întreba
 Vezi și : întrebă
|
Etimologie
Din latină *interroguare (= interrogare).
Pronunție
- AFI: /ɨn.treˈba/
Verb
| Conjugarea verbului (se) întreba | |
| Infinitiv | a (se) întreba |
| Indicativ prezent pers. 1 sg. |
(mă) întreb |
| Conjunctiv prezent pers. 3 sg. |
să (se) întrebe |
| Participiu | întrebat |
| Conjugare | I |
- (v.tranz. și refl.) (recipr.) a(-și) pune întrebări, în scopul de a afla un răspuns.
- A întreba pe cineva despre ceva.
- (v.tranz. și intranz.) (urmat de determinări introduse prin prep. "de" sau "despre") a cere (cuiva) vești sau lămuriri despre..., a se interesa, a se informa de..., a cerceta.
- Cărțile sunt întrebate.
- Marfa se întreabă.
- (v.tranz.) a pune cuiva întrebări pentru a-i evalua, din răspunsuri, nivelul cunoștințelor; a chestiona, a examina.
Sinonime
Antonime
Cuvinte derivate
Cuvinte compuse
Expresii
- (tranz.) Întreabă-mă să te întreb = se spune cuiva care cere o informație despre un lucru asupra căruia nici cel întrebat nu știe mai mult
- (tranz.) A întreba (pe cineva) de sănătate = a se interesa de starea în care se află cineva; a intra în vorbă cu cineva
Traduceri
a determina să dea un răspuns; a chestiona
|
|
Etimologie
Din întreba.
Verb
- forma de persoana a III-a singular la imperfect pentru întreba.