Format:Citatgh
Aspect
{{{1}}} |
- Utilizare
Formatul are 2 parametri:
- textul citat
- autor, lucrare.
{{Citatgh|text text text|autor, lucrare}}
Ambii parametri sunt obligatorii.
- Exemplu
Numai că, dacă lucrurile stau așa, mie unuia nu-mi mai intră în cap deloc cauzele celelalte, cauzele acelea savante și mă văd cu totul neînstare să le înțeleg. Iar dacă cineva încearcă să-mi dea drept cauză a frumuseții unui lucru fie culoarea lui înflorită, fie forma sa, fie indiferent ce de felul acesta, eu mă lepăd de toate, tulburat de toate. Și rămîn, într-un chip simplu, fără întortocheri, poate naiv, la explicația mea: că nimic altceva nu conferă acelui lucru frumusețe decît prezența în el a Frumosului în sine, sau comuniunea cu el, sau indiferent ce altă formă de relație cu el, căci în privința asta nu sînt încă foarte ferm. Ferm sînt numai în a susține că toate cele frumoase sînt frumoase numai datorită Frumosului, căci acesta mi se pare și pentru mine și pentru un altul, răspunsul cel mai sigur. Știu că ținîndu-mă bine de el nu risc să cad. Ce siguranță e în a putea răspunde, ție însuți și oricui: «Frumoase sînt cele frumoase prin Frumos» Nu crezi și tu așa? | — Platon, Phaidon |