Horezm
Horezm (Hvarizm, Hwarizm, Hwarezm) a fost un vechi stat iranian constituit în sec. VII-VI î.Hr. pe cursul inferior al fluviului Amudaria. La sfârșitul sec. Al VI-lea î.Hr., Horezmul a intrat în componența statului persan al dinastiei Ahemenizilor.
A fost cucerit în sec. VIII, în 712, de arabi. Horezmul a ajuns la apogeul puterii sale ca stat în sec. XI-XIII, când teritoriul i se întindea de la Marea Caspică până la cursul mijlociu și inferior al fluviului Sîrdaria (Sârdaria); în sud, Horezmul cuprindea teritorii ale Afganistanului, Azerbaidjanului, Iranului și Irakului. În 1388 a fost cucerit de Timur Lenk, iar în 1505 a căzut sub stăpânirea hanatului Buharei. Din sec. XVI s-a mai numit și hanatul hivin, întrucât capitala îi fusese mutată la Hiva.
La finele sec. XVI, Horezmul a devenit stat vasal Rusiei. În 1920 s-a constituit Republica Populară Sovietică Horezm. Ulterior, teritoriul a fost împărțit în republicile (atunci sovietice) Uzbekistan, Turkmenistan, Tadjikistan, Kîrgîzstan, republica autonomă Karakalpakă.
Această pagină necesită categorisire. Pagina este insuficient categorisită sau nu a fost inclusă în nicio categorie tematică. |