Neil Lennon
Neil Lennon | |||
---|---|---|---|
Informații generale | |||
Data nașterii | (53 de ani)[1][2] | ||
Locul nașterii | Lurgan, Irlanda de Nord, Regatul Unit | ||
Înălțime | 175 cm | ||
Greutate | 73 kg | ||
Post | mijlocaș | ||
Cluburi de seniori* | |||
Ani | Club | Ap | (G) |
1986-1987 | Glenavon FC | 2 | (1) |
1987-1990 | Manchester City | 1 | (0) |
1990-1996 | Crewe | 147 | (15) |
1996-2000 | Leicester | 170 | (6) |
2000-2007 | Celtic | 214 | (3) |
2007-2008 | Nottingham Forest | 18 | (0) |
2008 | Wycombe Wanderers F.C.(d) | 9 | (0) |
Echipa națională | |||
Ani | Țară | Ap | (G) |
1990-1994 | Irlanda de Nord U21[*] | 2 | (0) |
1990 | Irlanda de Nord U23[*] | 2 | (0) |
1994-2002 | Irlanda de Nord | 40 | (2) |
1994 | Irlanda de Nord[*] | 1 | (0) |
Echipe antrenate | |||
2010-2014 | Celtic | ||
2014-2016 | Bolton | ||
2016-2019 | Hibernian | ||
2019-2021 | Celtic | ||
2022 | Omonia | ||
2024 | Rapid | ||
* Apariții și goluri pentru echipa de club doar în cadrul campionatului intern | |||
Modifică date / text |
Neil Francis Lennon (n. , Lurgan, Irlanda de Nord, Regatul Unit) este un fotbalist britanic retras din activitate, care a jucat pe post de mijlocaș la echipe ca Celtic, Crewe și Leicester. Pe plan internațional, are prezențe la națională pentru Irlanda de Nord U21(d), Irlanda de Nord U23(d), Irlanda de Nord(d) și Irlanda de Nord. După încheierea carierei, a devenit antrenor, și a antrenat, printre altele, Celtic, Hibernian și Bolton.
Cariera de jucător
[modificare | modificare sursă]Prima sa echipă a fost Manchester City FC, pentru care a jucat până în 1990. Ulterior, a evoluat la Crewe Alexandra și Leicester City. În 2000 s-a alăturat lui Celtic FC pentru care a jucat peste 200 de meciuri și a devenit căpitan al echipei în 2005. A jucat de 39 de ori pentru echipa națională a Irlandei de Nord, marcând două goluri.
Lennon s-a retras din echipa națională în 2002, după ce Ulster Loyalist Force l-a amenințat cu moartea pentru că a vrut să joace un meci pentru „United Ireland”.
Lennon a respins o ofertă de la Leicester City de a fi jucător-manager pentru că a spus că vrea să mai câștige un titlu cu Celtic. Și Crystal Palace l-a dorit, dar Celtic a anunțat că a semnat un nou contract pe un an. În august 2006, Roy Keane, managerul lui Sunderland FC, i-a făcut o ofertă, dar a fost respinsă.
După șapte sezoane la Celtic, Lennon a semnat în vara lui 2007 pentru un alt club istoric din fotbalul britanic, Nottingham Forest. Mijlocașul veteran a jucat un sezon cu opțiunea unui altul la echipa care juca în League One, În 2008 a ajuns la Wycombe Wanderers de la care s-a retras.
