IPRS (Întreprinderea de Piese Radio și Semiconductori) Băneasa a fost o companie producătoare de componente electronice și aparatură electronică și electrotehnică din România. A fost înființată în anul 1962.[1]
Sigla IPRS
Compania se întindea pe o platformă de 14 hectare în inima complexului de vile din Pipera[2][3]. În anul 2006, IPRS avea în proprietate două terenuri 118.845 mp în Voluntari și 2.498 mp în sectorul 2 din București, evaluate atunci la 20 milioane de euro[4].
A fost înființată prin Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 438/1962 prin care se preciza că obiectul de activitate este “fabricarea de componente electronice pasive și semiconductoare”. A fost o întreprindere de stat de importanță republicană aparținând MICM (Ministerul Industriilor și Construcțiilor de Mașini), devenit ulterior MIMUEE, fiind subordonată CIETC (Centrala Industriei Electronice și Tehnicii de Calcul).[1]
Primele ateliere de producție au fost organizate în incinta uzinei “mamă” Electronica din str. Baicului 82, la etajul II al corpului 20, pe o suprafață de cca 4.000 mp. Aici s-au fabricat pentru prima dată în țară tranzistoare de joasă și medie frecvență, diode, condensatoare cu stiroflex și condensatoare electrolitice miniatură.[1]
Locația finală a IPRS a fost în Băneasa, pe noua platformă industrială care ocupa un teren de 15,5 ha. Pe acest teren s-au construit 6 hale de producție care au fost gândite constructiv, funcțional și organizatoric astfel că la un moment dat fiecare din ele să poată deveni o fabrică independentă, toate având comun utilitățile, respectiv asigurarea cu fluide tehnologice. Aici s-au mutat toate activitățile desfășurate în str. Baicului nr. 82, împreună cu dotările aferente – liniile de tranzistoare cu germaniu și de rezistențe, licență THOMPSON CSF- și personalul tehnic transferat de la Uzinele Electronica. Prin dispoziția MICM nr. 392 163 din 14.11.1963 se transferă și secția de semiconductoare de la ICPE la IPRS Băneasa.[5]
Organizarea secțiilor de producție componente electronice la IPRS Băneasa[5]
Secția 2200 ’’Dispozitive cu germaniu de mică putere și joasă frecvență’’ a început producția pe bază de licență, cu o capacitate de producție de 300.000 diode/lună pe care a dezvoltat-o până la 700.000 Diode/lună[1], astfel:
1963 > S-au produs primele tranzistoare cu germaniu de joasă frecvență și drift (licență Compagnie Générale de Semi-conducteurs[b] (COSEM), integrată ulterior în THOMPSON CSF); Ulterior prin efort propriu s-au produs diode redresoare și zener aliate cu germaniu în capsule de tranzistor, seria DZ și fotodiode cu germaniu;
1973 > Realizarea prin autoutilare a liniei completă pentru fabricarea diodelor cu Germaniu cu o producție de peste 1.000.000 de diode/lună;
1982 > S-a oprit fabricația componentelor cu germaniu și a început fabricația montajelor de mare putere și a jucăriilor electronice.
Tipurile de produse realizate în Secția 2200 au fost:
a) Tranzistoare PNP și NPN de joasă frecvență și mică putere: AC180(K), AC181(K), AC183(K), AC184(K), AC185(K), AC187(K), AC188(K) și seria EFT301- EFT377;
b) Tranzistoare PNP de joasă frecvență și medie putere: seria AD152, AD155;
c) Tranzistoare PNP de joasă frecvență și putere mare, din seriile: AD130, AD131, AD132, AD149, ASZ15, ASZ16, ASZ17, ASZ18, AUY31, AUY32, EFT212, EFT213, EFT214, EFT250.[a]
A fost înființată în anul 1968 având ca obiect principal producția de diode și tiristoare cu siliciu. Ulterior, prin efort propriu, s-a dezvoltat și producția de diode și punți redresoare pentru activități industriale.[5]
1981 > Începe producția tiristoarelor din gama de medie putere, licență de la firma germană AEG (Allgemeine Elektricitäts-Gesellschaft AG/Germania); Fabricarea prin concepție proprie de tiristoare în gama 50 A și 200 A și a diodelor de mare putere, seria TU, utilizate la redresoarele locomotivelor electrice tip LDE și LE.
