[go: up one dir, main page]
Sari la conținut

Superprădător

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Leul este a doua felină mare ca mărime din lume și superprădător în Africa.[1][2]
Crocodilul marin este cea mai mare reptilă existentă și prădătorul dominant în întreaga sa zonă.[3][4]
Marele rechin alb (jos) este un cunoscut prădător marin; cu toate acestea, se știe că orca (balena ucigașă, sus) este și ea unul, chiar și față de rechini. În ciuda faptului că ei coexistă în majoritatea timpului, confruntările pot avea loc în medii de stress când ambele specii concurează pentru resurse limitate.

Un superprădător este un prădător[a] aflat în vârful lanțului trofic, fără prădători naturali proprii.[6][7]

Superprădătorii sunt de obicei definiți din punct de vedere al dinamicii trofice, ceea ce înseamnă că ei ocupă cele mai înalte niveluri trofice. Lanțurile trofice sunt adesea mult mai scurte pe uscat, de obicei limitate la a consumatorii secundari – de exemplu, lupii pradă mai ales ierbivorele mari (consumatori primari), care la rândul lor se hrănesc cu plante (producători primari). Conceptul de superprădător este aplicat în managementul faunei sălbatice, conservarea mediului și ecoturism.

Superprădătorii au o istorie evolutivă lungă, datând cel puțin din perioada Cambriană, când animale precum Anomalocaris și Timorebestia dominau mările.

Omul a interacționat timp de multe secole cu alți superprădători, inclusiv lupul, păsările de pradă și cormoranii pentru a vâna animale, păsări și, respectiv, pești. Mai recent, oamenii au început să interacționeze cu superprădătorii în moduri noi. Acestea includ interacțiuni prin ecoturism, cum ar fi cu rechinul tigru, și prin eforturile de resălbăticire, cum ar fi propunerea de reintroducere a râsului iberic.

Roluri ecologice

[modificare | modificare sursă]

Efectele asupra comunităților

[modificare | modificare sursă]
Marele skua este un superprădător aerian, și se hrănește cu alte păsări marine, dar le și fură prada.[8]

Superprădătorii afectează dinamica populației speciilor-pradă și populațiile altor prădători, atât în ecosistemele acvatice, cât și în cele terestre. Peștii răpitori neautohton, de exemplu, au produs uneori devastarea populațiilor unor prădători anteriori dominanți. Un studiu de manipulare a lacurilor a constatat că, atunci când a fost îndepărtat bibanul neautohton, păstrăvul de lac, superprădătorul pe care cel dintâi îl suprimase, și-a diversificat selecția de pradă și și-a crescut nivelul trofic.[9] Ca exemplu între animalele de uscat, bursucul, un superprădător, pradă dar și concurează pentru hrană cu ariciul, un mezoprădător, hrana ambilor fiind insectele, mamiferele mici, reptilele, amfibienii și ouăle păsărilor care cuibăresc la sol. Îndepărtarea bursucilor (într-un studiu care a cercetat tuberculoza bovină) a dublat densitatea populației de arici.[10] Prădătorii care exercită control de sus în jos asupra organismelor din comunitatea lor sunt adesea considerați specii esențiale.[11]

Efecte asupra ecosistemului

[modificare | modificare sursă]

Superprădătorii pot avea efecte profunde asupra ecosistemelor, atât ca urmare a controlului densității prăzilor, cât și a restricționării prădătorilor mai mici, și pot fi capabili de autoreglare.[12] Ei sunt esențiali pentru funcționarea ecosistemelor, reglarea bolilor și menținerea biodiversității.[13] De exemplu, când a fost introdusă vulpea polară în insulele subarctice, s-a constatat că prădarea de către aceasta a păsărilor marine transformă pășunile în tundră.[14] Astfel de efecte ample asupra nivelurilor inferioare ale unui ecosistem se numesc cascade trofice. Îndepărtarea prădătorilor de nivel superior, adesea prin intervenție umană, poate provoca sau perturba cascade trofice.[15][16][17] De exemplu, o reducere prin vânare a populației de cașalot, superprădător cu un nivel trofic fracționat de 4,7, a determinat creșterea populației de calmar mare, cu nivel trofic peste 4 (carnivore care mănâncă alte carnivore).[18] Acest efect, numit eliberarea de mezoprădători,[19] apare în ecosistemele terestre și marine; de exemplu, în America de Nord, arealul tuturor supercarnivorelor s-au contractat, în timp ce cele ale 60% dintre mezoprădători au crescut în ultimele două secole.[20]

