[go: up one dir, main page]
Sari la conținut

Tricholoma terreum

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Tricholoma terreum
Ciuperca șoarecelui
Clasificare științifică
Domeniu: Eucariote
Regn: Fungi
Diviziune: Basidiomycota
Clasă: Agaricomycetes
Ordin: Agaricales
Familie: Tricholomataceae
Gen: Tricholoma
Specie: T. terreum
Nume binomial
Tricholoma terreum
(Schaeff.) P.Kumm. (1871)
Sinonime
  • Agaricus terreum Schaeff. (1774)
  • Agaricus madreporius Batsch (1789)
  • Agaricus myomyces Pers. (1794)
  • Gymnopus myomyces (Pers.) Gray (1821)
  • Tricholoma myomyces (Pers.) J.E.Lange (1933)
Modifică text Consultați documentația formatului

Tricholoma terreum (Jacob Christian Schäffer, 1774 ex Paul Kummer, 1871) din încrengătura Basidiomycota, în familia Tricholomataceae și de genul Tricholoma[1] este o ciupercă comestibilă. Această specie este numită în popor ciuperca șoarecelui sau ciupercă de culoarea pământului.[2] Ea coabitează, fiind un simbiont micoriza, formând prin urmare micorize pe rădăcinile arborilor. Buretele se dezvoltă pe soluri nisipoase în România, Basarabia și Bucovina de Nord în păduri foioase cu preferință sub mesteceni, dar de asemenea în cele de conifere prin luminișuri sub molizi, brazi și pini, la margini de pădure și de drum, prin tufișuri, crescând în grupuri mari precum cercuri de vrăjitoare, nu rar în mase, din iunie până în decembrie, dar și iarna privesc din zăpadă, dacă nu este ger prea crâncen.[3][4][5][6]

Descriere

[modificare | modificare sursă]
Bres.: Tricholoma terreum
  • Pălăria: are un diametru de 4-8 (10) cm, este numai puțin cărnoasă, tânără campanulat-conică cu marginea răsucită spre interior, apoi aplatizată cu o cocoașă în mijloc și deseori ușor ondulată. Suprafața cuticulei este prevăzută cu fibre aliniate radial mai închise, fiind mătăsos-pâsloasă, adesea oară cu solzișori fini, dar niciodată lânoasă. Coloritul tinde de la gri deschis la gri închis, gri-brun până la negricios.
  • Lamelele: sunt fragile, relativ îndepărtate, cu muchii crestate precum aproape libere la picior și acolo bombate, fiind la început albe, mai târziu gri.
  • Piciorul: are o lungime de 3 la 7 (10) cm și o lățime 1,2 până la 2 (2,5) cm, este cilindric cu baza ceva îngroșată, inițial plin dar la bătrânețe gol, fragil precum ușor spongios, ceva fibros în partea de sus și fără inel. Coaja albă până gri-albicioasă este netedă, în partea de sus brumată făinos, adesea cu un desen fibros slab. Prezintă nu rar pete pal roșiatice sau albastru-verzuie la bază. După apăsare se decolorează ruginiu.
  • Carnea: este destul de subțire și de culoare gri-albicioasă. Mirosul este plăcut, de aromă ușoară și nu de făină, gustul fiind foarte savuros.[4][5][6]
  • Caracteristici microscopice: are spori elipsoidali, apiculați și hialini (translucizi) cu o mărime de 6-8 x 4-4,5 microni. Pulberea lor este albicioasă. Basidiile clavate cu 2-4 sterigme fiecare măsoară 25-30 x 6-8 microni. Cistidele celule de obicei izbitoare și sterile care pot apărea între basidii și himen, stratul fructifer) sunt mai scurte, cu vârfuri rotunjite și pediculate.[7]
  • Reacții chimice: buretele se decolorează cu formaldehidă albastru-verzui și cu tinctură de Guaiacum roșu.[8]
  • T. terreum, lamele
    T. terreum, lamele
  • T. terreum, grup mare
    T. terreum, grup mare
  • T. terreum mai deschis
    T. terreum mai deschis
  • T. terreum mai închis
    T. terreum mai închis

Confuzii

[modificare | modificare sursă]