1984 > S-au brevetat tehnologiile pentru elaborarea tipurilor de diode până la 2000 V și 400 A, a tiristoarelor de 32 A și a diodelor de putere cu contacte prin presiune.
Tipurile de produsele realizate în Secția 2300 au fost[1]:
Diode redresoare lente, rapide (din 1979) și cu avalanșă controlată, până la 80 A curent mediu de conducție, tensiune de blocare până la 2000 V și temperatura maximă de funcționare a joncțiunii de până la 190°C, cu diferite tipuri de capsule: plastic, DO-4 și DO-5, TO-220, metalic;
Diode stabilizatoare de tensiune în tehnologia planar epitaxială, până la 50 W cu tensiuni de stabilizare între 6,8 V și 200 V în capsule metalice;
Diode zener aliate cu siliciu de: 0,2W, 0,4W, 1W, 4W, 10W, 20W, 50W (ultimele două tipo-variante fiind realizate pe concepție proprie);
Tiristoare normale și rapide disc și bază plată, de la 1 A și 3 A în capsule TO-220 utilizate des în schemele de comutare forțată și de 50 A și 200 A în capsule metalice (realizate pe licență), destinate electronizării locomotivelor LDE și LE;
Punți redresoare (din 1977), tipul 1PM-3PM și punțile cu capsulă miniaturizată destinate activităților industriale, ca: panouri de comandă pentru mașini unelte, acționarea electrovanelor și electroventilelor, alimentarea excitației motoarelor electrice sincrone sau de curent continuu, alimentarea frânelor electromagnetice ale motoarelor electrice, alimentarea electromagneților de acționare, redresoare pentru încărcarea acumulatoarelor;
Module funcționale de putere, conținând diode și tiristoare, având curentul mediu redresat în gama 80-100 A și tensiunea de blocare de până la 1800 V. Varianta maximă fabricată la IPRS a fost modulul având un curent mediu redresat de 160-250 A.
Electronica pentru automobile. Pentru domeniul auto, secția a produs cunoscuta diodă din familia RA, încapsulată inițial în capsulă metalică, ulterior în plastic, tranzistoare Darlington și TBA315 – temporizatorul integrat de putere folosit în circuitele electronice de semnalizare a direcției sau avariei, a ștergătoarelor de parbriz și comanda pompei de curățarea parbrizului.
1976 > A început diversificarea licenței și realizarea, prin efort propriu, a primului circuit integratamplificator operațional cu aplicații în aparatură industrială;
1977 > A fost realizat setul de circuite integrate liniare pentru echiparea televizorului alb-negru;
1985 > Divizorul de frecvență; Circuite integrateTTL-LS (seria Schottky de mică putere)
Tipurile de produse realizate în această secție au fost:[1]
Circuite integrate digitale seria CDB, cu tehnologia planar epitaxială, seria normală (standard) și rapidă de 5 V.
Primele fabricate în România au fost similare celor cu indicativul 74 (conform cu seria de circuite logice TTL produsă de Texas Instruments) seria: CDB400E
Circuite integrate liniare – CLB, pentru aplicații industriale, tehnologia planar epitaxială de 22 V. Au fost produse până în 1990 o serie de CI lente și rapide din grupele:
Amplificatoare operaționale – CLB2711; TCA520N; seria beta A – amplificatoare operaționale A741
CI de uz industrial: DAC08H, TBA315, βA – Inițial plachetele procesate și testate se importau din Franța.[1]
Circuite integrate analogice-liniare cu aplicații în domeniul audio, radioreceptoare și televizoare, tehnologie planar epitaxială de 16 V. S-au făcut TBA570 un circuit integrat care includea etajele de radiofrecvență și frecvență intermediară pentru aparate de radioreceptoare, A758 – un decodor stereo și TCA150 un etaj final audio. Cu o asemenea schemă produsele Uzinele Electronica erau atunci la nivelul de vârf al tehnicii 1974 – a început producția pe o linie - licență de la firma ITT–Intermetall, licență completă mondială. Pentru televizoare s-au produs circuitele integrate TBA790K/790T - pentru o putere 2.5 W; TAA661; TAA550; TDA440; TBA950; TDA1170
Până în 1990 s-au fabricat 90 de tipuri de CI digitale, seriile standard, varianta rapidă - HE și varianta pentru temperaturi până la 125°C – EM și 70 de tipuri de CI liniare.[1]
