Deportările în Bărăgan

Parte dintr-o serie despre
România comunistă
Organizații De partid Partidul Comunist Român  · Academia Ștefan Gheorghiu  · Scînteia  · Gărzile Patriotice  · Uniunea Tineretului Comunist  · Organizația Pionierilor  · Șoimii Patriei De stat Marea Adunare Națională · Consiliul de Stat · Securitate Alte organizații Biserica Ortodoxă din România comunistă⁠(en)[traduceți] · Comturist⁠(en)[traduceți]
Lideri Petru Groza Ana Pauker Gheorghe Gheorghiu-Dej Ion Gheorghe Maurer Chivu Stoica Nicolae Ceaușescu Elena Ceaușescu
Ideologie Constituția din 1965 Totalitarism Comunismul național Tezele din iulie Protocronism Cultul personalității lui Ceaușescu
Politici Colectivizarea Naționalizarea Campania de alfabetizare⁠(en)[traduceți] Planurile cincinale⁠(en)[traduceți] De-Stalinizarea⁠(en)[traduceți] Sistematizarea Politica de austeritate din anii 1980⁠(en)[traduceți]
Cultură Daciada Cîntarea României Cenaclul Flacăra Obsedantul deceniu Emblema Drapelul
Represiune Cenzura Canalul Dunăre–Marea Neagră Reeducarea Deportările în Bărăgan Înscenarea de la Tămădău Experimentul Pitești Închisoarea Sighet
Proteste și rezistență Rezistența anticomunistă din România Mișcările studențești din București din 1956 Dizidența sub Nicolae Ceaușescu⁠(en)[traduceți] Greva minerilor din Valea Jiului din 1977 SLOMR Revolta de la Brașov Scrisoarea celor șase Revoluția Română din 1989
Relațiile cu URSS Ocupația sovietică (1944–1958) SovRom Desatelizarea RSR ⁠(en)[traduceți]
Relațiile cu alte state Relațiile dintre RSR și Coreea de Nord⁠(en)[traduceți]
v d m

Deportările în Bărăgan au fost o acțiune întreprinsă în anii 1950 de regimul comunist din România, care a început prin relocarea forțată în Câmpia Bărăganului a populației dintr-o rază de aproximativ 25 km de granița cu Iugoslavia, din județele Timiș, Caraș-Severin și Mehedinți, în urma conflictului izbucnit între Stalin și liderul comunist de la Belgrad, Iosip Broz Tito^[1][2] și, odată efectuat acest „transfer de amploare de dislocare”, a continuat prin condamnarea la muncă silnică a cetățenilor socotiți de regim ca fiind „nesiguri” sau „dușmani”.^[3]

Primul val de deportați provenea din spațiul de 25 km de-a lungul frontierei iugoslave, care se întindea între satele Beba Veche (județul Timiș) și Gruia (județul Mehedinți), acoperind un număr de 203 localități.^[4] Au fost deportate și persoane de pe insula Ada Kaleh.^[5] În 1956 deportații din primul val au fost autorizați să se întoarcă pe meleagurile lor natale.

În contextul încordării relațiilor dintre România și Iugoslavia, exclusă în 1948 din Cominform, granița dintre cele două țări a devenit o zonă sensibilă pentru guvernul comunist de la București. Etniile prezente aici, în special în Banat, erau considerate drept "elemente cu un factor ridicat de risc". Urmând modelul sovietic, a fost emis H.C.M. nr. 1.154 din 26 octombrie 1950, modificat prin H.C.M. nr. 344 din 15 martie 1951, care reglementa parțial problema stabilirii domiciliului obligatoriu pentru unele categorii de persoane, autorizându-se în acest sens Ministerul Afacerilor Interne.^[6] În document se prevedea că:

Ministerul de Interne va putea, pe cale de decizie, să dispună mutarea din centrele aglomerate a oricăror persoane care nu-și justifică prezența în acele centre, precum și mutarea din orice localitate a celor care, prin manifestările față de poporul muncitor, dăunează construirii socialismului în Republica Populară Română. Celor în cauză li se va putea stabili domiciliul obligator în orice localitate.

