confirma
Etimologie
Din franceză confirmer < latină confirmare.
Pronunție
- AFI: /kon.firˈma/
Verb
| Conjugarea verbului confirma | |
| Infinitiv | a confirma |
| Indicativ prezent pers. 1 sg. |
confirm |
| Conjunctiv prezent pers. 3 sg. |
să confirme |
| Participiu | confirmat |
| Conjugare | I |
- (v.tranz.) a recunoaște justețea unei afirmații făcute de altcineva mai înainte; a atesta, a mărturisi autenticitatea, exactitatea unui lucru; a întări o ipoteză, o afirmație etc.
- (v.tranz.) (jur.) a renunța la dreptul de a cere anularea unui act juridic, căruia îi recunoaște astfel efectele juridice.
- (v.tranz.) a întări hotărârea, sentința unei instanțe inferioare prin aprobare.
- (v.tranz.) a definitiva pe cineva într-o situație.
- (v.tranz.) (în biserica catolică) a oficia ritualul confirmației.
Cuvinte derivate
Traduceri
Traduceri
Anagrame
Referințe
- DEX '98 via DEX online