Secția 2500 a produs tranzistoare și diode de mică putere cu siliciu, tranzistoare în capsule de plastic: capsulă TO-92,varianta cu fire și ulterior variante SMD, capsule SOT-32. În timp s-au realizat multe îmbunătățiri tehnologice pentru linia de diode planar-epitaxiale în capsulă de sticlă DO-35.[a]
1976 > A intrat în funcțiune linia de producție pentru tranzistoarele de putere hometaxiale pe baza cooperării cu firma SOLITRON;
1979 > Toată producția de tranzistoare și diode din Secția 2500 se realiza cu structuri produse în IPRS - Băneasa;
Gama de produse s-a diversificat prin tehnologii proprii pentru diode de comutație rapidă, diode Zener 0,5 W, diode Zener 1,3 W, diode cu avalanșă controlată, diode picoamperice, diode varicap cu plajă mare de capacitate, diode termocompensate și diode termocompensate integrate;
1978–1981 > Au fost omologate și au intrat în producție primele dispozitive de microunde din țară: diodele IMPATT și diode GUNN cu puteri generate de 10 mW, 100 mW, 350 mW și 500 mW în banda de frecvențe de 8 – 12 GHz Aceste dispozitive au intrat în componente de tip oscilator și amplificator de ghid dreptunghiular cu aplicații civile și militare;
1983 > S-au dezvoltat pe bază de brevete 4 tehnologii de fabricație pentru tranzistoarele de putere, comutație și înaltă tensiune;
1984 > A fost realizată diodaBARITT (siliciu) - generatoare de microunde: cu puteri generate în microunde de 1….30 mW în banda N, la tensiuni de alimentare între 30 și 70 V.
1987 > A început producția de diode Schottky, în capsulă TO-92 - dispozitive cu siliciu cu frecvența maximă de funcționare de 2 GHz;
1986 > S-au realizat prin efort propriu:
Prototipurile tranzistoarelor industriale BUS11, BUS12, BUW22 și BUW23;
Prototipul tranzistorului pentru aprindere electronică BU930;
Prototipul tranzistorului gigant GT250.
Realizări:
S-au asimilat 16 familii de tranzistoare în capsulă TO-92, 8 familii de tranzistoare noi în capsula SOT-32, 5 noi familii de tranzistoare la TO-18 și TO-72 și 7 familii de tranzistoare TO-39; familii de tranzistoare cu capsule tip F 22; TO-3.
Oscilatoare de frecvență fixă pentru dirijarea navigației pe canalul Dunăre Marea Neagră
Oscilatoare de frecvență variabilă acordate cu varactor (colaborare cu CCSITS)
Oscilatoare de putere (300 mW), oscilatoare de mare stabilitate a frecvenței și cu zgomot redus,
În colaborare cu IPB: Sistemul de transmisie de date DELTA.
În 1984 IPRS Băneasa împreună cu ICSITE au omologat și introdus în fabricație traductorul Doppler TDX 09, componentă care a intrat în produsul “Dispozitiv volumetric pentru pază cu microunde a încăperilor” fabricat de I. Automatica.
A început producția pe baza experienței acumulate de specialiștii de la Uzinelor Electronica încă în anii 1955-1960[5]. În anul 1960 s-a importat de la THOMPSON CSF o linie de rezistențe care s-a montat inițial în incinta Uzinelor Electronica și în 1962 s-a transferat la IPRS Băneasa, formând Secția 2700. Dezvoltarea și diversificarea de produse fabricate în cadrul secției între 1962-1990
1963 > Condensatoare auto de 9,35 μF; Linia de tronsoane ceramice pentru rezistențe chimice;
1964 > Condensatoare starter pentru lămpi fluorescente;
1968 > În colaborare cu firma PLESSEY s-a realizat linia de rezistențe bobinate; Linia de fabricație condensatoare balast, pe tehnologie [DUERN];
1970> Linia de condensatoare miniatură; în colaborare cu firma PLESSEY; Linia de asperizare-oxidare folie de aluminiu pentru condensatoare electrolitice;
1970 > Rezistențe bobinate în capsulă ceramică pentru receptoare TV; Prima mașină automată pentru condensatoare ceramice;
1972 > Condensatoare de antiparazitare; Condensatoare balast tip HPA, HSA;
Calitatea garantată a produselor IPRS a creat condițiile necesare vânzării acestor componente și pe piața externă. Astfel, s-au exportat aproximativ 30% din producția valorică, respectiv 25% din producția fizică.