Conservare

[modificare | modificare sursă]
Lupul este atât superprădător, cât și specie esențală, care afectează comportamentul prăzii sale și întreg ecosistemul.

Deoarece superprădătorii au efecte puternice asupra altor prădători, erbivorelor și plantelor, aceștia pot fi importanți în conservarea naturii.[21] Omul au vânat mulți superprădători până aproape de extincție, dar în unele părți ale lumii acești superprădători se întorc acum.[22] Sunt din ce în ce mai amenințați de schimbările climatice. De exemplu, ursul polar are nevoie de zone extinse de gheață marină pentru a-și vâna prada, de obicei foci, dar schimbările climatice micșorează aceste ghețuri din Arctica, forțând urșii polari să postească pe uscat pentru perioade din ce în ce mai lungi.[23]

S-au înregistrat schimbări dramatice în ecosistemul Greater Yellowstone după ce lupul cenușiu, care este atât superprădător, cât și specie esențială (una cu un efect mare asupra ecosistemului său), a fost reintrodus în Parcul Național Yellowstone în 1995 ca măsură de conservare. Wapiti, prada principală a lupilor, a devenit mai puțin abundentă și și-a schimbat comportamentul, eliberând zonele riverane de pășunatul constant și permițând extinderea sălciilor și unor specii de plop, creând habitate pentru castori, elani și zeci de alte specii.[24] Pe lângă efectul lor asupra speciilor-pradă, prezența lupilor a afectat și una dintre speciile vulnerabile ale parcului, ursul grizzly: ieșiți din hibernare, după ce nu mâncaseră luni de zile, urșii au ales să caute prada ucisă de lupi,[25] mai ales în timpul toamnei în timp ce se pregăteau să hiberneze din nou.[26] Ursul grizzly fată pui în timpul hibernării, așa că este de așteptat ca aprovizionarea crescută cu hrană să producă o creștere a numărului de pui observați.[27] Și alte zeci de specii, inclusiv vulturi, corbi, coțofene, coioți și urși negri au fost au fost observate hrănindu-se cu resturile din prada lupilor.[28]

Nivelul trofic uman

[modificare | modificare sursă]
Omul trăiește uneori vânând alte animale pentru hrană și materiale, cum ar fi blană, tendoane și oase, ca în această vânătoare de morse din Arctica, dar statutul de superprădător al omului este încă dezbătut.

Ecologiștii dezbat dacă omul este un superprădător. De exemplu, Sylvain Bonhommeau și colegii săi au susținut în 2013 că în rețeaua trofică globală, nivelul trofic fracționat al omului (HTL) poate fi calculat ca nivelul trofic mediu al fiecărei specii din alimentația umană, ponderat cu proporția pe care o formează respectiva specie în alimentație. Această analiză oferă un HTL mediu de 2,21, variabil între 2,04 (pentru Burundi, unde 96,7% din alimentația omului este formată din plante) și 2,57 (pentru Islanda, unde se consumă 50% carne și pește, și 50% plante). Aceste valori sunt comparabile cu cele ale prădătorilor care nu sunt superprădători, cum ar fi hamsia sau porcul.[29]