Acest burete poate fi confundat ușor cu soiuri comestibile și gustoase, în primul rând cu gemenul său, de asemenea comestibil, Tricholoma atrosquamosum sin. Tricholoma squarrulosum,[9] sau de exemplu cu Lentinus tigrinus sin. Panus tigrinus (tânăr comestibil),[10] Tricholoma argyraceum (comestibil),[11] Tricholoma caligatum (comestibil),[12] Tricholoma cingulatum (comestibil),[13] Tricholoma gausapatum (comestibil),[14] Tricholoma imbricatum (comestibil),[15] Tricholoma orirubens comestibil),[16] Tricholoma portentosum[17] sau Tricholoma scalpturatum (comestibil),[18] Dar ciuperca șoarecelui poate fi confundată de asemenea cu speciile necomestibile sau toxice Tricholoma sciodes (slab toxic, miros de pământ, mai întâi amar, devenind repede iute),[19] și Tricholoma vaccinum (amar, iute)[20][21] sau cu unele comestibile, necomestibile sau care efectuează otrăviri grave sau chiar letale, ca de exemplu Entoloma bloxamii (comestibil),[22] Entoloma prunuloides (necomestibil),[23] Entoloma undatum (necomestibil),[24] Megacollybia platyphylla (necomestibilă),[25] Tricholoma groanese sin. Tricholoma josserandii (otrăvitor, crește numai în păduri de pin deschise, rar, miros de ploșniță sau faină râncedă),[26] Tricholoma paedinum sin. Tricholoma tigrinum[27] sau Tricholoma virgatum (otrăvitor, foarte iute și amar).[28]

Semnificativ pentru Tricholoma terreum este că nu are miros de făină.

Specii asemănătoare

[modificare | modificare sursă]
  • Entoloma bloxamii
    Entoloma bloxamii
  • !Entoloma prunuloides!
    !Entoloma prunuloides!
  • !Entoloma undatum!
    !Entoloma undatum!
  • Lentinus tigrinus sin Panus tigrinus
    Lentinus tigrinus sin Panus tigrinus
  • !Megacollybia platyphylla!
    !Megacollybia platyphylla!
  • Tricholoma argyraceum
    Tricholoma argyraceum
  • Tricholoma atrosquamosum
    Tricholoma atrosquamosum
  • Tricholoma caligatum
    Tricholoma caligatum
  • Tricholoma cingulatum
    Tricholoma cingulatum
  • Tricholoma gausapatum
    Tricholoma gausapatum
  • Tricholoma imbricatum
    Tricholoma imbricatum
  • Tricholoma moseri
    Tricholoma moseri
  • Tricholoma orirubens
    Tricholoma orirubens
  • Tricholoma portentosum
    Tricholoma portentosum
  • Tricholoma scalpuratum
    Tricholoma scalpuratum
  • !!Tricholoma sciodes!!
    !!Tricholoma sciodes!!
  • !!Tricholoma tigrinum!!
    !!Tricholoma tigrinum!!
  • !Tricholoma vaccinum!
    !Tricholoma vaccinum!
  • !!Tricholoma virgatum!!
    !!Tricholoma virgatum!!

Valorificare

[modificare | modificare sursă]

Acest soi este cules cu mare drag, pricinuit nu numai calităților sale gastronomice ci de asemenea datorită faptului, că este atât de mult găsit. Buretele poate fi preparat ca de exemplu Agaricus campestris (ciuperca de bălegar), dar cel mai bine place prăjit.[29] De asemenea joacă un rol important în bucătăria franceză (Le Petit Gris).[30][31] În Franța este vândut oficial la piață.[3]

În anul 2014, câțiva oameni de știință chinezi au crezut, că ar putea dovedi prin niște experimente cu șoareci periculozitatea precum marea toxicitate acestei ciuperci pentru om, pentru că ar provoca rabdomiliosă (descompunerea a musculaturii).[32] Aproape în mod isteric, aceste enunțuri au fost preluate fără nici o examinare suplimentară.[33][34] Dar nici măcar un an mai târziu, cel puțin jurnalul renumit Der Tintling a revocat articolul din februarie 2015, publicând rezultatele efectuate de profesorul dr. Siegmar Berndt, micolog, toxicolog și autor pentru „Societatea Germană pentru Micologie”, care a dovedit, că o persoană cu o greutate de 70 kg ar trebui să mănânce aproximativ 46 kg de ciuperci proaspete ale acestei specii pentru a căpăta probleme. Mai departe a calculat, că și atunci, în mediu s-ar îmbolnăvii numai jumătatea consumătorilor.[35]

Nu mâncați niciodată bureți de genul Tricholoma iuți și/sau amari pentru că provoacă mereu tulburări gastrointestinale, parțial foarte severe.[36]