Cariera de antrenor
[modificare | modificare sursă]A fost numit antrenor interimar la Celtic în 25 martie 2010, câștigând toate meciurile rămase în campionat. Astfel, la 9 iunie, a devenit antrenor permanent al echipei. A obținut victorii în primele opt etape ale sezonului, seria încheindu-se cu o înfrângere acasă contra rivalei Rangers FC. Celtic a luptat pentru titlul de campioană în acel sezon, fiind depășită de Rangers cu un singur punct. Dar a câștigat Cupa Scoției, 3-0 în finala cu Motherwell. În sezonul 2011-12, Celtic a devenit campioană, iar în stagiunea următoare a ajuns în grupele Ligii Campionilor unde a câștigat un meci contra echipei FC Barcelona, la o zi după ce clubul a sărbătorit împlinirea a 125 de ani de activitate. Pe 21 aprilie 2013, Celtic cucerea al doilea titlu consecutiv de campioană, în cele din urmă făcând tripla, după ce a obținut Cupa Ligii și Cupa Scoției. După al treilea titlu consecutiv de campion Lennon a anunțat la 22 mai 2014 că părăsește pe Celtic.
Pe 12 octombrie 2014 a semnat un contract pentru patru ani cu Bolton Wanderers, echipă aflată în coada clasamentului din liga secundă engleză (Championship). În primele trei luni, Bolton a urcat până pe locul 14. Finalul de sezon nu a fost la fel de bun, cu o singură victorie în 11 etape, dar echipa a evitat retrogradarea, încheind pe 18. După o evoluție modestă în sezonul următor, Lennon a părăsit echipa la 15 martie 2016.
În iunie 2016, Lennon a revenit în Scoția, la Hibernian, echipă aflată în liga secundă. A câștigat cu „Hibees” titlul în Scottish Championship, revenind în Premiership după o absență de trei ani. În sezonul 2017-18, Hibs au ocupat locul 4, calificându-se pentru Europa League. În ianuarie 2019, după un conflict cu angajați ai clubului, Lennon a fost suspendat, apoi și-a reziliat contractul de comun acord.
După doar o lună, Lennon a revenit la Celtic Glasgow, în urma plecării lui Brendan Rodgers la Leicester City. A ajutat clubul să înregistreze o nouă triplă, apoi a câștigat din nou toate trofeele în sezonul 2019-2020, unul marcat de pandemia de Covid-19. Sezonul următor a venit însă cu rezultate slabe, iar în urma protestului suporterilor, Lennon a părăsit clubul la 24 februarie 2021.
Pe 8 martie 2022, Lennon a fost numit antrenor la AC Omonia, iar pe 25 mai a obținut primul trofeu, Cupa Ciprului, după o victorie în finala cu Ethnikos Achna. A adus calificarea echipei în grupele Ligii Europa în sezonul următor, dar din cauza rezultatelor dezamăgitoare în campionat, a fost demis la 18 octombrie.
Rapid București
[modificare | modificare sursă]Pe 20 mai 2024, Lennon a fost prezentat oficial ca antrenor principal al clubului FC Rapid București din Liga I, alăturându-se echipei române pe un contract de doi ani.[3] A fost demis după doar șase meciuri la conducerea giuleștenilor, echipa nereușind vreo victorie.[4]
Note
[modificare | modificare sursă]- ^ NEIL LENNON, Base de Datos del Fútbol Argentino
- ^ Neil Lennon, Transfermarkt, accesat în
- ^ „Neil Lennon este noul antrenor principal al Rapidului”. FC Rapid București. . Accesat în .
- ^ Alex Oroianu (). „Neil Lennon este istorie la Rapid! Giuleștenii au anunțat demiterea antrenorului”. ProSport.
Legături externe
[modificare | modificare sursă]- Neil Lennon la Soccerbase
- Biografia la Neil Lennon la Northern Ireland Football Greats
|
- Nașteri în 1971
- Nașteri pe 25 iunie
- Fotbaliști nord-irlandezi
- Mijlocași
- Fotbaliști ai Manchester City FC
- Fotbaliști ai Leicester City FC
- Fotbaliști ai lui Celtic
- Fotbaliști ai Nottingham Forest FC
- Fotbaliști internaționali nord-irlandezi
- Antrenori nord-irlandezi de fotbal
- Antrenori ai lui Celtic
- Antrenori ai FC Rapid București
- Nord-irlandezi în viață
- Sportivi britanici în viață