Cu toate acestea, Peter D. Roopnarine a criticat abordarea lui Bonhommeau în 2014, susținând că oamenii sunt superprădători și că HTL se bazează doar pe agricultura terestră, unde într-adevăr oamenii au un nivel trofic scăzut, hrănindu-se în special cu producători (plante de cultură de nivelul 1) sau consumatori primari (erbivore la nivelul 2), ceea ce, așa cum era de așteptat, plasează oamenii la un nivel ușor peste 2. Roopnarine a calculat în schimb poziția oamenilor în două ecosisteme marine, un recif de corali din Caraibe și sistemul Benguela de lângă Africa de Sud. În aceste sisteme, oamenii mănâncă în principal pești răpitori și au un nivel trofic fracționat de 4,65 și, respectiv, 4,5, ceea ce, în viziunea lui Roopnarine, îi face pe acești oameni să devină superpradători.[b][30]

În 2021, Miki Ben-Dor și colegii săi au comparat biologia umană cu cea a animalelor la diferite niveluri trofice. Folosind metrici diverse, precum utilizarea instrumentelor și aciditatea stomacului, ei au ajuns la concluzia că oamenii au evoluat ca superprădători, diversificându-și alimentația ca răspuns la dispariția majorității megafaunei care fusese cândva sursa lor principală de hrană.[31]

Istoria evolutivă

[modificare | modificare sursă]
Anomalocaris a fost un superprădător al mărilor în Cambrian.[32]

Se crede că superprădătorii există cel puțin din Cambrian, cu aproximativ 500 de milioane de ani în urmă. Nu se poate determina direct dacă o specie dispărută a fost vreodată superprădător, deoarece comportamentul lor nu poate fi observat, iar indiciile privind relațiile ecologice, cum ar fi urmele de mușcături pe oase sau scoici, nu formează o imagine completă. Cu toate acestea, sunt sugestive unele dovezi indirecte, cum ar fi absența oricărui prădător perceptibil într-un mediu. Anomalocaris a fost un superprădător acvatic, în Cambrian. Părțile bucale sunt în mod clar ale unui prădător și nu existau animale mai mari în mări la acea vreme.[32]

Se presupune că dinozaurii teropozi carnivori, inclusiv Allosaurus[33] și Tyrannosaurus[34] ar fi fost superprădători, pe baza dimensiunii, morfologiei și nevoilor lor alimentare.

A fost descoperit un rechindin permian, Triodus sessilis, care conținea doi amfibieni (Archegosaurus decheni și Cheliderpeton latirostre), dintre care unul consumase un pește, Acanthodes bronni, ceea ce arată că rechinul trăia la un nivel trofic de cel puțin 4.[c][35]

Printre fosilele mai recente, felinele cu dinți-sabie, precum Smilodon, sunt considerate a fi superprădători ai Cenozoicului.[36]

Interacțiunea cu omul

[modificare | modificare sursă]
Câinii au fost folosiți la vânătoare de multe milenii, ca în această ilustrație franceză din secolul al XIV-lea a unei vânători de mistreți.

Vânatul

[modificare | modificare sursă]

Omul a vânat cu superprădători sub forma lupului și, mai târziu, cu câini domestici, timp de 40.000 de ani; această colaborare ar fi putut ajuta oamenii moderni să-i concureze cu succes pe neanderthalieni.[37][38] Omul încă vânează cu câini, care au fost deseori crescuți drept câini de vânătoare, ca să arate, să scoată la iveală sau să aducă prada.[39] Câinele de apă portughez a fost folosit pentru a împinge peștii în plase.[40] Mai multe rase de câini au fost folosite pentru a urmări pradă mare, cum ar fi căprioarele și lupii.[41]

Vulturii și șoimii, care sunt superprădători, sunt și ei folosiți în falconerie, pentru vânatul altor păsări sau mamifere.[42] Cormoranii legați, și ei superprădători,[43] au fost folosiți pentru a prinde pești.[44]

Ecoturism

[modificare | modificare sursă]
Rechinii tigru sunt subiecte populare de ecoturism, dar ecosistemele lor pot fi afectate de hrana oferită pentru a-i atrage.

