[go: up one dir, main page]
Sari la conținut

Picide

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Ciocănitori
Fosilă: 26–0 mln. ani în urmă Oligocen târziu – prezent
Ciocănitoarea de grădină (Dendrocopos syriacus)
Clasificare științifică
Regn: Animalia
Încrengătură: Chordata
Clasă: Aves
Subclasă: Neornithes
Infraclasă: Neognathae
Supraordin: Neoaves
Ordin: Piciformes
Familie: Picidae
Leach, 1819
Genul tip
Picus
Linnaeus, 1758
Subfamilii
Modifică text Consultați documentația formatului

Picidele sau ciocănitorile (Picidae) sunt o familie de păsări din ordinul piciforme (Piciformes), care cuprinde ciocănitoarea, ghionoaia, capîntortura. Conține 4 subfamilii (Jynginae, Nesoctitinae, Picinae, Picumninae), 37 de genuri și 240 de specii.

Descrierea

[modificare | modificare sursă]

Picidele sunt păsări de talie mică și mijlocie, cu o talie de la mai mare decât vrabia (ciocănitoarea pestriță mică), până la dimensiunile unei ciori (ciocănitoarea neagră). Degetele picioarelor sunt de tip zigodactil și sunt adaptate la cățăratul pe trunchiul arborilor, au unghii ascuțite, bine dezvoltate. Capul lor este relativ mare cu un cioc puternic, conic, ascuțit care are muchii în lungul său, reprezentând un fel de daltă adaptată pentru cioplit lemnul arborilor în căutarea hranei sau pentru crearea unei scorburii de cuibărit. Au o limba cilindrică, foarte lungă, protractilă, care poate fi scoasă foarte mult, permițând scoaterea insectelor și a larvelor lor din galeriile săpate de acestea în lemnul arborilor. Penele cozii sunt etajate, foarte rigide și servesc la sprijinul corpului păsării atunci când se cațără sau când scobesc scoarța arborilor. Sunt slab zburătoare și au aripi rotunjite. Coloritul penajului este viu.

Scot țipete puternice și produc, mai ales în perioada reproducerii, un tocănit puternic, prelungit, prin care masculii își delimitează teritoriul de cuibărit; acest tocănit se obține prin lovirea rapidă cu ciocul a ramurilor uscate, cu rezonanță.

Sunt păsări monogame, cu un dimorfism sexual slab pronunțat. Cuibăresc în cavități pe care și le sapă în trunchiul arborilor. Puii sunt nidicoli.

Hrana este formată din insecte, dar în afara perioadei de cuibărit consumă și fructe și miezul unor semințe pe care le sparg cu ciocul. Sunt foarte utile agriculturii și silviculturii, nimicind un mare număr de insecte dăunătoare.

Sistematică

[modificare | modificare sursă]

Picidele sunt doar una dintre cele nouă familii vii din ordinul Piciformes. În mod tradițional, s-a considerat că alți membri ai acestui grup sunt înrudiți îndeaproape cu familia ciocănitoarelor. Mai recent, mai multe analize ale secvențelor ADN au confirmat că Pici și Galbuli sunt grupuri surori.[1]

Relația filogenetică dintre ciocănitoare și celelalte opt familii din ordinul Piciformes este prezentată în cladograma de mai jos.[2][3]

Piciformes

Galbulidae – 18 specii

Bucconidae – 38 specii

Indicatoridae – 16 specii

Picidae – ciocănitori (240 specii)

Megalaimidae – 35 specii

Lybiidae – 42 specii

Capitonidae – 15 specii

Semnornithidae – 2 specii

Ramphastidae – 43 specii

Numele Picidae pentru această familie a fost introdus de zoologul englez William Elford Leach într-un ghid al conținutului British Museum publicat în 1819.[4][5] Filogenia a fost actualizată în funcție de noile cunoștințe privind modelele de convergență și istoria evoluției.[6][7] În special, relația dintre genurile Picinae a fost în mare parte clarificată. Analizele genetice susțin monofilia genurilor Picidae, care par să își aibă originea în Lumea Veche, însă originea geografică a genurilor Picinae este neclară. Picumninae sunt redate ca parafilice.[6] Caracterele morfologice și comportamentale, în plus față de dovezile ADN, evidențiază genul Hemicircus ca fiind grupul soră al tuturor ciocănitoarelor adevărate rămase, pe lângă o relație de grup soră între triburile de ciocănitoare adevărate Dendropicini și Malarpicini.[8]

Lista genurilor

[modificare | modificare sursă]
Sphyrapicus varius
Melanerpes rubricapillus rubricapillus

Familia ciocănitoarelor Picidae conține 37 de genuri.[9]

Xiphidiopicus percussus
Colaptes campestris

Familia: Picidae

Specii din România

[modificare | modificare sursă]

În avifauna României sunt întâlnite 10 specii de ciocănitori care sunt răspândite în diverse biotopuri, de la luncile și ținuturile împădurite ale zonelor joase până în pădurea pură de conifere a Carpaților. În România toate aceste specii sunt sedentare.

