Iosif Popovici

Iosif Popovici
Date personale
Născut	16 februarie 1876 Cliciova, județul Timiș
Decedat	26 august 1928 Cluj
Cetățenie	România
Ocupație	lingvist, folclorist, publicist
Limbi vorbite	limba română
Modifică date / text

Iosif Popovici (n. 16 februarie 1876, Cliciova județul Timiș – d. 26 august 1928, Cluj) a fost un deputat în Marea Adunare Națională de la Alba Iulia, organismul legislativ reprezentativ al „tuturor românilor din Transilvania, Banat și Țara Ungurească”, cel care a adoptat hotărârea privind Unirea Transilvaniei cu România, la 1 decembrie 1918.^{[1]:p. 77[2]}

Iosif Popovici a studiat inițial la Lugoj și la Brașov, iar ulterior a studiat la Gratz, Leipzig, Viena, Zagreb. În final, a urmat cursurile Facultății de Filologie de la Sorbona, Paris, unde s-a specializat în fonetica experimentală și a studiat și limbile slave. Acesta a încercat să integreze vocalele românești într-un sistem fonetic. În anul 1902 a predat cursuri de limba română la Viena, iar în anul 1905 a fost numit docent în Filologie română, la Universitatea din Budapesta. După Marea Unire, Iosif Popovici s-a mutat la Cluj, unde a predat Fonetică experimentală la Universitate, din 1919 și până la sfârșitul vieții sale.^[3]

Iosif Popovici a urmărit să realizeze un proiect de înregistrare și de analiză lingvistică a dialectelor române. Deși și-a propus să publice douăsprezece volume, doar două cărți au apărut, acestea fiind însă semnificative: prima intitulată Die Dialekte der Munteni und Pădureni im Hunyader Komitat[1] (apărută la Halle în 1905), iar a doua Dialectele din Istria (apărute în 1909 și 1914). Acesta a constituit și o lucrare despre graiul bănățean, numită Recherches experimentales sur une pronunciation en Banat, apărută în revista "Le parole" în 1902. În perioada în care a activat la Cluj, a publicat mai multe articole de specialitate, dintre care cele mai importante sunt Fiziologia vocalelor românești ă și î, apărut în 1921, Despre ortoepie și fonetică, editat în 1923 și Vocalele românești, din 1927. A publicat și câteva studii dedicate folclorului.^[3]

A fost ales delegat al Învățământului superior universitar al Comitatului Caraș-Severin la Marea Adunare Națională de la Alba-Iulia, unde a votat unirea Ardealului cu România, la 1 decembrie 1918. A fost membru al Partidului Național Român.

• Ioan I. Șerban, Dorin Giurgiu, Ionela Mircea, Nicolae Josan, Dicționarul personalităților Unirii. Trimișii românilor transilvăneni la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia, Muzeul Național al Unirii, Alba Iulia, 2003, ISBN 973-8141-90-7

• Daniela Comșa, Eugenia Glodariu, Maria M. Jude, Clujenii și Marea Unire, Muzeul Național Transilvania, Cluj-Napoca, 1998
• Florea Marin, Medicii și Marea Unire, Editura Tipomur, Târgu Mureș, 1993
• Silviu Borș, Alexiu Tatu, Bogdan Andriescu, (coord.), Participanți din localități sibiene la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia din 1 decembrie 1918, Editura Armanis, Sibiu, 2015
• Gelu Neamțu, Mircea Vaida-Voevod, 1 decembrie 1918. Mărturii ale participanților, vol. I-II, Editura Academiei Române, București, 2005

• Lista delegaților la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia

• Membrii de drept ai Marii Adunării Naționale de la Alba-Iulia din 1 decembrie 1918, lista publicată în „Gazeta Oficială”, Sibiu, nr. 1, 1/14 decembrie 1918