Această Hotărâre a Consiliului de Miniștri a creat cadrul prielnic desfășurării acțiunilor de deportare plănuite anterior. Aceasta urma să fie a doua mare deportare din istoria contemporană a României, după deportările din ianuarie 1945 când peste 70.000 de persoane, în special etnici germani, au fost deportați în Uniunea Sovietică. Spre deosebire de prima deportare, de această data s-a ales ca destinație stepa Bărăganului, o zonă subdezvoltată și foarte puțin populată. Din acest punct de vedere operațiunea coincidea cu o acțiune de colonizare a regiunii.

Planurile urmăreau, după cum s-a descoperit ulterior într-un document redactat în 1956 la Timișoara, "igienizarea Banatului" urmărea, în primul rând, curățarea etnică a germanilor, sârbilor, aromânilor. În al doilea rând se urmărea îndepărtarea a mai multor categorii sociale considerate periculoase de comuniști. Au fost vizați marii fermieri, marii proprietari de pământ, industriași, hangii sau deținători de restaurante, refugiați basarabeni (2998 de familii, adică 8477 de persoane^[1]) sau macedoneni, foști membri în forțele armate germane, cetățeni străini, rude ale refugiaților, simpatizanți ai lui Tito, persoane care colaboraseră în război cu inamicul, cadre militare, oficialități demise, rude ale contra-revoluționarilor și toți care i-au sprijinit, activiști politici și pentru drepturile cetățenești, foști oameni de afaceri cu legături în Occident, lideri ai grupării etnicilor germani.^[1]

În noaptea de 17-18 iunie 1951, de Rusalii, a fost pusă în mișcare cea mai amplă acțiune de deportare din istoria contemporană a României, după deportarea germanilor din România în Uniunea Sovietică, întreprinsă în ianuarie 1945. Un număr de 12791 de familii, respectiv 40320 de persoane, din 258 de localități situate în apropierea frontierei cu Iugoslavia, în actualele județe Timiș, Caraș-Severin și Mehedinți, au fost ridicate din căminele lor și deportate în Bărăgan^[7]. Au fost duși români, germani, sârbi, bulgari, refugiați din Basarabia și Nordul Bucovinei, aromâni.

Oamenii, inclusiv femei gravide, bătrâni, bolnavi, copii mici, au fost îmbarcați în vagoane de vite și duși în Câmpia Bărăganului. După un drum cu trenul, care a durat două săptămâni, au fost debarcați în Bărăgan^[8], pe câmpul liber, departe de orice altă așezare omenească, și li s-a ordonat să-și ridice case. Terenul fusese parcelat cu plugul și fiecare parcelă avea un țăruș cu placă cu număr de casă.^[9] Astfel, în vara și toamna anului 1951, în regiunile Ialomița și Galați, au luat ființă 18 localități noi^[10] (prevăzute în anexa H.C.M. nr. 337/1954^[6]), care erau, în ordine alfabetică: Brateș, Bumbăcari, Dâlga, Dropia, Ezerul, Fundata, Lătești, Măzăreni, Movila Gâldăului, Olaru, Pelican, Răchitoasa, Rubla, Salcâmi, Schei, Valea Viilor, Viișoara și Zagna^[11] (în raioanele Călărași, Brăila, Călmățui, Galați, Slobozia, Lehliu și Fetești).

O statistică a capilor de familie deportați după naționalități pentru cele 18 localități de deportare din Bărăgan dădea următoarele cifre:^[12]

Conform studiului „Deportații în Bărăgan 1951-1956”, au fost vizate un total de 40.320 de persoane, clasificate de regimul comunist astfel:^[13]

• 19.034 chiaburi și cârciumari
• 8.447 basarabeni
• 3.557 macedoneni
• 2.344 persoane care colaboraseră cu armata germană în timpul războiului
• 1.330 cetățeni străini
• 1.218 persoane cu rude care fugiseră în străinătate
• 1.054 titoiști
• 731 dușmani ai regimului socialist
• 590 persoane care trăiau în afara zonei de frontieră
• 367 persoane care ajutaseră rezistența anticomunistă
• 341 criminali deținuți
• 257 germani
• 162 foști moșieri și industriași

