plăcintă

Din latină plăcenta, păstrat numai în română. Derivația este confirmată de fonetismul dialectelor. E dubletul lui placentă, care provine din franceză placenta.

• AFI: /pləˈʧin.tə/

1. preparat de patiserie făcut din foi de aluat între care se pune o umplutură de brânză, de carne, de fructe etc.

• plăcintar
• plăcintărie

• plăcinta-porcului

• baclava
• ștrudel

• A-i veni (sau a-i pregăti) (cuiva) o plăcintă = a-i veni (sau a-i pregăti) cuiva o surpriză neplăcută, un necaz
• A găsi plăcinta gata = a se folosi de munca altuia, a-i veni totul de-a gata
• Se vinde ca plăcinta caldă = se vinde repede, este foarte căutat
• A număra foile la (sau din) plăcintă = a-și face prea multe socoteli, a despica firul în patru
• A aștepta (pe cineva) cu plăcinte calde = a aștepta (pe cineva) cu mare bucurie
• A sta ca o plăcintă = a fi pasiv, comod, nesimțit

• DEX online