Ecoturismul se bazează uneori pe superprădători pentru a atrage clienți.[45][46] Operatorii de turism pot decide, în consecință, să intervină în ecosisteme, de exemplu prin furnizarea de hrană pentru a atrage prădătorii în zone care pot fi vizitate în mod convenabil.[45] Acest lucru, la rândul său, poate avea efecte asupra populației de prădători și, prin urmare, asupra ecosistemului mai larg.[45] Ca urmare, aprovizionarea unor specii precum rechinul tigru este controversată, dar efectele sale nu sunt bine stabilite de dovezi empirice.[45] Printre alți superprădători afectați se numără felinele mari și crocodilii.[46]

Resălbăticirea

[modificare | modificare sursă]
Reintroducerea prădătorilor precum râsul este atractivă pentru conservaționiști, dar alarmantă pentru fermieri.

În unele zone dens populate, cum ar fi Insulele Britanice, toți prădătorii nativi mari, cum ar fi lupul, ursul, jderul și râsul, au fost exterminați, permițând erbivorelor precum căprioarele să se înmulțească necontrolat, cu excepția vânătorii.[47] În 2015, s-au făcut planuri pentru a reintroduce râsul în comitatele Norfolk, Cumbria și Northumberland din Anglia și Aberdeenshire din Scoția, ca parte a mișcării pentru resălbăticie.[48] Reintroducerea prădătorilor mari este controversată, în parte din cauza îngrijorării fermierilor pentru efectivele lor.[48] Ecologiști precum Paul Lister propun, în schimb, să permită lupilor și urșilor să-și vâneze prada într-un „mediu gestionat” în rezervații mari îngrădite; aceasta subminează însă obiectivul resălbăticirii.[48]

Note de completare

[modificare | modificare sursă]
  1. ^ Zoologii exclud în general paraziții din nivelurile trofice întrucât ei sunt (adesea mult) mai mici decât gazdele lor, iar speciile individuale cu gazde multiple la diferite etape ale ciclului de viață ar ocupa niveluri multiple. Altfel, adesea aceștia ar fi la nivelul maxim, deasupra superprădătorilor.[5]
  2. ^ Omul are însă un nivel trofic de rețea (NTL) de 4.27 în sistemul recifului de corali, comparat cu NTL de 4.8 pentru rechinul cu înotătoare negre din același system. Deci nici acolo oamenii nu sunt principalul superprădător.[30]
  3. ^ Nivelul lui trofic ar fi exact 4 dacă peștele respectiv ar fi fost un erbivor pur, sau mai mare dacă era și el carnivor.