Speciile întâlnite în România[12]:

Denumirea științifică latină Autorul taxonului Denumirea română Categorie fenologică Populația din România[13] Statutul IUCN Imaginea
Ordinul: Piciformes
Familia: Picidae
Picus canus[14][15]. Subspecia Picus canus canus Gmelin, 1788 Ghionoaie sură sau Ciocănitoare verzuie Sedentară 30.000 - 60.000 de perechi
Neamenințată cu dispariția[16]
Picus viridis[17][18]. Subspeciile Picus viridis viridis și Picus viridis romaniae (actualmente inclusă în subspecia Picus viridis viridis) Linnaeus, 1758 Ghionoaie verde sau Ciocănitoare verde Sedentară 60.000 - 120.000 de perechi.
Neamenințată cu dispariția[19]
Dendrocopos leucotos[20][21]. Subspeciile Dendrocopos leucotos leucotos și Dendrocopos leucotos lilfordi (Bechstein, 1802) Ciocănitoare cu spate alb sau Ciocănitoare cu spatele alb Sedentară 8.500 - 35.000 de perechi
Neamenințată cu dispariția[22]
Dendrocopos syriacus[23][24]. Subspecia Dendrocopos syriacus balcanicus, actualmente inclusă în subspecia Dendrocopos syriacus syriacus) (Hemprich & Ehrenberg, 1833) Ciocănitoare de grădină sau Ciocănitoare pestriță de grădină Sedentară 10.000 -30.000 de perechi
Neamenințată cu dispariția[25]
Dendrocopos medius, sin. Leiopicus medius[26][27]. Subspecia Dendrocopos medius medius (Linnaeus, 1758) Ciocănitoare de stejar sau Ciocănitoare pestriță mijlocie Sedentară 80.000 -250.000 de perechi.
Neamenințată cu dispariția[28]
Dendrocopos minor, sin. Dryobates minor[29][30]. Subspeciile Dendrocopos minor hortorum și Dendrocopos minor buturlini (Linnaeus, 1758) Ciocănitoare pestriță mică sau Ciocănitoare pestriță mică Sedentară 15.000 - 600.000 de perechi,
Neamenințată cu dispariția[31]
Dendrocopos major[32][33]. Subspeciile Dendrocopos major major, Dendrocopos major pinetorum și Dendrocopos major candidus (Linnaeus, 1758) Ciocănitoare pestriță mare Sedentară 300.000 - 500.000 de perechi
Neamenințată cu dispariția[34]
Dryocopus martius[35][36]. Subspeciile Dryocopus martius martius și Dryocopus martius pinetorum (unii autori o includ în subspecia Dryocopus martius martius) (Linnaeus, 1758) Ciocănitoare neagră Sedentară 14.500 - 57.000 de perechi
Neamenințată cu dispariția[37]
Picoides tridactylus[38][39]. Subspecia Picoides tridactylus alpinus (Linnaeus, 1758) Ciocănitoare de munte sau Ciocănitoare cu trei degete Sedentară 2.500-8.000 de perechi
Neamenințată cu dispariția[40]
Jynx torquilla[41][42]. Subspecia Jynx torquilla torquilla (Linnaeus, 1758) Capîntortură sau Capîntorsul Migratoare. Oaspete de vară, cuibărește 30.000 -70.000 de perechi
Neamenințată cu dispariția[43]

Specii din Republica Moldova

[modificare | modificare sursă]

Avifauna Republicii Moldova conține 9 specii de picide: [44][45][46]

