Marea Ciumă din 1738

Marea Ciumă din 1738 a fost un focar de ciumă bubonică între 1738 și 1740 care a afectat zone ale Imperiului Habsburgic, aflate acum în statele moderne România, Ungaria, Ucraina, Serbia, Croația și Austria. Deși nu există o cifră exactă disponibilă, epidemia probabil a ucis peste 50.000 de oameni.

În februarie 1738, ciuma a lovit regiunea Banatului, fiind răspândită acolo de Armata Imperială. Sunt contaminate 23 de districte din Ardeal și mor 41.000 de oameni. În același an, în timpul celei de‑a treia domnii a lui Constantin Mavrocordat, ciuma răpune la București 30.000 de oameni, dintre care 233 de preoți și 3 arhierei.

Potrivit dietei Ungariei din 1740, Marea Ciumă a luat 36.000 de vieți.^[1]

Sud-estul Transilvaniei se poate sa fi fost cea mai afectată zonă. În următorii opt ani, ciuma a ucis o șesime din populația Timișoarei. Monumentul Sfintei Treimi din Timișoara, Piața Unirii este dedicat victimelor ciumei. Ciuma va reveni pentru a lovi din nou orașul în perioada 1762–1763.^[2]

Alte orașe din regiune au fost, de asemenea, afectate. Între octombrie 1737 și aprilie 1738, au fost raportate 111 decese în Zărnești, iar 70 în Codlea.^[1] Peste 10% din populația Clujului a murit în pandemie.^[3]

Răspândirea bolii s-a extins până la Marea Adriatică. Și-a făcut drum spre insula Brač din Croația din zilele de azi.^[4]

Până în vară, regiunea Becicherecu Mare din Serbia actuală a fost, de asemenea, afectată.^[5]

• Moartea neagră
• Ciumă bubonică

• Eusebi Manolache, Ciuma, holera, tifosul și gripa în istorie (Domnitorii, și ei răpuși de ciumă)