Note bibliografice

[modificare | modificare sursă]
  1. ^ Ordiz, Andrés; Bischof, Richard; Swenson, Jon E. (). „Saving large carnivores, but losing the apex predator?”. Biological Conservation. 168: 128–133. Bibcode:2013BCons.168..128O. doi:10.1016/j.biocon.2013.09.024. 
  2. ^ Kristoffer T. Everatt; Jennifer F. Moore; Graham I.H. Kerley (). „Africa's apex predator, the lion, is limited by interference and exploitive competition with humans”. Global Ecology and Conservation (în English). 20: e00758. Bibcode:2019GEcoC..2000758E. doi:10.1016/j.gecco.2019.e00758. ISSN 2351-9894. 
  3. ^ Whiting, Frances. "Terri fights to halt croc eggs harvest." Arhivat în , la Wayback Machine. Australia Zoo. 2007-06-11. Retrieved 2010-01-25.
  4. ^ "Saltwater Crocodile." Arhivat în , la Wayback Machine. National Geographic. Retrieved 2010-01-25.
  5. ^ Sukhdeo, Michael V. K. (). „Where are the parasites in food webs?”. Parasites & Vectors. 5 (1): 239. doi:10.1186/1756-3305-5-239 Accesibil gratuit. PMC 3523981 Accesibil gratuit. PMID 23092160. 
  6. ^ „predator”. Online Etymological Dictionary. Arhivat din original la . Accesat în . 
  7. ^ „apex predator”. PBS. Arhivat din original la . Accesat în . 
  8. ^ Leat, Eliza H. K.; Bourgeon, Sophie; Eze, Jude I.; Muir, Derek C.G.; Williamson, Mary; Bustnes, Jan O.; Furness, Robert W.; Borgå, Katrine (). „Perfluoroalkyl substances in eggs and plasma of an avian top predator, great skua (Stercorarius skua), in the north Atlantic”. Environmental Toxicology and Chemistry. 32 (3): 569–576. doi:10.1002/etc.2101. PMID 23258709. 
  9. ^ Lepak, Jesse M.; Kraft, Clifford E.; Weidel, Brian C. (martie 2006). „Rapid food web recovery in response to removal of an introduced apex predator” (PDF). Canadian Journal of Fisheries and Aquatic Sciences. 63 (3): 569–575. doi:10.1139/f05-248. Arhivat din original (PDF) la . 
  10. ^ Trewby, Iain D.; Young, Richard; McDonald, Robbie A.; Wilson, Gavin J.; Davison, John; Walker, Neil; Robertson, Andrew; Doncaster, C. Patrick; Delahay, Richard J. (aprilie 2014). Criscuolo, François, ed. „Impacts of Removing Badgers on Localised Counts of Hedgehogs”. PLOS ONE. 9 (4): e95477. Bibcode:2014PLoSO...995477T. doi:10.1371/journal.pone.0095477. PMC 3988185 Accesibil gratuit. PMID 24736454. 
  11. ^ Davic, Robert D. (). „Linking Keystone Species and Functional Groups: A New Operational Definition of the Keystone Species Concept”. Conservation Ecology. 7. doi:10.5751/ES-00502-0701r11. Accesat în . 
  12. ^ Wallach, Arian D.; Izhaki, Ido; Toms, Judith D.; Ripple, William J.; Shanas, Uri (). „What is an apex predator?”. Oikos. 124 (11): 1453–1461. Bibcode:2015Oikos.124.1453W. doi:10.1111/oik.01977. 
  13. ^ Stier, A. C.; Samhouri, J. F.; Novak, M.; Marshall, K. N.; Ward, E. J.; Holt, R. D.; Levin, P. S. (mai 2016). „Ecosystem context and historical contingency in apex predator recoveries”. Science Advances. 2 (5): e1501769. Bibcode:2016SciA....2E1769S. doi:10.1126/sciadv.1501769. PMC 4928970 Accesibil gratuit. PMID 27386535. 
  14. ^ Croll, D. A.; Maron, J. L.; et al. (martie 2005). „Introduced predators transform subarctic islands from grassland to tundra”. Science. 307 (5717): 1959–1961. Bibcode:2005Sci...307.1959C. doi:10.1126/science.1108485. PMID 15790855. 
  15. ^ Egan, Logan Zane; Téllez, Jesús Javier (iunie 2005). „Effects of preferential primary consumer fishing on lower trophic level herbivores in the Line Islands” (PDF). Stanford at Sea. Stanford University. Arhivat din original (PDF) la . Accesat în . 
  16. ^ Pace, M. L.; Cole, J. J.; et al. (decembrie 1999). „Trophic cascades revealed in diverse ecosystems”. Trends in Ecology and Evolution. 14 (12): 483–488. doi:10.1016/S0169-5347(99)01723-1. PMID 10542455. 
