Noe

După Biblie (cf. Geneza 5,28), Noe a fost fiul lui Lameh, care era fiul lui Metusala (Matusalem), iar numele său ebraic ar însemna mângâiere, liniște, odihnă.

Se mai spune că Noe a trăit 950 de ani și este ultimul dintre primii patriarhi care au trăit peste 700 de ani (deși de fapt înseamnă 70 ani) (deși ar mai fi o contradicție , în capitolul 7, versetul 11 de la facere În anul șase sute al vieții lui Noe, în luna a doua, în ziua a douăzeci și șaptea a lunii acesteia, chiar în acea zi, s-au desfăcut toate izvoarele adâncului celui mare și s-au deschis jgheaburile cerului), (cu excepția lui Enoh, care a trăit 365 de ani, cf. Geneza 5,23), următorii patriarhi neatingând asemenea vârste. Noe nu ar fi trăit 950 de ani, datorită unor greșeli de calcul, autorii Bibliei neștiind să calculeze în sumeriană. Deci în realitate, dacă ar fi existat, Noe a trăit 95 ani, iar la vârsta de 60 ani ar fi construit arca. Numărătoarea anilor pare a fi totuși corectă: în Geneză capitolul 5,6 este scris: ,,Set a născut pe Enos la 205 ani" ...5,9 ,,Enos a născut pe Cainan la 90 de ani". Folosind algoritmul de mai sus, rezultă că vârsta la care acestora li s-a născut fii a fost de 20,5 respectiv 10 ani ? (a se vedea si Sumer) Există două ipoteze – ambele susținute logic chiar de datele oferite de Geneză – conform cărora enigma Matusalem nu există. Uriașele vârste din prima Carte a Vechiului Testament se micșorează brusc după Potop și Turnul lui Babel, intrând în normalitate (așa cum o concepem azi) cu marele patriarh Avraam.

Prima ipoteză ce tinde să spulbere mitul vieții de aproape un mileniu este pe cât de simplă, pe atât de plauzibilă. Anii respectivi ar fi în realitate luni și, conform organizării calendarului actual, toate acele fabuloase vârste ar trebui împărțite la 12. Astfel, Adam ar fi trăit circa 77 de ani, adică 930 : 12; Noe, 79 de ani; Matusalem însuși ar fi avut o existență terestră de numai 81 de ani. Scribii și copiștii Genezei ar fi operat această conversie pentru a venera patriarhii respectivi – spun bibliștii.

A doua ipoteză o susține pe prima, fiindu-i complementară. Vârstele supranaturale de la Adam până la Avraam ar compensa lipsa anumitor date, din unele perioade, pentru a nu se crea discontinuități în genealogie. Turnul lui Babel reprezintă o răscruce semnificativă în diminuarea longevității. Creatorul îi pedepsește pe oameni în două moduri. În primul rând “le amestecă limbile ca să nu se mai înțeleagă unul cu altul” și tentativă lor de a ajunge cu Turnul la Cer eșuează. În al doilea rând, vârstele scad la jumătate, ele nemaidepășind 460-500 de ani (cap. 11). Mai mult, este surprinzătoare și relevantă afirmația repetată de Avraam (cap.18), care se consideră mult prea bătrân la o sută de ani pentru a avea un nou copil, pe Isaac.

Coroborând toate aceste informații, devine evident faptul că vârstele matusalemice pot fi, în realitate, o exagerare a celor ce-au redactat sau au copiat Geneza, până la Avraam.

După cartea lui Moise, fiii lui Noe (Sem, Ham și Iafet) s-au născut când el avea vârsta de 500 de ani. Aceștia poartă numele a trei popoare ebraice. Astfel, din Ham provin hamiții (africanii negri), din Sem, semiții (popoarele semitice) și din Iafet, iafetiții.

 

Dumnezeu vrea să pedepsească oamenii pentru viața păcătoasă pe care o duceau, în același timp cruțând familia lui Noe, care ducea o viață evlavioasă.

Noe, fiind înștiințat, construiește o barcă cunoscută sub numele de Arca lui Noe în care se urcă cu familia sa și cu diferite animale (câte două din fiecare specie) pentru a le salva din calea potopului trimis de Dumnezeu și care a nimicit viețuitoarele de pe pământ. După potop, Noe a trimis mai întâi un corb să vadă dacă apele au scăzut, apoi un porumbel. După ce el și familia sa au ieșit din arcă, Noe a sacrificat un animal în cinstea lui Dumnezeu pentru că i-a salvat și pentru ca Dumnezeu să nu mai trimită potopul. În semn de legământ Dumnezeu a pus pe cer curcubeul, care simbolizează pacea și liniștea după ploaie sau război.

