cel

Din acel, acea (cu afereza lui a prin fonetică sintactică).

• AFI: /ʧel/

1. (adj.dem.) (antepus) (pop.) (arată că ființa sau lucrul desemnate de substantivul pe care îl determină se află mai departe, în spațiu sau în timp, de vorbitor).

   Ia în brațe cea căldare.

1. (precedă un adjectiv care determină un substantiv articulat sau un substantiv nume de persoană, nearticulat)

   Fruntea ta cea lată

   Ștefan cel Mare.

2. (precedă un numeral ordinal sau cardinal)

   Cele trei fete

   Cel de-al treilea copac.

3. (urmat de „mai” formează superlativul relativ)

   Cel mai bun

4. (substantivează adjectivul pe care îl precedă)

   Cel bogat

• (loc.adv.) cel mult =
  • maximum.
  • în cazul cel mai favorabil, în cazul extrem.
• cel puțin =
  • minimum.
  • măcar, barem.

• Cea (sau ceea) lume = lumea cealaltă; celălalt tărâm

1. (pron.dem.) (indică pe cineva sau ceva relativ depărtat, în spațiu sau timp, de vorbitor)

   Cel de dincolo

• (loc. subst.) Cel de sus = Dumnezeu
• (pop.) Cel de pe comoară (sau cu coarne) = dracul.
• (intră în formarea unui pronume relativ compus) Cel ce = care

• DEX '98 via DEX online

(català)

Etimologie lipsă. (Ajută)

Pronunție lipsă. (Modifică pagina)

cel

1. rai