Verb predicativ

Acest articol sau această secțiune are bibliografia incompletă sau inexistentă. Puteți contribui prin adăugarea de referințe în vederea susținerii bibliografice a afirmațiilor pe care le conține.

Verbele predicative (sau personale) sunt verbele la moduri personale. Verbul predicativ este nucleul funcției sintactice de predicat verbal. Uneori predicatul verbal este realizat și de verbe la moduri nepersonale ca infinitivul, gerunziul, participiul și supinul.

Verbele nepredicative sunt verbele copulative și anumite verbe când sunt verbe auxiliare (a fi, a avea, a voi, etc)^[1].

1. Indicativ (se formează la toate timpurile). Exemplu: „Eu citesc”.
2. Conjunctiv. Exemplu: „Eu trebuie să citesc”.
3. Condițional-optativ. Exemplu: „Eu aṣ citi”.
4. Imperativ (se formează numai în propoziții imperative la persoana a doua singular și plural). Exemplu: „Citește!”

• Avram, Mioara, Gramatica pentru toți, ediția a II-a, București, Humanitas, 1997, ISBN 973-28-0769-5
• Bărbuță, Ion et al. Gramatica uzuală a limbii române, Chișinău, Litera, 2000, ISBN 9975-74-295-5 (accesat la 10 ianuarie 2021)
• Bidu-Vrănceanu, Angela et al., Dicționar general de științe. Științe ale limbii, București, Editura științifică, 1997, ISBN 973-440229-3 (accesat la 10 ianuarie 2021)
• en Bussmann, Hadumod (coord.), Dictionary of Language and Linguistics Arhivat în 23 ianuarie 2022, la Wayback Machine. (Dicționarul de limbă și lingvistică), Londra – New York, Routledge, 1998, ISBN 0-203-98005-0
• Constantinescu-Dobridor, Gheorghe, Dicționar de termeni lingvistici, București, Teora, 1998; online: Dexonline (DTL) (accesat la 10 ianuarie 2021 )

Acest articol legat de gramatică este un ciot. Poți ajuta Wikipedia prin completarea lui!