[go: up one dir, main page]

Comitatul Timiș

comitat al Regatului Ungariei

Comitatul Timiș, cunoscut și ca Varmeghia Timișului (în maghiară Temes vármegye, în germană Komitat Temesch, în latină Comitatus Temesiensis), a fost o unitate administrativă a Regatului Ungariei din secolul XII și până în 1920 (excepție făcând secolele XVI-XVIII). Capitala comitatului a fost orașul Timișoara (în maghiară Temesvár, în germană Temeswar, în sârbă Темишвар, cu alfabetul latin: Temišvar). În prezent teritoriul acestuia se găsește în vestul României și nordul Serbiei.

Comitatul Timiș
Temes vármegye
—  comitat al Regatului Ungariei  —
Stemă
Stemă
Coordonate: 45°45′00″N 21°14′00″E ({{PAGENAME}}) / 45.75°N 21.2333°E

Țară Imperiul Austriac

ReședințăTimișoara

Suprafață
 - Total7,433 km²

Populație (1910)
 - Total500.835 locuitori
 - Densitate67,4 loc./km²
Naționalități• români - 169.030 (33,74%)
• germani - 165.883 (33,12%)
• maghiari - 79.960 (15,96%)
• sârbi - 69.905 (13,95%)
• slovaci - 3.080 (0,61%)
În prezent înRomânia, Serbia

Prezență online

Poziția localității Comitatul Timiș
Poziția localității Comitatul Timiș
Poziția localității Comitatul Timiș
Hartă de poziționare pentru Comitatul Timiș
Hartă de poziționare pentru Comitatul Timiș

Geografie

modificare

Comitatul Timiș a făcut parte din provincia istorică Banat. El se învecina la vest cu Comitatul Torontal (Torontál), la nord cu Comitatul Arad (Arad) și la est cu Comitatul Caraș-Severin (Krassó-Szörény). În partea de sud, acest comitat forma granița între Regatul Ungariei și Regatul Serbiei. Fluviul Dunărea forma limita sudică a comitatului, iar râul Mureș (Maros) limita sa nordică. Râul Timiș curgea pe teritoriul comitatului. Suprafața comitatului în 1910 era de 7.433 km², incluzând suprafețele de apă.

Comitatul Timiș a fost înființat în secolul al XI-lea. El a fost cucerit de Imperiul Otoman în secolul al XVI-lea și încorporat în Pașalâcul Timișoara. După ce Banatul a fost recucerit de habsburgi în 1718, teritoriul comitatului a fost inclus în Banatul Timișoarei, o provincie habsburgică separată. După desființarea provinciei în 1778, teritoriul comitatului a fost încorporat în Regatul Ungariei. Între 1849 și 1860 a făcut parte din voievodatul Voivodina Sârbească și Banatul Timișan. Abia în anii 1860, comitatul Timiș a fost reînființat, iar teritoriul a intrat din nou sub stăpânirea Regatului Ungariei.

În 1918, comitatul Timiș a fost mai întâi încorporat în autoproclamata Republică Bănățeană, după care a fost oficial desființat și teritoriul lui împărțit între Regatul României și nou-înființatul Regat al Sârbilor, Croaților și Slovenilor, împărțire recunoscută oficial de Tratatul de la Trianon din 1920. Marea majoritate a teritoriului a fost atribuită României, în timp ce o treime din comitat, aflată în partea de sud-vest, a revenit Regatului Sârbilor, Croaților și Slovenilor (care a fost redenumit Regatul Iugoslaviei în 1929).

Partea românească a fostului comitat Timiș se regăsește azi în județul Timiș, cu excepția unei fâșii cu lățimea de circa 10 km care se întinde de-a lungul râului Mureș și care face parte din județul Arad. Partea sârbă aflată în sudul Banatului face parte din provincia autonomă sârbă Voivodina.

Demografie

modificare

Conform recensământului din 1910, comitatul avea 500.835 locuitori. După limba maternă, populația era împărțită în:

Structura etnică, după limba maternă (1910)
Total Români Germani Maghiari Sârbi Slovaci
500.835 169.030 165.883 79.960 69.905 3.080
100% 33,74% 33,12% 15,96% 13,95% 0,61%


Subdiviziuni

modificare

La începutul secolului 20, subdiviziunile comitatului Timiș erau următoarele:

Districte (járás)
District Capitală
Buziasfürdő Buziasfürdő --- Buziaș
Csák Csák --- Ciacova
Detta Detta --- Deta
Fehértemplom Fehértemplom --- Biserica Albă (Bela Crkva)
Kevevára Kevevára --- Cuvin (Kovin)
Központ Temesvár --- Timișoara
Lippa Lippa --- Lipova
Temesrékas Temesrékas --- Recaș
Újarad Újarad --- Aradu Nou
Versec Versec --- Vârșeț (Vršac)
Vinga Vinga
Comitate urbane(törvényhatósági jogú város)
Temesvár --- Timișoara
Versec --- Vârșeț (Vršac)
Districte urbane (rendezett tanácsú város)
Fehértemplom --- Biserica Albă (Bela Crkva)

Orașele Vârșeț (Vršac), Biserica Albă (Bela Crkva) și Cuvin (Kovin) sunt astăzi în Serbia; toate celelalte orașe menționate aparțin României.

Comiții de Timiș până la 1552

modificare
 
Comitele Iancu de Hunedoara

Vezi și

modificare

Bibliografie

modificare
  • Nicolae Ilieșu - "Timișoara. Monografie Istorică"
  • I. Preyer - "Monographie der Köiglichen Freistadt Temesvar"