Note

[modificare | modificare sursă]
  1. ^ Johansson US, Ericson GP (). „Molecular support for a sister group relationship between Pici and Galbulae (Piciformes sensu Wetmore 1960)” (PDF). Journal of Avian Biology. 34 (2): 185–197. doi:10.1034/j.1600-048X.2003.03103.x. Arhivat din original (PDF) la . Accesat în . 
  2. ^ Kuhl, H.; Frankl-Vilches, C.; Bakker, A.; Mayr, G.; Nikolaus, G.; Boerno, S.T.; Klages, S.; Timmermann, B.; Gahr, M. (). „An unbiased molecular approach using 3′-UTRs resolves the avian family-level tree of life”. Molecular Biology and Evolution. 38 (1): 108–127. doi:10.1093/molbev/msaa191 Accesibil gratuit. PMID 32781465. 
  3. ^ Stiller, J.; et al. (). „Complexity of avian evolution revealed by family-level genomes”. Nature. 629 (8013): 851–860. Bibcode:2024Natur.629..851S. doi:10.1038/s41586-024-07323-1 Accesibil gratuit. PMC 11111414 Accesibil gratuit. 
  4. ^ Leach, William Elford (). „Eleventh Room”. Synopsis of the Contents of the British Museum (ed. 15th). London: British Museum. pp. 63–68 [66].  The name of the author is not specified in the document, Leach was the Keeper of Zoology at the time.
  5. ^ Bock, Walter J. (). History and Nomenclature of Avian Family-Group Names. Bulletin of the American Museum of Natural History. 222. New York: American Museum of Natural History. pp. 146, 245. hdl:2246/830. 
  6. ^ a b Benz BW, Robbins MB, Peterson AT (august 2006). „Evolutionary history of woodpeckers and allies (Aves: Picidae): placing key taxa on the phylogenetic tree”. Molecular Phylogenetics and Evolution. 40 (2): 389–99. Bibcode:2006MolPE..40..389B. doi:10.1016/j.ympev.2006.02.021. PMID 16635580. 
  7. ^ Moore WS, Weibel AC, Agius A (). „Mitochondrial DNA phylogeny of the woodpecker genus Veniliornis (Picidae, Picinae) and related genera implies convergent evolution of plumage patterns” (PDF). Biological Journal of the Linnean Society. 87 (4): 611–624. doi:10.1111/j.1095-8312.2006.00586.x Accesibil gratuit. 
  8. ^ Manegold A, Töpfer T (). „The systematic position of Hemicircus and the stepwise evolution of adaptations for drilling, tapping and climbing up in true woodpeckers (Picinae, Picidae)”. Journal of Zoological Systematics and Evolutionary Research. 51 (1): 72–82. doi:10.1111/jzs.12000 Accesibil gratuit. 
  9. ^ Gill, Frank; Donsker, David; Rasmussen, Pamela, ed. (ianuarie 2023). „Woodpeckers”. IOC World Bird List Version 13.1. International Ornithologists' Union. Accesat în . 
  10. ^ Fuchs J, Ohlson J, Ericson P, Pasquet E (). „Molecular phylogeny and biogeographic history of the piculets (Piciformes: Picumninae)”. Journal of Avian Biology. 37 (5): 487–496. doi:10.1111/j.0908-8857.2006.03768.x. 
  11. ^ Sangster, G.; Gaudin, J.; Fuchs, J. (). „A new subfamily taxon for Sasia and Verreauxia (Picidae)”. Bulletin of the British Ornithologists' Club. 142 (4): 478–479. doi:10.25226/bboc.v142i4.2022.a6 Accesibil gratuit. 
  12. ^ Picidae. Societatea Ornitologică Română.
  13. ^ Atlas al speciilor de păsări de interes comunitar din România. Ministerul mediului, apelor și pădurilor – direcția Biodiversitate, 2015
  14. ^ „Ghionoaie sură Picus canus. Societatea Ornitologică Română”. Arhivat din original la . Accesat în . 
  15. ^ Grey-faced Woodpecker (Picus canus). Josep Del Hoyo (Editor), Andrew Elliott (Editor), Jordi Sargatal (Editor), David A. Christie (Editor), Eduardo de Juana (Editor). Handbook of the Birds of the World Alive. Lynx Edicions, Barcelona
  16. ^ Picus canus. The IUCN Red List of Threatened Species
  17. ^ „Ghionoaie verde Picus viridis. Societatea Ornitologică Română”. Arhivat din original la . Accesat în . 
  18. ^ Eurasian Green Woodpecker (Picus viridis). Josep Del Hoyo (Editor), Andrew Elliott (Editor), Jordi Sargatal (Editor), David A. Christie (Editor), Eduardo de Juana (Editor). Handbook of the Birds of the World Alive. Lynx Edicions, Barcelona
  19. ^ Picus viridis The IUCN Red List of Threatened Species
  20. ^ „Ciocănitoare cu spate alb Dendrocopos leucotos. Societatea Ornitologică Română”. Arhivat din original la . Accesat în . 
