Sea
Seá (în ebraică סאה,se citește sĕ-á, la plural saín-סאין) este o unitate de volum biblică, folosită de evrei în perioada talmudică, și mai apoi în sfera regulilor religioase - Halaha. În afara Bibliei este menționată în diverse circumstanțe in cărțile Mișnei și Gemarei (Talmud) .În mod corespunzător exista un instrument de măsurat numit la fel - seá. O seá cuprindea șase kabim și reprezenta o treime de eyfá[1].
În Biblie
[modificare | modificare sursă]În capitolul 18 din Cartea Facerii (în Torá sau Pentateuh) stă scris cum la sosirea celor trei oaspeți îngeri, Avraam «a alergat în cort la Sara și i-a zis:Frământă degrabă trei măsuri (saín) de făină bună și fă azime» [2]
În practica iudaică
[modificare | modificare sursă]Între învățații religioși evrei a izbucnit o polemică în legătură cu măsurătoarea ouălor contemporane și cu compararea lor cu cele din vremea Talmudului. Această polemică a avut repercusiuni asupra definirii unității de măsură sea. În perioada talmudică o sea corespundea la șase kabim, iar un kav conținea 24 ouă, ceea ce însemna că o sea conținea 144 ouă. În felul acesta mărimea unei sea a devenit dependentă de dimensiunile ouălor. După rabinul Haim Naeh (1890-1954) un ou are 57,6 cmc, iar atunci o sea conține circa 8,3 litri. După rabinul Hazon Ish un ou are 99, 43 cmc, iar o sea circa 14,3 litri.
Situații unde în iudaism are însemnătate unitatea seá
[modificare | modificare sursă]- Baia rituală mikve trebuie să cuprindă 40 sea de apă de ploaie. Un volum mai mic face baia nevalidă și inutilizabilă pentru acest scop.[3]
- Donația numită shekel sau siclu (trumat shekel) se adună în casse în mărime de trei saín.
- Tămâierea (haktarat ketoret) se face dintr-un recipient de o seá.
La alte popoare din Orientul Apropiat
[modificare | modificare sursă]În limba arabă și în jurisprudența islamică se folosește o unitate de volum cu nume asemănător Saa صاع , de dimensiuni mult mai mici - între 2430-2533 cmc.[4]
Note și referințe
[modificare | modificare sursă]- ^ Martin H. Manser (ed.): Dictionary of Bible Themes. Temat 5616 weight measures, dry. BookBaby, 1996. ISBN 1-6209-5257-2.
- ^ După Biblia Ortodoxă, traducere autorizată de Sinodul Bisericii Ortodoxe Române
- ^ nota 142 cu citate din tratatele talmudice Menahot 12,4 ,apoi Sifra Metzora 3, bEruvin 4b,bEruvin 4a, yPea 1, 1, 15b b Yoma 80a -în Paul Heger: The Pluralistic Halakhah. Berlin • New York: Walter de Gruyter, 2003, s. 140. ISBN 3-11-017636-X
- ^ Halid ibn Sa'id ibn Muhammad As-Sarhid: الصاع النبوي (تحديده والأحكام الفقهية المتعلقة به. Riyad: Dar Tuwaiq, 1431 A.H. [2010], p. 77,79. (arab.)