to the Grand Canyon. Wiley. ISBN 9780470022214. 
  48. ^ Greene, Marjorie; David Depew (). The Philosophy of Biology: An Episodic History. Cambridge University Press. pp. 128–130. ISBN 0-521-64371-6. 
  49. ^ Bowler, Peter J.; Iwan Rhys Morus (). Making Modern Science. The University of Chicago Press. pp. 168–169. ISBN 0-226-06861-7. 
  50. ^ Rudwick, Martin J. S. (). The Meaning of Fossils (ed. 2nd). The University of Chicago Press. pp. 200–201. ISBN 0-226-73103-0. 
  51. ^ Rudwick, Martin J.S. (). Worlds Before Adam: The Reconstruction of Geohistory in the Age of Reform. The University of Chicago Press. p. 48. ISBN 978-0-226-73128-5. 
  52. ^ a b Buckland W; Gould SJ (). Geology and Mineralogy Considered With Reference to Natural Theology (History of Paleontology). Ayer Company Publishing. ISBN 978-0-405-12706-9. 
  53. ^ Everhart, Michael J. (). Oceans of Kansas: A Natural History of the Western Interior Sea. Indiana University Press. p. 17. ISBN 0-253-34547-2. 
  54. ^ Gee, H., ed. (). Rise of the Dragon: Readings from Nature on the Chinese Fossil Record. Chicago, Ill. ;London: University of Chicago Press. p. 276. ISBN 0-226-28491-3. 
  55. ^ Bowler, Peter J. (). Evolution:The History of an Idea. University of California Press. pp. 351–352. ISBN 0-520-23693-9. 
  56. ^ Marshall, C.R. (). „Explaining the Cambrian "Explosion" of Animals”. Annu. Rev. Earth Planet. Sci. 34: 355–384. Bibcode:2006AREPS..34..355M. doi:10.1146/annurev.earth.33.031504.103001. 

Legături externe

[modificare | modificare sursă]
Commons
Commons
Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de Paleontologie


v • d • m
Ramuri ale biologiei
Ramuri
Aerobiologie · Agrobiologie · Anatomie · Antropologie · Bacteriologie · Biologie celulară · Biologie moleculară · Botanică · Briologie · Citologie · Criobiologie · Criptobiologie · Criptozoologie · Cronobiologie · Ecologie · Embriologie · Endocrinologie · Epidemiologie · Etologie · Evoluționism · Exobiologie · Farmacologie · Ficologie · Filogenie · Fitopatologie · Fiziologie · Genetică · Genomică · Glicobiologie · Hidrobiologie · Histologie · Imunologie · Microbiologie · Micologie · Morfologie · Neurobiologie · Oncologie · Ontologie · Paleobiologie · Paleobotanică · Paleontologie · Paleozoologie · Palinologie · Parazitologie · Patologie · Protozoologie · Pteridologie · Sociobiologie · Taxonomie · Toxicologie · Virusologie · Zoologie
Domenii
interdisciplinare
Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Paleontologie&oldid=15295476