Cinabru

Date generale
Cinabru, Cinnabarit (Zinnober)

Formula chimică	HgS
Clasa mineralului	sulfură
Sistem de cristalizare	trigonal
Clasa cristalului	trigonal-trapezoidal -32
Culoare	roșie, brun-roșcată, neagră
Urma	roșu închis
Duritate	2 - 2,5
Masa specifică	8,2 (g/cm³)
Luciu	diamantin, metalic, mat
Transparență	translucid, mat
Spărtura	sidefie, până la spărtură neregulată, sfărmicioasă
Clivaj	aproape perfect
Habitus	plăci groase
Propriețăți optice
Indice de refrație	ω=2,905 ε=3,256
Birefrigență	Δ=0,351, pozitiv uniaxial
Unghiul de dispersie	2vz ~
Alte caracteristici
Reactivitatea chimică	soluții de sare roșie de mercur cu H₂S formează un precipitat negru (varianta neagră a cinabrului)
Minerale asemănătoare	realgar
Magnetism	diamagnetic, sau nemagnetic
Modifică text

Cinabrul este un mineral din categoria sulfurilor, raportul metal-sulf fiind 1:1. Din punct de vedere chimic este o sulfură de mercur (HgS), care cristalizează în sistemul trigonal.
În afară de sistemul trigonal, mai apar variante de formă tabulară, prismatică, sau agregate de culoare roșie, brun-roșcată, sau neagră. Mineralul are duritatea 2 - 2,5 pe scara de duritate Mohs, având densitatea de 8,2 g/cm³.
Cinabrul este un mineral polimorf cu variantele Metacinnabarit și Hypercinnabarit, putând fi confundat cu realgarul care însă are densitatea mai mică.

Răspândire

Cinabrul se formează în mod deosebit prin procese hidrotermale, care constau într-un amestec de minerale topite, gaze vulcanice și apă care rămâne în stare lichidă datorită prezenței presiunilor ridicate, prin răcire formându-se minerale ca agat, malachit, diferite varietăți de cuarț și cinabru. Aceste minerale formându-se în apropierea vulcanilor activi, apelor termale, asociat cu pirita, marcasita și realgar. Cele mai importante zăcăminte sunt în Spania în apropierea orașului Almaden, urmat de regiunile Hunan și Guizhou din China, Germania, Italia (Toscana), Iugoslavia, Kirghizstan și Ucraina.

Istoric

Deja în secolul VII î.C. minereul de cinabru este exploatat în „Suplja Stena”, Iugoslavia, fiind folosit în trecut ca pigment roșu, iar mercurul obținut prin reacția de reducere a sulfurii de mercur, era folosit ca material pentru oglinzi.
Pigmentul era folosit în diferitele picturi de pe perete (fresce) sau la colorarea cărților.
Prima oară în istorie s-a obținut din cinabru mercur și sulf cu o mare probabilitate în perioada Evului Mediu în China, pe când în Europa abia din anii 1778 este folosită această metodă pe cale industrială.

Utilizare

Ca materie primă

Minereul de cinabru are un conținut în metal de 87% , fiind una dintre sursele principale de obținere a mercurului.

Ca pigment

Pigmentul roșu obținut din cinambru este greu solubil în apă, din care cauză se poate folosi pe scară largă, în fabricarea vopselelor, acoperind bine substratul vopsit și fără pericolul de intoxicației cu mercur.

Alte utilizări

Mineralul mai este folosit în producerea unor medicamente, baterii și în industria chimică.

Producere pe cale sintetică

Cinabrul poate fi produs și pe cale sintetică din soluții a sărurilor de mercur prin adăugarea hidrogenului sulfurat (H₂S) precipitatul format fiind varianta neagră a cinabrului (Metacinnabarit) care prin contact ulterior de câteva zile cu soluție de amoniumpolisulfit se va transforma în varianta roșie de cinabru.

Vezi și

Listă de minerale

Legături externe

Materiale media legate de cinabru la Wikimedia Commons