  17. ^ Berger, Joel (). „Anthropogenic extinction of top carnivores and interspecific animal behaviour: implications of the rapid decoupling of a web involving wolves, bears, moose and ravens” (PDF). Proceedings of the Royal Society B: Biological Sciences. 266 (1435): 2261–2267. doi:10.1098/rspb.1999.0917. PMC 1690453 Accesibil gratuit. PMID 10629976. 
  18. ^ Baum, Julia K.; Worm, Boris (). „Cascading top-down effects of changing oceanic predator abundances”. Journal of Animal Ecology. 78 (4): 699–714. Bibcode:2009JAnEc..78..699B. doi:10.1111/j.1365-2656.2009.01531.x. PMID 19298616. 
  19. ^ Soulé, Michael E.; Bolger, Douglas T.; Alberts, Allison C.; Wright, John; Sorice, Marina; Hill, Scott (martie 1988). „Reconstructed Dynamics of Rapid Extinctions of Chaparral-Requiring Birds in Urban Habitat Islands” (PDF). Conservation Biology. 2 (1): 75–92. Bibcode:1988ConBi...2...75S. doi:10.1111/j.1523-1739.1988.tb00337.x. 
  20. ^ Prugh, Laura R.; Stoner, Chantal J.; Epps, Clinton W.; Bean, William T.; Ripple, William J.; Laliberte, Andrea S.; Brashares, Justin S. (). „The Rise of the Mesopredator”. BioScience. 59 (9): 779–791. doi:10.1525/bio.2009.59.9.9. 
  21. ^ Estes, James A.; Terborgh, John; Brashares, Justin S.; Power, Mary E.; Berger, Joel; Bond, William J.; et al. (). „Trophic Downgrading of Planet Earth”. Science. 333 (6040): 301–306. Bibcode:2011Sci...333..301E. doi:10.1126/science.1205106. PMID 21764740. 
  22. ^ Silliman, Brian R.; Hughes, Brent B.; Gaskins, Leo C.; He, Qiang; Tinker, M. Tim; Read, Andrew; Nifong, James; Stepp, Rick (). „Are the ghosts of nature's past haunting ecology today?”. Current Biology. 28 (9): R532–R537. Bibcode:2018CBio...28.R532S. doi:10.1016/j.cub.2018.04.002. PMID 29738721. 
  23. ^ „Climate impacts on polar bears”. Polar Bear Specialist Group. . Accesat în . 
  24. ^ Lister, Brad & McDaniel, Carl. "The wolves of Yellowstone" Arhivat în , la Wayback Machine. (2006-04-17), p. 2. Retrieved 2010-01-25.
  25. ^ Levy, Sharon (noiembrie 2002). „Top Dogs”. Arhivat din original la . Accesat în . 
  26. ^ Wilmers, Christopher C. (). „The gray wolf – scavenger complex in Yellowstone National Park” (PDF). pp. 56, 90 and throughout. Arhivat din original (PDF) la . Accesat în . 
  27. ^ Robbins, Jim (). „Weaving a new web: wolves change an ecosystem”. Smithsonian Zoogoer. Smithsonian Institution. 27 (3). Arhivat din original la . Accesat în . 
  28. ^ Dobson, Andy P.; Wilmers, Christopher C; Getz, Wayne M. (). „Gray Wolves as Climate Change Buffers in Yellowstone”. PLOS Biology. 3 (4): e92. doi:10.1371/journal.pbio.0030092. PMC 1064850 Accesibil gratuit. PMID 15757363. 
  29. ^ Bonhommeau, S.; Dubroca, L.; Le Pape, O.; Barde, J.; Kaplan, D. M.; Chassot, E.; Nieblas, A.-E. (). „Eating up the world's food web and the human trophic level”. Proceedings of the National Academy of Sciences. 110 (51): 20617–20620. Bibcode:2013PNAS..11020617B. doi:10.1073/pnas.1305827110. PMC 3870703 Accesibil gratuit. PMID 24297882. 
  30. ^ a b Roopnarine, Peter D. (). „Humans are apex predators”. Proceedings of the National Academy of Sciences. 111 (9): E796. Bibcode:2014PNAS..111E.796R. doi:10.1073/pnas.1323645111. PMC 3948303 Accesibil gratuit. PMID 24497513. 
  31. ^ Ben-Dor, Miki; Sirtoli, Raphael; Barkai, Ran (). „The evolution of the human trophic level during the Pleistocene”. American Journal of Physical Anthropology. 175: 27–56. doi:10.1002/ajpa.24247. PMID 33675083. 
  32. ^ a b Callaway, Ewen (). „Cambrian super-predators grew large in arms race”. Nature. doi:10.1038/news.2011.318. 
