Homeostazie

Acest articol are nevoie de ajutorul dumneavoastră. Puteți contribui la dezvoltarea și îmbunătățirea lui apăsând butonul Modificare.

Acest articol sau această secțiune are bibliografia incompletă sau inexistentă. Puteți contribui prin adăugarea de referințe în vederea susținerii bibliografice a afirmațiilor pe care le conține.

Homeostazia (din limba greacă, hómoios = aceeași, și stásis = stare) reprezintă în biologie proprietatea unui organism de a menține, în limite foarte apropiate, constantele mediului său intern. În mod general, din puncte de vedere multiple (ale ciberneticii, ecologiei, psihologie, teoriei sistemelor, ș.a.m.d.), homeostazia reprezintă proprietatea unui sistem de a menține un echilibru static al condițiilor inițiale, spre deosebire de homeorezie, care este conceptul (cu un anumit grad de antinomie), care reprezintă proprietatea sau starea unui sistem de a menține un echilibru dinamic al acestuia.

Termenul a fost pentru prima dată propus de medicul american Walter B. Cannon în anul 1932, în cartea sa The Wisdom of the Body, deși Claude Bernard, la mijlocul secolului al XIX-lea, a fost primul care a observat că parametrii fiziologici ai corpului uman, precum temperatura, presiunea arterială, etc, tind să mențină o oarecare stabilitate a corpului, numind homeostazia - echilibrul dinamic ce ne menține în viață.

• Termoreglarea;
• Osmoreglarea

Homeostazia este influențată de 2 tipuri de factori: cei produși de mediul intern al organismului, și factorii externi.

Mecanismele de reglare homeostatice presupun existenta a 3 componente: receptorul;centrul de control (set point); efectorul.

• DEX online: Homeostazie
• Maria Maniu: Ecologie și protecția mediului Arhivat în 5 februarie 2009, la Wayback Machine., Universitatea Bioterra, București, 2004