Aragorn

Aragorn II este un personaj din poveştile fantastice create de J.R.R Tolkien. Mai este cunoscut sub numele de "Pas Mare" şi mai târziu ca "regele Elessar".

Potrivit anexelor cărţii "Întoarcerea regelui", Aragorn, numit astfel după strămoşul lui Aragorn I, s-a născut pe 1 martie 2931 în cel de-al Treilea Ev, fiind fiul lui Arathorn al II-lea şi al soţiei lui Gilraen. Prin strămoşul lui Elendil ( cu care semăna destul de bine) Aragorn era un descendent al lui Elros Ţar-Minyatur, fratele geamăn al lui Elrond şi primul rege al Numenor. Aragorn este descendentul ambilor fii ai lui Elendil, de la Isildur până la Arvedui, ultimul rege al Arthedain, şi de la Anarion până la soţia lui Arvendui Firiel.

Când Aragorn avea doar doi ani, tatăl lui a fost ucis în timp ce urmărea nişte Orci. Aragorn a fost apoi găzduit la Rivendell de către Elrond. La cererea mamei sale, descendenta lui a fost ţinută secretă, deoarece ei îi era teamă că el să nu fie ucis precum tatăl şi bunicul lui dacă adevărata identitate a lui ca descendent al lui Elendil şi moştenitor al lui Isildur va fi cunoscută. Numele lui Aragorn a fost schimbat în Estel ( speranţa în Sindarin) şi nu i s-a spus despre moştenirea lui decât când a împlinit 20 de ani, în 2951.

Elrond i-a dezvăluit lui Aragorn adevăratul lui nume şi descendenţa lui, şi i-a dat cioburile sabiei lui Elendil, Narsil, şi de asemenea Inelul lui Barahir. El a reţinut însă Sceptrul lui Annuminas până când Aragorn va avea dreptul să îl posede. De asemenea, în această perioadă, Aragorn o întâlneşte şi se îndrăgosteşte de Arwen, fiica lui Elrond care avea 2700 de ani şi care de-abia se întorsese din patria mamei ei, Lorien. Ulterior, Aragorn şi-a asumat rolul de cea de-a 16-a căpetenie a Dunedain, şi a mers în sălbăticie, trăind cu cei rămaşi dintre oamenii lui, a căror regat fusese distrus în timpul războaielor civile şi regionale din secolele trecute.

Aragorn l-a întâlnit pe Gandalf cel Sur în 2956 şi au devenit prieteni apropiaţi. La cererea lui Gandalf, el şi adepţii lui au început să păzească un mic ţinut denumit Comitatul, locuit de Hobbiţi, şi a devenit cunoscut de oameni ca şi "Pas Mare". Din 2957 până în 2980, Aragorn s-a angajat în mari expediţii, servind în armata Regelui Thengel din Rohan ( tatăl regelui Theoden) şi a Steward-ului Ecthelion al II-lea din Gondor (tatăl lui Denethor). Multe dintre sarcinile sale au ajutat la ridicarea moralului în Vest şi au contracarat ameninţarea tot mai mare a lui Sauron şi a aliaţilor săi, şi a dobândit o experienţă nepreţuită pe care o va folosi mai târziu în Războiul Inelului.

Aragorn a servit stăpânilor lui fiind deghizat iar numele său în Gondor şi Rohan în vremea aceea era Thorongil (Vulturul Stelei). Cu un mic escadron de nave din Gondor, el a condus un asalt asupra provinciei rebele Umbar în 2980, arzând multe dintre navele corsarilor şi ucigandul personal pe conducătorul lor în timpul Bătăliei de la Havens. După victoria de la Umbar, "Thorongil" a părăsit lupta, spre consternarea oamenilor lui, şi a plecat spre Est.

Mai târziu în 2980, el a vizitat Lorien, şi s-a întâlnit încă o data cu Arwen. I-a dăruit obiectul de familie al Casei lui, Inelul lui Barahir, şi, pe dealul Cerin Amroth, Arwen i-a promis mâna ei, renunţând la moştenirea ei de elf şi acceptând Darul Oamenilor: devenea muritoare. Elrond i-a reţinut lui Aragorn permisiunea să se căsătorească cu fiica sa, până în momentul în care fiul său adoptiv va fi rege în regatele reunite Gondor şi Arnor. Elrond ştia, că şi Aragorn, că dacă fiica sa se va căsători cu un muritor aceasta va deveni şi ea muritoare, acest lucur indepartandu-l pe nemuritorul Elrond de fiica sa cât va există lumea. Elrond era de asemenea îngrijorat pentru fericirea lui Arwen, fiindu-i teamă că la final ea va considera perspectivă morţii (atât a ei cât şi a celui iubit) mult prea grea de suportat.