  21. ^ White-backed Woodpecker (Dendrocopos leucotos). Josep Del Hoyo (Editor), Andrew Elliott (Editor), Jordi Sargatal (Editor), David A. Christie (Editor), Eduardo de Juana (Editor). Handbook of the Birds of the World Alive. Lynx Edicions, Barcelona
  22. ^ Dendrocopos leucotos. The IUCN Red List of Threatened Species
  23. ^ „Ciocănitoare de grădină Dendrocopos syriacus. Societatea Ornitologică Română”. Arhivat din original la . Accesat în . 
  24. ^ Syrian Woodpecker (Dendrocopos syriacus). Josep Del Hoyo (Editor), Andrew Elliott (Editor), Jordi Sargatal (Editor), David A. Christie (Editor), Eduardo de Juana (Editor). Handbook of the Birds of the World Alive. Lynx Edicions, Barcelona
  25. ^ Dendrocopos syriacus. The IUCN Red List of Threatened Species
  26. ^ „Ciocănitoare de stejar Dendrocopos medius. Societatea Ornitologică Română”. Arhivat din original la . Accesat în . 
  27. ^ Middle Spotted Woodpecker (Leiopicus medius). Josep Del Hoyo (Editor), Andrew Elliott (Editor), Jordi Sargatal (Editor), David A. Christie (Editor), Eduardo de Juana (Editor). Handbook of the Birds of the World Alive. Lynx Edicions, Barcelona
  28. ^ Leiopicus medius. The IUCN Red List of Threatened Species
  29. ^ „Ciocănitoare pestriță mică Dendrocopos minor. Societatea Ornitologică Română”. Arhivat din original la . Accesat în . 
  30. ^ Lesser Spotted Woodpecker (Dryobates minor). Josep Del Hoyo (Editor), Andrew Elliott (Editor), Jordi Sargatal (Editor), David A. Christie (Editor), Eduardo de Juana (Editor). Handbook of the Birds of the World Alive. Lynx Edicions, Barcelona
  31. ^ Dryobates minor. The IUCN Red List of Threatened Species
  32. ^ „Ciocănitoare pestriță mare Dendrocopos major. Societatea Ornitologică Română”. Arhivat din original la . Accesat în . 
  33. ^ Great Spotted Woodpecker ('Dendrocopos major). Josep Del Hoyo (Editor), Andrew Elliott (Editor), Jordi Sargatal (Editor), David A. Christie (Editor), Eduardo de Juana (Editor). Handbook of the Birds of the World Alive. Lynx Edicions, Barcelona
  34. ^ Dendrocopos major. The IUCN Red List of Threatened Species
  35. ^ „Ciocănitoare neagră Dryocopus martius. Societatea Ornitologică Română”. Arhivat din original la . Accesat în . 
  36. ^ Black Woodpecker (Dryocopus martius). Josep Del Hoyo (Editor), Andrew Elliott (Editor), Jordi Sargatal (Editor), David A. Christie (Editor), Eduardo de Juana (Editor). Handbook of the Birds of the World Alive. Lynx Edicions, Barcelona
  37. ^ Dryocopus martius. The IUCN Red List of Threatened Species
  38. ^ „Ciocănitoare de munte Picoides tridactylus. Societatea Ornitologică Română”. Arhivat din original la . Accesat în . 
  39. ^ Three-toed Woodpecker (Picoides tridactylus). Josep Del Hoyo (Editor), Andrew Elliott (Editor), Jordi Sargatal (Editor), David A. Christie (Editor), Eduardo de Juana (Editor). Handbook of the Birds of the World Alive. Lynx Edicions, Barcelona
  40. ^ Picoides tridactylus. The IUCN Red List of Threatened Species
  41. ^ „Capîntortură Jynx torquilla. Societatea Ornitologică Română”. Arhivat din original la . Accesat în . 
  42. ^ Eurasian Wryneck (Jynx torquilla). Josep Del Hoyo (Editor), Andrew Elliott (Editor), Jordi Sargatal (Editor), David A. Christie (Editor), Eduardo de Juana (Editor). Handbook of the Birds of the World Alive. Lynx Edicions, Barcelona
  43. ^ Jynx torquilla. The IUCN Red List of Threatened Species
  44. ^ Andrei Munteanu, Tudor Cozari, Nicolae Zubcov. Lumea animală a Moldovei. Volumul 3: Păsări. Chișinău, Editura Știința, 2006.
  45. ^ Ю.В. Аверин, И.М. Ганя. Птицы Молдавии. Том I. Академия Наук Молдавской CCP, Институт Зоологии. Редакционно-издательский отдел Академии наук Молдавской ССР, Кишинёв 1970.
  46. ^ Ю. В. Аверин, А. А. Куниченко. Новое в орнитофауне Молдавии. Русский орнитологический журнал 2009, Том 18, Экспресс-выпуск 497: 1205-1207

Legături externe

[modificare | modificare sursă]


v • d • m
Păsări
Anatomie
Anatomie  · Schelet  · Zborul  · Ou  · Pene  · Cioc  · Ficat  · Pancreas
 Protonotaria citrea
Evoluție și dispariție
Comportament
Liste
Clasificare
Principalele ordine actuale
Științe legate de păsări
Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Picide&oldid=16646910