Sorcova
Sorcova este un obicei popular românesc, practicat pe 1 ianuarie.
Aparținând obiceiurilor de Anul Nou, umblatul cu Sorcova e mai cu seamă bucuria copiilor. Aceștia poartă o crenguță înmugurită de copac sau o sorcovă confecționată dintr-un băț în jurul căruia s-au împletit flori de hârtie colorată.
Numele de Sorcova vine de la cuvântul bulgar surov (verde fraged), aluzie la ramura abia îmbobocită, ruptă dintr-un arbore.
Înclinată de mai multe ori în direcția unei anumite persoane, Sorcova joacă întrucâtva rolul unei baghete magice, înzestrate cu capacitatea de a transmite vigoare și tinerețe celui vizat. Textul urării, care amintește de o vrajă, nu face decât să întărească efectul mișcării Sorcovei.
Sorcovitul poate fi și prilej de blesteme.[1]
Textul Sorcovei este fix, și variază ușor în funcție de regiune. Iată una din forme[2]:
Sorcova, vesela,
Să trăiți, să-mbătrâniți,
Ca un măr, ca un păr,
Ca un fir de trandafir,
Tare ca piatra,
Iute ca săgeata,
Tare ca fierul,
Iute ca oțelul.
La anul și la mulți ani!
O altă variantă a textului este următoarea:[3]
Sorcova, vesela,
Să trăiți, să-mbătrâniți,
Ca un măr, ca un păr
Ca un fir de trandafir.
Ca merii, ca perii,
În mijlocul verii;
Ca vița de vie
La Sfântă Mărie
Tare ca piatra,
Iute ca săgeata
Tare ca fierul
Iute ca oțelul.
Vacile lăptoase,
Oile lânoase,
Porcii unsuroși
Copii sănătoși
Câte cuie sunt pe casă
Atâția galbeni pe masă.
La anul și la mulți ani!
Să trăiți să ne dați bani.
Altă variantă:
Sorcova,
Vesela,
Peste vară,
Primăvară,
Să trăiți,
Să-mbătrâniți.
Să-nfloriți,
Să mărgăriți,
Ca un măr,
Ca un păr,
Ca un fir
De trandafir.
Tare ca piatra,
Iute ca săgeata,
Tare ca fierul,
Iute ca oțelul,
La anu'
Și la mulți ani.
Note
[modificare | modificare sursă]- ^ Marin Marian Bălașa Descolindatul și economia blestemului Arhivat în , la Wayback Machine. Săptămâna Financiară, 12 ianuarie 2007.
- ^ Crăciunul la Români
- ^ Sorcova
Vezi și
[modificare | modificare sursă]Legături externe
[modificare | modificare sursă]- Sorcova, singurul obicei de Anul Nou care a cucerit orașul[nefuncțională], 28 decembrie 2008, Diac. George Aniculoaie, Ziarul Lumina
- Sorcova, 3 iulie 2012, CrestinOrtodox.ro
- Corala Armonia: Sorcova
- „Sorcovă” la DEX online
Video
- Sorcova, Dec 8, 2006, claudiuflorea, YouTube
|