ban

Wikipedia are un articol despre
ban

Origine necunoscută. Este vorba probabil de cuvântul german Ban, latină medie bannus („comunicare, strigare”), care a ajuns să însemne, între multe altele, „amendă impusă pentru delicte împotriva autorității”, sau „contribuție plătită domnului feudal de către târguri” (confer exemplul din secolul VII-XII, la Niermeyer 82-3).

Schimbarea sensului s-ar explica prin necesitatea de a plăti amenzile cu bani gheață, într-o epocă în care moneda nu era obișnuită. Rămâne de lămurit drumul urmat de împrumut; este probabil să fi fost prin intermediul maghiar. A fost uneori explicat prin intermediul lui ban („conte”) (Hasdeu 2425; Tiktin); această explicație este însă lipsită de fundament istoric, căci ar fi posibilă numai dacă ar exista monede bătute de demnitarul desemnat prin același nume. S-a presupus apoi pentru cuvântul român o origine slavă (Miklosich, Slaw. Elem., 14); într-adevăr, există în bulgară han („monedă” și „conte”) și în poloneză (veche) ban. Totuși, cel mai probabil este ca ambele cuvinte să provină din română (Cihac, II, 8; DAR; Capidan, Raporturile, 230); tot din română derivă maghiară bány „monedă” (Edelspacher 9).

În sfârșit, după o ipoteză a lui Pușcariu în DAR, ar fi vorba de o rădăcină preromanică *bann- („viață”), de unde se deduce și macedoromână a băna, („a trăi”). Sub aspect semantic, ar trebui să se presupună un sens al lui *bann- („vite”) (ca latină vita > română vită), și apoi „bani” (ca latină pecus > pecunia), ipoteză ce pare a prezenta neajunsul de a fi prea ingenioasă.

• AFI: /ban/

1. unitate monetară și monedă egală cu a suta parte dintr-un leu; (p.restr.) monedă măruntă, divizionară a leului.
2. echivalent general al valorii mărfurilor (fiind el însuși o marfă); monedă de metal sau hârtie recunoscută ca mijloc de schimb și de plată; argint.
3. (la pl.) avere în numerar; parale.

• bănesc
• bănet
• bănește
• bănișor
• bănos
• bănuț
• bănărit

• A nu face (sau a nu plăti) un ban (chior) sau doi bani = a nu valora nimic, a nu avea nici o valoare
• A trăi (pe lângă cineva) ca banul cel bun = a fi foarte prețuit (de cineva)
• A lua (ceva) de (sau drept) bani buni = a crede că un lucru este adevărat
• A fi doldora (sau plin) de bani = a fi foarte bogat
• A avea bani (strânși) la ciorap sau a strânge bani la ciorap = a avea sau a face economii, a avea sau a strânge o sumă de bani; a fi zgârcit
• Fecior (sau băiat) de bani gata = fiu de oameni avuți care face extravaganțe cu banii primiți sau moșteniți de la părinți

A fost mai întâi nume dat conților care administrau zonele de sud ale regatului Ungariei. Domnii din Muntenia și-au adăugat la jumătatea secolul XIV, titlul de ban de Severin (latină banus), schimbat în 1511 prin cel de ban de Mehedinți, și puțin mai târziu de Oltenia, sau de Craiova. Din secolul XV, titlul a fost cedat de domnitor demnitarului celui mai de seamă din sfatul său și de la curtea sa.

Pare a fi cuvânt mongol, probabil avar. Confer mongolă баян (bayan, „bogat, avut”), titlu avar relativ echivalent cu cel al nobililor din Castilia, și care este menționat de Constantin Porfirogenetul (secolul X) cu forma βοεάνος (Voeános) (Korsch, Arch. slaw. Phil., IX, 487; Berneker 42). Ungurii par a fi moștenit titlul și instituția, și prin intermediul lor termenul (maghiar bán) a intrat în română, ca și în slavă (veche) *banŭ, sârbo-croată бан/ban, slovenă, cehă, poloneză ban.

1. guvernator al unei regiuni de graniță în Ungaria feudală.
2. (titlu și funcție de) mare dregător în Țara Românească după sec. XV; (și în forma mare ban) (titlu purtat de) boierul care guverna Banatul Severinului, apoi Oltenia.
3. (în muntenia) cel mai înalt rang boieresc; persoană care deținea acest rang.

• banat
• bănesc
• băni
• bănie
• bănișor

• DEX '98 via DEX online