[go: up one dir, main page]
Sari la conținut

Populism de dreapta

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
De sus în jos, de la stânga la dreapta:
Fostul președinte brazilian Jair Bolsonaro și fostul președinte al SUA Donald Trump în 2019; Liderul polonez de dreapta Jarosław Kaczyński și prim-ministrul maghiar Viktor Orbán în 2017; Javier Milei și Victoria Villarruel sunt inaugurați ca Președinte și Vicepreședinte al Argentinei în 2023; Prim-ministrul italian Giorgia Meloni vorbind la CPAC din 2022

Populismul de dreapta, numit și naționalism de dreapta,[1][2] este o ideologie politică care combină politica de dreapta și retorica și temele populiste. Mesajele populismului de dreapta sunt adesea antielitiste, manifestând opoziție față de conducerea sistemului politic, și alieniere cu interesele „oamenilor de rând”. Atât populismul de dreapta, cât și populismul de stânga se opun controlului perceput al democrațiilor liberale de către elite; cu toate acestea, populismul de stânga se opune și influenței marilor corporații și a aliaților acestora, în timp ce populismul de dreapta susține în mod normal controale puternice asupra imigrației.[3][4]

În Europa, termenul de populism de dreapta este folosit pentru a descrie grupuri, politicieni și partide politice care sunt în general cunoscute pentru euroscepticism și pentru opoziția față de imigrație,[5] în special din lumea islamică.[6][7] Populismul de dreapta din lumea occidentală este în general asociat cu ideologii precum anti-ecologismul,[8] neo-naționalismul,[9][10] antiglobalizarea,[11] nativismul, [12][13] și protecționismul economic.[14] Populiștii de dreapta europeni susțin, de asemenea, extinderea ajutoarelor sociale, însă interzicând imigranților acces la acestea.[15][16][17]

De la Marea Recesiune, [18] mișcările populiste europene de dreapta, precum Adunarea Națională (anterior Frontul Național) din Franța, Liga din Italia, Partidul pentru Libertate din Țările de Jos, Partidul Finlandezilor, Democrații Suediei, Partidul Popular Danez, Partidul Libertății din Austria și Partidul pentru independența Regatului Unit început să crească în popularitate, [19][20] în mare parte datorită opoziției tot mai mari față de imigrația din Orientul Mijlociu și Africa, creșterea euroscepticismului și nemulțumirea față de politicile economice ale Uniunii Europene.[21] Președintele SUA, Donald Trump, a câștigat alegerile prezidențiale din 2016, în urma unei campanii electorale în care a folosit teme populiste de dreapta.[22]

Din anii 1990, partidele populiste de dreapta s-au înființat în legislativele diferitelor democrații. Deși mișcările de extremă dreaptă din Statele Unite (unde sunt denumite în mod normal „dreapta radicală”) sunt, de obicei, considerate curente separate, unii scriitori consideră că fac parte dintr-un fenomen populist de dreapta mai larg. Populismul de dreapta din Statele Unite este, de asemenea, strâns legat de paleoconservatorism.[23]

Note

[modificare | modificare sursă]
  1. ^ Camus, Jean-Yves; Lebourg, Nicolas (). Far-Right Politics in Europe. Harvard University Press. pp. 12–13. ISBN 9780674971530. 
  2. ^ Eatwell, Roger; Goodwin, Matthew (). National Populism: The Revolt Against Liberal Democracy (în engleză). Penguin UK. pp. 1–2. ISBN 9780241312018. 
  3. ^ Akkerman, Agnes (2003) "Populism and Democracy: Challenge or Pathology?" Acta Politica n.38, pp.147-159
  4. ^ Greven, Thomas (mai 2016). „The Rise of Right-wing Populism in Europe and the United States” (PDF). Friedrich-Ebert-Stiftung. Arhivat din original (PDF) la . Accesat în . 
  5. ^ Sharpe, Matthew. „The metapolitical long game of the European New Right”. The Conversation (în engleză). Accesat în . 
  6. ^ Traub, James. „The Geert Wilders Effect and the national election in the Netherlands”. chicagotribune.com (în engleză). Accesat în . 
  7. ^ Buruma, Ian (). „How the Dutch Stopped Being Decent and Dull”. The New York Times. ISSN 0362-4331. Accesat în . 
  8. ^ Bierbach, Mara (). „Climate protection: Where do the EU's right-wing populists stand?”. Deutsche Welle. Accesat în . 
  9. ^ „The New Nationalism”. Online Library of Law & Liberty. . Accesat în . 
  10. ^ Taub, Amanda (). „A Central Conflict of 21st-Century Politics: Who Belongs?”. The New York Times. ISSN 0362-4331. Accesat în . 
  11. ^ North, Bonnie. „The Rise of Right-Wing Nationalist Political Parties in Europe” (în engleză). Accesat în . 
  12. ^ „Fear of Diversity Made People More Likely to Vote Trump”. The Nation. ISSN 0027-8378. Arhivat din original la . Accesat în . 
  13. ^ „The political lexicon of a billionaire populist”. Washington Post. Accesat în . 
  14. ^ „The End of Reaganism”. POLITICO Magazine. Accesat în . 
  15. ^ Edsall, Thomas (). „The Rise of 'Welfare Chauvinism'”. New York Times. Accesat în . 
  16. ^ Rippon, Haydn (). „The European far right: actually right? Or left? Or something altogether different?”. The Conversation. Accesat în . 
  17. ^ Matlack, Carol (). „The Far-Left Economics of France's Far Right”. Bloomberg.com. Accesat în . 
  18. ^ Judis, John B. (). The Populist Explosion: How the Great Recession Transformed American and European Politics. Columbia Global Reports. ISBN 978-0997126440. 
  19. ^ „The map which shows how Ukip support is growing in every constituency but two”. The Independent (în engleză). . Accesat în . 
  20. ^ Hunt, Alex (). „UKIP: The story of the UK Independence Party's rise”. BBC News (în engleză). Accesat în . 
  21. ^ Lowe, Josh; Matthews, Owen; AM, Matt McAllester On 11/23/16 at 9:02 (). „Why Europe's populist revolt is spreading”. Newsweek. Accesat în . 
  22. ^ „Trump's 6 populist positions”. POLITICO. Accesat în . 
  23. ^ „The Trump phenomenon and the European populist radical right”. Washington Post. Accesat în . 
Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Populism_de_dreapta&oldid=16062879