Produse reprezentative la export au fost[5]:
În anul 2003, Elmefa B.V - un holding olandez specializat în producția electrică și electronică - a încercat fără succes să cumpere IPRS Băneasa de la APAPS dar a fost eliminat de la privatizare[6]. În septembrie2003, pachetul majoritar de 51,4% de acțiuni a fost cumpărat de la AVAS (fosta APAPS) de compania Ogharit Trading CO Siria, controlată de omul de afaceri Omar Hayssam[7]. Ogharit Trading a venit cu o ofertă de 3,1 milioane de euro în care era inclusă și plata datoriilor societății[8]. Dar, după aceea, statul român a șters aproape toată datoria IPRS, astfel că în realitate Ogharit Trading a cumpărat societatea pentru suma de 140.000 de euro[8]. După ce au preluat societatea, sirienii nu au făcut nici o investiție[8]. S-a vorbit la un moment dat doar de camioane care plecau din întreprindere încărcate cu „fier vechi”[8]. Societatea siriană avea obiect de activitate import-export de mărfuri generale și de construcții, neavând ca obiect principal de activitate domeniul tehnologiei informațiilor[7]. De asemenea, societatea fusese înființată în anul 2001, astfel că, și în situația în care ar fi avut acest obiect de activitate, nu ar fi îndeplinit un alt criteriu de precalificare stabilit de APAPS, respectiv experiență de cinci ani în domeniul tehnologiei informațiilor și comunicațiilor[7]. Cu toate acestea, abia după condamnarea lui Omar Hayssam pentru acte de terorism în cazul răpirii jurnaliștilor români în Iraq, autoritățile române și-au dat seama de faptul că firma Ogharit Trading nu avea calitatea necesară de investitor strategic[7]. Autoritățile au anulat contractul de privatizare și au anunțat că vor încerca să mențină obiectul de activitate al firmei[3]. Până în decembrie 2006, AVAS a vândut 1,4 hectare din terenul companiei către familia libaneză Jabra[3]. La data de 15 iunie 2007, Tribunalul București a decis anularea contractului de vânzare-cumpărare a pachetului majoritar de acțiuni către Ogharit Trading[7].
^ abcdefgh
CONSTANTINESCU, Ion; MILLEA Nona; DIDIV Doina; DRAGULANESCU Nicolae; MARAI Gheorghe; MILLEA Aurel; MIU Ion; MURARU Anton (). Un secol de electronică în România. Academiei Romane. pp. 397–428. ISBN978-973-27-3378-3.
^ abcdef
Millea, Nona. Mircea IGNAT, ed. Revista de istorie a Electrotehnicii Românești. 5. Florin Teodor TĂNĂSESCU. ICPE-CA. pp. 75 – 81. ISSN2066-7965.
^ abc Informații preluate și din interviurile cu d-na Doina Didiv, dl. Radu Coteț, d-na Magda Gheorghiță, dl. Bodea Danuț, d-na Staicu Liliana, dl. Popa Eugen si dl. Maris Bădescu, publicate de Nini Vasilescu pe site-ul www.radioamator.ro.
^ Începuturile dezvoltării industriei semiconductoarelor în Franța au fost dominate de două mari firme comerciale:
1. Compagnie Générale de télégraphie Sans Fil (CSF), care, deși nu au cumpărat o licență de fabricare a tranzistoarelor de la Bell Laboratories și se pare ca nici nu au avut un aranjament cu firma RCA, spre deosebire de mulți dintre primii producători de semiconductoare, au reușit totuși să producă componente semiconductoare bazate pe dezvoltarea unor produse proprii. La mijlocul anilor 1950, CSF a creat o divizie separată pentru producția de semiconductori, numită Compagnie Générale de Semi-conducteurs (COSEM). De la această firmă au reușit Uzinele Electronica să achiziționeze licențele pentru producerea semiconductoarelor cu germaniu.