  33. ^ Zanno, Lindsay E.; Makovicky, Peter J. (). „Neovenatorid theropods are apex predators in the Late Cretaceous of North America”. Nature Communications. 4 (1): 2827. Bibcode:2013NatCo...4.2827Z. doi:10.1038/ncomms3827. PMID 24264527. 
  34. ^ Van Valkenburgh, Blaire; Molnar, Ralph E. (). „Dinosaurian and Mammalian Predators Compared”. Paleobiology. 28 (4): 527–543. Bibcode:2002Pbio...28..527V. doi:10.1666/0094-8373(2002)028<0527:DAMPC>2.0.CO;2. JSTOR 3595499. 
  35. ^ Kriwet, J.; Witzmann, F.; Klug, S.; Heidtke, U. H.J (). „First direct evidence of a vertebrate three-level trophic chain in the fossil record”. Proceedings of the Royal Society B: Biological Sciences. 275 (1631): 181–186. doi:10.1098/rspb.2007.1170. PMC 2596183 Accesibil gratuit. PMID 17971323. 
  36. ^ Werdelin, Lars; McDonald, H. G.; Shaw, Christopher A. (). Smilodon: The Iconic Sabertooth. Johns Hopkins University Press. p. 204. ISBN 978-1-4214-2556-6. 
  37. ^ McKie, Robin (). „How hunting with wolves helped humans outsmart the Neanderthals”. The Guardian. Accesat în . 
  38. ^ Shipman, Pat (). The invaders : how humans and their dogs drove Neanderthals to extinction. Harvard University Press. ISBN 978-0-674-73676-4. OCLC 893897294. 
  39. ^ „The 7 categories of dog”. The Daily Telegraph. 10 March 2017. Arhivat din original la 2022-01-11. Accesat în subscription.  Verificați datele pentru: |access-date= (ajutor)
  40. ^ „Portuguese Water Dog”. The Kennel Club. Arhivat din original la . Accesat în . 
  41. ^ Fergus, Charles (). Gun Dog Breeds, A Guide to Spaniels, Retrievers, and Pointing Dogs. The Lyons Press. ISBN 978-1-58574-618-7. 
  42. ^ „History of Falconry”. The Falconry Centre. Arhivat din original la . Accesat în . 
  43. ^ Rudstam, Lars G.; VanDeValk, Anthony J. (februarie 2004). „Cormorant Predation and the Population Dynamics of Walleye and Yellow Perch in Oneida Lake”. Ecological Applications. 14 (1): 149–163. Bibcode:2004EcoAp..14..149R. doi:10.1890/03-5010. JSTOR 4493527. providing the opportunity to study the effects of an increase of a top predator on an existing predator-prey system 
  44. ^ King, Richard J. (). The Devil's Cormorant: A Natural History. University of New Hampshire Press. p. 9. ISBN 978-1-61168-225-0. 
  45. ^ a b c d Hammerschlag, Neil; Gallagher, Austin J.; Wester, Julia; Luo, Jiangang; Ault, Jerald S. (). „Don't bite the hand that feeds: assessing ecological impacts of provisioning ecotourism on an apex marine predator”. Functional Ecology. 26 (3): 567–576. Bibcode:2012FuEco..26..567H. doi:10.1111/j.1365-2435.2012.01973.x. 
  46. ^ a b Macdonald, Catherine; Gallagher, Austin J.; Barnett, Adam; Brunnschweiler, Juerg; Shiffman, David S.; Hammerschlag, Neil (). „Conservation potential of apex predator tourism”. Biological Conservation. 215: 132–141. Bibcode:2017BCons.215..132M. doi:10.1016/j.biocon.2017.07.013. 
  47. ^ Jones, Lucy. „The rewilding plan that would return Britain to nature”. BBC. Accesat în . wolves, bears and lynx roamed the land. ... Humans chopped down the trees to make space for farms, and hunted the large animals to extinction, leaving plant-eaters to decimate the country's flora. Britain is now one of the few countries in the world that doesn't have top predators. 
  48. ^ a b c Lister, Paul (28 April 2015). „Bring on a few more apex predators”. The Daily Telegraph. Arhivat din original la 2022-01-11. Accesat în subscription.  Mai multe valori specificate pentru |accessdate= și |access-date= (ajutor); Verificați datele pentru: |access-date= (ajutor)

Legături externe

[modificare | modificare sursă]
Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Superprădător&oldid=16678345