[go: up one dir, main page]

Comitatul Caraș-Severin

Comitatul Caraș-Severin, cunoscut și ca Varmeghia Caraș-Severin (în maghiară Krassó-Szörény vármegye, în germană Komitat Krassó-Szörény, în latină Comitatus Krassovinis et Severinensis), a fost o unitate administrativă a Regatului Ungariei, care a funcționat în perioada 1881-1920. Capitala comitatului a fost orașul Lugoj (în maghiară Lugos, în germană Lugosch).

Comitatul Caraș-Severin
(Krassó-Szörény)
—  comitat al Regatului Ungariei  —
Stemă
Stemă
Coordonate: 45°41′00″N 21°54′00″E ({{PAGENAME}}) / 45.68333333°N 21.9°E

Țară Regatul Ungariei
Atestare Modificați la Wikidata

ReședințăLugoj

Suprafață
 - Total11,032 km²

Populație (1910)
 - Total466.147 locuitori
 - Densitate42,1 loc./km²
Naționalități• români - 336.082 (72,09%)
• germani - 55.883 (11,98%)
• maghiari - 33.787 (7,24%)
• sârbi - 14.674 (3,14%)
În prezent înRomânia, Serbia

Prezență online

Poziția localității Comitatul Caraș-Severin (Krassó-Szörény)
Poziția localității Comitatul Caraș-Severin
(Krassó-Szörény)
Poziția localității Comitatul Caraș-Severin
(Krassó-Szörény)
Hartă de poziționare pentru Comitatul Caraș-Severin (Krassó-Szörény)
Hartă de poziționare pentru Comitatul Caraș-Severin
(Krassó-Szörény)

Geografie

modificare

Comitatul Caraș-Severin a făcut parte din provincia istorică Banat. El se învecina la vest cu Comitatul Timiș (Temes), la nord cu Comitatul Arad (Arad) și la nord-est cu Comitatul Hunedoara (Hunyad). În partea de sud, acest comitat forma granița între Regatul Ungariei și Regatul Serbiei (pe Dunăre), iar în partea de sud-est forma granița între Regatul Ungariei și Regatul României (în Munții Carpați). Fluviul Dunărea forma limita sudică a comitatului, iar râul Mureș (Maros) limita sa nordică. Râul Timiș curgea pe teritoriul comitatului. Suprafața comitatului în 1910 era de 11.032 km², incluzând suprafețele de apă.

Comitatul Caraș-Severin a fost înființat în anul 1881 prin unirea comitatelor Caraș și Severin. În 1918, urmată fiind de confirmarea Tratatului de la Trianon din 1920, cea mai mare parte a teritoriului comitatului Caraș-Severin a fost atribuită României, în timp ce o mică parte din nord-vest a fost atribuită Regatului Sârbilor, Croaților și Slovenilor.

Partea de nord a Comitatului Caraș-Severin (inclusiv Lugojul) este astăzi parte a județului Timiș, cu excepția unei fâșii cu lățimea de 10 km de-a lungul râului Mureș, care este în județul Arad. Restul teritoriului formează județul Caraș-Severin, cu excepția orașului Orșova, care este în județul Mehedinți.

Demografie

modificare

În 1910, populația comitatului era de 466.147 locuitori, dintre care:

Români -- 336.082 (72,09%)

Germani -- 55.883 (11,98%)

Maghiari -- 33.787 (7,24%)

Sârbi -- 14.674 (3,14%)

Slovaci -- 2.908 (0,62%)

Ruteni -- 2.351 (0,50%)

Subdiviziuni

modificare

La începutul secolului 20, subdiviziunile comitatului Caraș-Severin erau următoarele:

Districte (járás)
District Capitală
Béga Bálinc --- Balinț
Boksanbánya Boksanbánya --- Bocșa Montană
Bozovics Bozovics --- Bozovici
Facsád Facsád --- Făget
Jám Jám --- Iam
Karánsebes Karánsebes --- Caransebeș
Lugos Lugos --- Lugoj
Maros Marosberkes --- Birchiș
Oravicabánya Oravicabánya --- Oravița
Resicabánya Resicabánya --- Reșița
Temes Szákul --- Sacu
Teregova Teregova --- Teregova
Újmoldova Újmoldova --- Moldova Nouă
Districte urbane (rendezett tanácsú város)
Karánsebes --- Caransebeș
Lugos --- Lugoj