2. Al doilea producător francez important de semiconductori a fost Compagnie Française Thomson-Houston (CFTH), care era de fapt o subsidiară a firmei General Electric Company din SUA. Compagnie Française Thomson-Houston (CFTH), a format un parteneriat cu firma General Electric (SUA) în anul 1961, sub denumirea de Société Européenne des Semi-Conducteurs (SESCO). Mai târziu, în 1966, CFTH a fuzionat cu firma Hotchkiss-Brandt pentru a forma o nouă companie, sub denumirea de Thomson-Houston-Hotchkiss-Brandt (și ulterior redenumit Thomson-Brandt).
În 1968, divizia de componente și produse electronice a firmei Thomson-Brandt a fuzionat cu CSF pentru a forma firma Thomson-CSF. Cele două firme SESCO și COSEM au fuzionat în 1969 pentru a forma SESCOSEM.
În iunie 1987, compania italiană SGS (Società Generale Semiconduttori) a fuzionat cu Thomson Semiconducteurs pentru a forma SGS-Thomson. SGS-Thomson a fost redenumită ulterior STMicroelectronics în mai 1998.[1].
Catalog IPRS Băneasa-Tranzistoare, Diode, 1970-1971; tiparită la editura Tehnică în anul 1970
Diode si Tiristoare / Diodes and Thyristors; lucrare elaborată de I.P.R.S Băneasa/Institutul de Cercetări pentru Componente Electronice, 1976 – 1977
Circuite integrate digitale-Catalog - I.P.R.S. Băneasa 1978-1979; lucrare elaborată de către Institutul de Cercetări pentru Componente Electronice, în colaborare cu IPRS Băneasa, 1978
Circuite integrate liniare, vol. 1 - Manual de utilizare; A. Vătășescu, M. Bodea, A. Hartular, B. Schuster, D. Crăcea, Ș. Lungu, V. Gheorghiu, I. Mihuț, R. Savin. Editura: Tehnică, 1979
Circuite integrate liniare, vol. 2 - Manual de utilizare; M. Bodea, A. Vătășescu, A. Hartular, S. Lungu, N. Marinescu, A. A. Vild-Maior. Editura: Tehnică, 1980
Tranzistoare - Transistors 1981-1982; lucrare elaborată de către IPRS Băneasa în colaborare cu Institutul de Cercetări pentru Componente Electronice, 1981
Semiconductors Quick Reference Guide, 1982; Publicată de Întreprinderea de stat pentru comerț exterior "Electronum", București, România
Circuite integrate analogice; autori: R. Râpeanu, O. Chirică, V. Gheorghiu, A. Hartular, N. Marinescu, A. Năstase, S. Negru, A. Segal, G. Tănase. Tiparită la editura Tehnică, 1983
Circuite integrate liniare, vol. 3 - Manual de utilizare; M. Bodea, A. Vătășescu, N. Marinescu, A. Segal, R. Râpeanu, S. Puchianu, V. Gheorghiu. Editura: Tehnică, 1984
Tiristoare si module de putere. Catalog; scrisă de N. Iosif, D.M. Luca, M. Udrea-Spenea, E. Popa, Gh. Boulescu, G. Primejdie, Editura Tehnică, 1984
Circuite integrate digitale-Catalog - I.P.R.S. Băneasa; lucrare elaborată de către Institutul de Cercetări pentru Componente Electronice, 1984
Circuite integrate liniare, vol. 4 - Manual de utilizare; M. Bodea, A. Vătășescu, G. Tănase, S. Negru, A. Năstase, V. Gheorghiu, N. Marinescu. Editura: Tehnică, 1985
Diode cu siliciu - Catalog; Petru Alexandru Dan, Dan Mihai Luca, Adrian Albu, Tudor Dunca, George Primejdie, tiparită la editura Tehnică, 1986
Tranzistoare cu Siliciu (Silicon Transistors) - Ediție bilingvă; T. Dunca, Dan Raiu, tiparită la editura I. P. R. S. Băneasa, 1989
Full Line Condensed Catalog 1995–1996; I.P.R.S. Băneasa, 1995
Materiale media legate de IPRS la Wikimedia Commons