Înainte de evenimentele din Stăpânul Inelelor, Aragorn a călătorit la minele gnomilor din Moria, şi la Harad , unde (conform propriilor lui cuvinte) "stelele sunt ciudate". Tolkien nu specifică momentul în care au loc aceste călătorii. În 3009, Gandalf a devenit suspicios în privinţa inelului deţinut de hobbitul Bilbo Baggins, care mai târziu s-a descoperit că era Inelul, instrumentul puterii diabolice a Lordului Întunericului Sauron. În jurul acestui moment Gandalf îl roagă pe Aragorn să urmărească o creatură numită Gollum ,care deţinuse înainte inelul. Această vânătoare l-a condus de-a lungul întregii regiuni Rhovanion , şi în final la- capturat pe Gollum în Mlaştinile Morţii la nord de Mordor. Apoi Aragorn l-a adus drept captiv în regatul regelui Thranduil în Mirkwood, unde Gandalf l-a interogat.

În Frăţia Inelului, Aragorn s-a alăturat lui Frodo Baggins, moştenitorul adoptat al lui Bilbo, şi celor trei prieteni ai săi la hanul "Poneiul în două picioare" din Bree. Cei patru plecaseră din Comitat pentru a duce Inelul la Rivendell. Aragorn, denumit "Pas Mare", avea 87 de ani în acea perioadă, adică era în floarea vieţii unui descendent regal Numeorian. Cu ajutorul lui Aragorn, hobiţii scapă de Nazgulii care îi urmăreau şi ajung la Rivendell. Acolo Aragorn a fost ales ca membru în Frăţia Inelului care trebuia să îl însoţească pe Frodo, care avea misiunea de a distruge Inelul în flăcările Muntelui Osândei.

Frăţia îi mai includea pe Gandalf, hobiţii Pippin şi Merry împreună cu grădinarul credincios al lui Frodo, Samwise Gamgee, elful Legolas, gnomul Gimli, şi Boromir din Gondor. Înainte ca aceştia să plece, elfii fierari au reunit cioburile lui Narsil într-o sabie, proiectând pe lama acesteia şapte stele (pentru Elendil) şi o semilună (pentru Isildur). Aragorn a luat această sabie şi a redenumit-o Andruil ( însemnând "flacără de vest" în limba Sindarin), şi se spunea că strălucea cu lumina Soarelui şi a Lunii.

Aragorn a însoţit grupul în încercarea lor de a trece prin trecătoarea Caradhras, şi apoi prin minele din Moria. După ce Gandalf a pierdut acolo bătălia cu Balrog, Aragorn i-a condus la Lothlórien şi apoi în josul râului Anduin până la cascadele Rauros. Iniţial el a plănuit să meargă la Gondor şi să ceară ajutorul poporului său în război, dar după pierderea lui Gandalf a devenit din ce în ce mai îngrijorat în ceea ce priveşte responsabilitatea lui faţă de Frodo şi de misiune. Frodo, oricum, a decis să îşi continue singur călătoria ( fiind acompaniat acum doar de Sam). Aici Boromir a fost ucis de către Orci în timp ce îi proteja pe Merry şi Pippin, care au fost apoi capturaţi.

După destrămarea Frăţiei, Legolas şi Gimli l-au însoţit pe Aragorn în urmărirea Uruk-hai care îi rapiseră pe cei doi hobbiţi. În Cele Două Turnuri, Aragorn, Legolas, şi Gimli ( care se autodenumeau la acea vreme Cei Trei Vânători) îl întâlnesc pe Eomer, care recent auzise zvonuri despre un raid de Orci în zonă. De la Eomer, Aragorn află că Orcii care i-au răpit pe Merry şi Pippin au fost ucişi şi că niciun hobbit nu a fost găsit printre rămăşiţe. Indiciile l-au condus pe Aragorn la concluzia că hobiţii s-ar putea să fie încă în viaţă, determinandu-l să conducă grupul în Pădurea Fangorn. Ei nu îi găsesc pe hobbiţi dar îl întâlnesc pe înviatul Gandalf cel Alb (pe care l-au confundat iniţial cu Saruman), trimis înapoi să îşi îndeplinească îndatoririle pe Pământul de Mijloc.

Gandalf le-a spus că hobbiţii erau în grijă Entilor din Fangorn. Împreună, cei patru au călătorit spre Edoras, unde Gandalf l-a eliberat pe Theoden de vrăjile lui Saruman şi l-a ajutat să îi ridice pe Rohirrimi împotriva lui Saruman. Aragorn, Legolas şi Gimli i-au ajutat pe cei din Rohan în Bătălia de la Cetatea Cornului, în care în mod concludent au învins armată lui Sauron. Pentru a distrage atenţia lui Sauron de la Frodo, care se apropia de Mordor, Aragorn a folosit o piatră magică (palantir) pentru a se dezvălui ca moştenitor al lui Isildur lui Sauron.

• Aragorn la Internet Movie Database