Asemenea povestiri despre potop pot fi întâlnite și în mitologia sumero-babiloniană referitoare la Ghilgameș (cca. 1200 î.Hr.), sau mai târziu, în Talmud și Coran.

 

După Biblie, Noe a devenit agricultor și viticultor (Gen.9,20). Într-o zi, Noe s-a îmbătat cu vin din rodul viței sale, s-a dezgolit în mijlocul cortului (este și o pictură de Michelangelo Buonarroti în Vatican cu beția lui Noe), fiind astfel văzut gol de fiul său Ham. Ham, în loc să-și acopere tatăl, a fugit la frații săi și le-a spus ce se întâmplase. Aceștia, când au auzit, s-au dus să-l acopere pe Noe având fețele întoarse de la el. După ce s-a trezit din beție, Noe a aflat ce făcuse fiul său cel mai mic și a blestemat pe Canaan, fiul acestuia(Gen. 9,21-27), ca să fie robul robilor fraților săi. Noe a binecuvântat pe Sem și pe Iafet întrucât și-au respectat tatăl. În cele din urmă, Noe moare la vârsta de 950 de ani, 350 de ani după potop(Gen.9,28-2

 

Nu există dovezi că ar fi existat cu adevărat. Potopul nu a fost la nivel mondial, ci este o exagerare a literaturii biblice. Adevăratul potop ar fi avut loc cam prin anii 3300 î.Hr.-3000 î.Hr., pe malurile fluviilor Tigru și Eufrat, cauzând o mare inundație în Mesopotamia. Cândva, la începuturile creștinismului, se credea că lumea avea o vechime de mii de ani (nu milioane de ani), iar potopul ar fi avut loc până în anul 2200 î.Hr. Însă cu descoperirea civilizațiilor mai vechi, cum ar fi cea egipteană, care au supraviețuit potopului și sunt mai vechi de anii 5000 î.Hr., cu mult înainte de potop, deci ideea că ar fi avut loc un potop la nivel mondial este falsă. De exemplu, la Uruk, oraș fondat la circa 5000 î.Hr. nu există urme ale unui potop mondial. În schimb, regiunea Urukului a fost des lovită de inundații regionale în Antichitate, lucru care a fost descris cu acribie de arheologi.^[6]

În plus, autorii Bibliei ar fi imitat personajul Noe din mitologia mesopotamiană, în care se povestește despre un potop care ar fi distrus Mesopotamia, dar un om, Utnapishtimar, ar fi construit o corabie și ar fi salvat speciile. Și mitologia greacă povestește despre un anume potop, trimis de zei, dar în care un om, Deucalion, împreună cu femeia sa, debarcând pe un loc uscat ar fi continuat răspândirea umană. Deci potopul biblic, cât și personajul Noe este doar o imitație după mitologia mesopotamiană.

Un potop global cum este descris în Cartea Genezei nu este conform cu datele fizice ale geologiei și paleontologiei.^[7][8]

Profesorul universitar creștin David Montgomery (geolog) afirma că Potopul lui Noe (un potop global, planetar) a fost decredibilizat științific de vreo două sute de ani, lucru cu care teologii mainstream se împăcaseră de mult, mulți din luminătorii geologiei moderne fiind de fapt teologi, care aveau atât timpul necesar cât și interesul de a cerceta Creația lui Dumnezeu pentru a învăța despre Creator.^[9] El afirmă că abandonarea ideii de potop global de către geologi se petrecuse deja (se încheiase) înaintea publicării Originii speciilor a lui Darwin, de fapt înainte ca acesta să pună piciorul pe nava Beagle.^[9]

• Mitologia egipteană: Naunet
• Hindusă: Manu
• China: Nuwa
• Sumeriană: Ziusudra
• Babyloniană: Atra-Hasis, Utnapishtim, Xisuthrus
• Greacă: Deucalion

• Montgomery, David R. (2012). The Rocks Don't Lie: A Geologist Investigates Noah's Flood. Norton. ISBN 9780393082395. 

• Auslegung zu den Noachidischen Geboten Arhivat în 2 martie 2007, la Wayback Machine.
• Potopul lui Noe – un episod care a schimbat istoria, 2 decembrie 2008, Georgiana Fefea, Descoperă

• Arca lui Noe
• Urmașii lui Noe