Note

[modificare | modificare sursă]
  1. ^ Index Fungorum
  2. ^ Denumire RO
  3. ^ a b Jean-Louis Lamaison & Jean-Marie Polese: „Der große Pilzatlas“, Editura Tandem Verlag GmbH, Potsdam 2012, p. 92, ISBN 978-3-8427-0483-1
  4. ^ a b Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 278-279, ISBN 3-405-11774-7
  5. ^ a b Elena Cristina Mincu, Răzvan Țuculescu: „Ciupercile din România”, Editura Galaxia Gutenberg, Târgu-Lăpuș 2010, p. 116-117
  6. ^ a b Linus Zeitlmayr: „Knaurs Pilzbuch”, Editura Droemer Knaur, München-Zürich 1976, pp. 135, 137, ISBN 3-426-00312-0
  7. ^ Giacomo Bresadola: „Iconographia Mycologica, vol. II, Editura Società Botanica Italiana, Milano 1927, p. + tab. 75
  8. ^ Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, p. 183, ISBN 3-85502-0450
  9. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 264-265, ISBN 3-405-12124-8
  10. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 478-479, ISBN 3-405-12081-0
  11. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 6, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1989, p. 410-413, ISBN 88-85013-46-5
  12. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 346-347
  13. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 298-299, ISBN 3-405-12081-0
  14. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 4, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1983, p. 318-319, ISBN 88-85013-25-2
  15. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 296-297, ISBN 3-405-12081-0
  16. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 4, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1983, p. 314-315, ISBN 88-85013-25-2
  17. ^ Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, p. 163, ISBN 3-85502-0450
  18. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 300-301 - 1, ISBN 3-405-12081-0
  19. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 5, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1986, p. 352-353, ISBN 88-85013-37-6
  20. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 5, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1986, p. 302-303 - 1, ISBN 88-85013-37-6
  21. ^ Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, p. 150-151, ISBN 978-3-440-14530-2
  22. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 248-249 - 2, ISBN 3-405-11774-7
  23. ^ Marcel Bon: „Pareys Buch der Pilze”, Editura Kosmos, Halberstadt 2012, p. 192-193, ISBN 978-3-440-13447-4
  24. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 5, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1986, p. 272-273 - 2, ISBN 88-85013-37-6
  25. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 264-265, ISBN 3-405-12116-7
  26. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 288-289, ISBN 3-405-12116-7
  27. ^ Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, p. 181, ISBN 3-85502-0450
  28. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 306-307, ISBN 3-405-12081-0
  29. ^ Luce Höllthaler: „Pilzdelikatessen”, Editura Wilhelm Heyne Verlag, München 1982, p. 130-131, ISBN 3-453-40334-7
  30. ^ Paul Dumée: „L'Amateur de champignons: journal consacré à la connaissance populaire des champignons”, Editura P. Klincksieck, Paris 1913, p. 31-33
  31. ^ Marguerite et Roger Isnard: „Nouvel almanach du comté de Nice: Memoria e tradicioun”, Editura Serre Editeur, Nice 2006, p.13
  32. ^ Xia Yin, Tao Feng, Jian-Hua Shang, și alții: „Chemical and Toxikological Investigations of a Previously Unknown Poisonous European Mushroom Tricholoma terreum”; în: „”Chemistry – A European Journal.”, vol. 20, nr. 23, din 2 iunie 2014, p. 7001–7009
  33. ^ „Informationszentrale gegen Vergiftungen”. Arhivat din original la . Accesat în . 
  34. ^ Karin Montag: „Speisewert strittig seria 7: Ritterlinge (Tricholoma)”, jurnalul Der Tintling, broșura 2, nr. 93, 2015, p. 53-62
  35. ^ Siegmar Berndt: „Gift im Erdritterling (Otravă în Tricholoma terreum)”, jurnalul Der Tintling, broșura 1, nr. 98, 2016, p. 32-33
  36. ^ Pilzforum 123

Bibliografie

[modificare | modificare sursă]
  • Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 1-7, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1976-1993 (pentru cercetarea în total)
  • Marcel Bon: “Pareys Buch der Pilze”, Editura Kosmos, Halberstadt 2012, ISBN 978-3-440-13447-4
  • Rose Marie Dähncke: „1200 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau 2004, ISBN 3-8289-1619-8
  • Ewald Gerhard: „Der große BLV Pilzführer“ (cu 1200 de specii descrise și 1000 fotografii), Editura BLV Buchverlag GmbH & Co. KG, ediția a 9-a, München 2018, ISBN 978-3-8354-1839-4
  • Andreas Gminder: „Handbuch für Pilzsammler - 340 Arten Mitteleuropas sicher bestimmen“, Editura Kosmos, Stuttgart 2008, ISBN 978-3-440-11472-8
  • Jean-Louis Lamaison & Jean-Marie Polese: „Der große Pilzatlas“, Editura Tandem Verlag GmbH, Potsdam 2012, ISBN 978-3-8427-0483-1
  • J. E. și M. Lange: „BLV Bestimmungsbuch - Pilze”, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna Viena 1977, ISBN 3-405-11568-2
  • Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, ISBN 978-3-440-14530-2
  • Csaba Locsmándi, Gizella Vasas: „Ghidul culegătorului de ciuperci: ciuperci comestibile și otrăvitoare”, Editura Casa, Oradea
  • Meinhard Michael Moser: „Röhrlinge und Blätterpilze - Kleine Kryptogamenflora Mitteleuropas” ediția a 5-ea, vol. 2, Editura Gustav Fischer, Stuttgart 1983
  • Gheorghe Sălăgeanu, Anișoara Sălăgeanu: „Determinator pentru recunoașterea ciupercilor comestibile, necomestibile și otrăvitoare din România”, Editura Ceres, București 1985

Legături externe

[modificare | modificare sursă]
Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Tricholoma_terreum&oldid=16033397