Henri Béraud
| Henri Béraud | |
 | |
| Date personale | |
|---|---|
| Nume la naștere | Henri Marius Béraud  |
| Născut | [1][2][3][4] Lyon, Rhône(d), Franța[3] |
| Decedat | (73 de ani)[1][3][5] Saint-Clément-des-Baleines, arrondissement de La Rochelle, Poitou-Charentes, Franța[3] |
| Înmormântat | Saint-Clément-des-Baleines[6] |
| Căsătorit cu | Marthe Deladune[*] Marise Dalbret[*] Germaine Béraud[*] |
| Cetățenie |  Franța |
| Ocupație | jurnalist scriitor romancier[*] anticar[*] prăvăliaș[*] |
| Limbi vorbite | limba franceză[2] |
| Pseudonim | Tristan Audebert |
| Limbi | limba franceză |
| Patronaj | Le Canard enchaîné[*] Le Crapouillot[*] Le Petit Parisien[*] Paris-Soir Gringoire[*] L'Œuvre[*] |
| Opere semnificative | Le Vitriol de Lune[*] Le Martyre de l'obèse[*] |
| Note | |
| Premii | Premiul Goncourt |
Modifică date / text  | |
Henri Béraud (n. , Lyon, Rhône(d), Franța – d. , Saint-Clément-des-Baleines, arrondissement de La Rochelle, Poitou-Charentes, Franța) a fost un romancier și jurnalist francez. El a fost condamnat în 1945 la moarte - pedeapsă comutată ulterior în închisoare pe viață – pentru colaborare cu regimul de la Vichy.
Biografie
[modificare | modificare sursă]Henri Béraud era fiul unui brutar. A început să practice jurnalismul în 1903.[7] S-a alăturat săptămânalului satiric Le Canard enchaîné în februarie 1917, la recomandarea lui Paul Vaillant-Couturier și Roland Dorgeles. O prietenie veche l-a legat de Albert Londres. El a scris, de asemenea, pentru Le Crapouillot, revista fondată de Jean Galtier-Boissiere.[necesită citare] A publicat povestiri, un foileton scurt (L'angoisse du mercanti ou le compte du tonneau în 1918), un studiu cu privire la umorul din zona Lyon și mai ales articole polemice. A fost, de asemenea, reporter internațional al ziarelor Petit Parisien și Paris-Soir în perioada 1934-1944.[necesită citare]
El a devenit cunoscut ulterior ca autor al unor romane cu un succes comercial ridicat și a câștigat Premiul Goncourt în anul 1922. S-a remarcat ca un anglofob virulent și într-o mai mică măsură ca antisemit. Acești factori l-au determinat să sprijine regimul de la Vichy.[8] Sprijinul său s-a materializat în publicarea unor articole în săptămânalul de orientare fascistă Gringoire, în care-și exprima ura față de armatele britanice și critica mișcarea de eliberare a Franței, deși a dezaprobat, de asemenea, nazismul.[necesită citare]
Ajutorul acordat guvernului de la Vichy a determinat condamnarea sa la moarte în 1945, dar mai mulți scriitori, printre care și François Mauriac, au intervenit în favoarea lui. Sentința i-a fost comutată de către Charles de Gaulle în închisoare pe viață. În 1950 el a fost eliberat din motive de sănătate. A murit opt ani mai târziu.[9]
Lucrări
[modificare | modificare sursă]- L'École moderne de peinture lyonnaise, 1912
- Le Vitriol de Lune, 1921, carte premiată cu premiul Goncourt în 1922
- Le Martyre de l'obèse, 1922, carte premiată cu premiul Goncourt în 1922
- Lazarus, Albin Michel, 1924
- Ce que j'ai vu à Moscou, Les Éditions de France, 1925
- Le Bois du templier pendu, Les Éditions de France, 1926
- Ce que j'ai vu à Berlin, Les Éditions de France, 1926
- La Gerbe d'or, Les Éditions de France, 1928
- Rende-vous européens, Les Éditions de France, 1928
- Ce que j'ai vu à Rome, Les Éditions de France, 1929
- Qu’as-tu fait de ta jeunesse ? (1941)
- Les Lurons de Sabolas (1932)
- Ciel de suie (1933)
- Faut-il réduire l'Angleterre en esclavage (1935)
- Les raisons d'un silence, Inter-France, 1944
- Les derniers beaux jours, Plon, 1953
- Portraits de contemporains
- Retour sentimental vers Alphonse Daudet, 2001
- Écrits dans Gringoire (1928–1937), 2003
- Au Capucin Gourmand
- Le Flâneur salarié
Note
[modificare | modificare sursă]- ^ a b Henri Béraud, Babelio
- ^ a b Autoritatea BnF, accesat în
- ^ a b c d Certificat de naștere, accesat în
- ^ Henri Béraud, SNAC, accesat în
- ^ Library of Congress Authorities, accesat în
- ^ https://it.wikipedia.org/wiki/Henri_B%C3%A9raud Lipsește sau este vid:
|title=(ajutor) - ^ „Biography.com”. Arhivat din original la . Accesat în .
- ^ Colaborator: Procesul Și Execuția lui Robert Brasillach De Alice Yaeger Kaplan: pagina 204
- ^ „Revista Time necrolog”. Arhivat din original la . Accesat în .
Legături externe
[modificare | modificare sursă]- Novo Press Arhivat în , la Wayback Machine.