Un HCM din 7 decembrie 1955 a dispus eliberarea și întoarcerea deportaților. Se presupune că acest lucru s-ar fi datorat primirii României în ONU, România, mai bine zis "Republica Populară Română", fiind astfel obligată să respecte, cel puțin formal, drepturile omului. Cei mai mulți deportați s-au întors în Banat în cursul anului 1956.^[10]

În perioada 1951-1956, cât a durat domiciliul forțat în Bărăgan, au murit peste 1.700 de oameni, dintre care 174 de copii.^[8]

În 1956, după eliberarea deportaților, aceste comune au devenit „domicilii obligatorii“ pentru deținuții politici „recalcitranți“, care își executaseră anii de condamnare și erau trimiși aici pentru „supliment de pedeapsă“. Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 237 din 12 februarie 1957, dată în completarea H.C.M. nr. 337/1954, preciza că Ministerul Afacerilor Interne poate stabili domiciliu obligatoriu și celor care prin fapte sau manifestări încearcă să primejduiască regimul de democrație populară^[6]. În 1964, după grațierea generală, casele au fost demolate, pământul a fost arat și, astfel, urmele fărădelegilor au fost șterse.

După ce ani de zile nu s-a mai vorbit oficial despre aceste fărădelegi, abia în 1972 Nicolae Ceaușescu a criticat deportările în Bărăgan, calificându-le drept "măsuri greșite" care au adus daune "politicii naționale" a partidului^[1].

În 1990, la Timișoara a fost înființată Asociația Foștilor Deportați în Bărăgan.^[14]

Asociația Foștilor Deportați în Bărăgan, din Timișoara, împreună cu Asociația Foștilor Deținuți Politici, din Turnu Severin, și-au asumat printre altele și rolul de administrare a memoriei deportării prin editare de cărți, arhivare de documente, instalarea de monumente și organizarea periodică de simpozioane și comemorări.^[15]

În anul 1996, la comemorarea a 45 de ani de la deportare, Asociația Foștilor Deportați în Bărăgan a ridicat Monumentul Deportării, amplasat în Parcul Justiției din Timișoara.^[16]

O altă acțiune întreprinsă de Asociația foștilor deportați în Bărăgan a fost să construiască, în incinta Muzeului Satului Bănățean din Timișoara, o replică fidelă a unei case de pământ bătut, acoperită cu paie, așa cum au fost obligați deportații să-și construiască în plin câmp. Casa este compusă din 2 încăperi – cameră de locuit și bucătărie - mobilate cu puține lucruri, asemeni cu acelea pe care oamenii dislocați peste noapte au reușit să le ia cu ei.^[17]

• Memorialul Sighet
• Memorialul Durerii
• Raportul Tismăneanu
• România Comunistă
• Republica Populară Română
• Șvabi bănățeni
• Deportarea germanilor din România în Uniunea Sovietică

• Ana Blandiana: Imitație de coșmar, 430 p, Editura du Style, București, 1995.
• Smaranda Vultur, Istorie trăită--istorie povestită: deportarea în Bărăgan : 1951-1956, 397 pagini, Editura Amarcord, 1997, ISBN 9739244238, 9789739244237
• Smaranda Vultur (coordonator): Lumi în destine - Memoria Generațiilor de început de secol din Banat, 364 p., Editura Nemira, București, 2008.
• Elena Spijavca, Munci și zile în Bărăgan, 2004 , Editura Fundația Academică Civică, ISBN 973-8214-23-8
• Rafael Mirciov, Lagărul deportării - Pagini din lagărul Bărăganului
• Mircea Rusnac, http://www.banaterra.eu/romana/rusnac-mircea-deportarea-banatenilor-baragan-1951-din-perspectiva-istorica
• Mircea Rusnac, http://www.banaterra.eu/romana/rusnac-mircea-procesul-intentat-liderilor-sarbi-%2C%2Ctitoisti%22-1950-si-implicatiile-sale
• Silvestru Ștevin, Desculț prin propriul destin, Editura Mirton, Timișoara, 2002
• Silviu Sarafolean, Deportații în Bărăgan 1951-1956
• Viorel Marineasa, Daniel Vighi, Rusalii ’51 - fragmente din deportarea în Bărăgan
• Viorel Marineasa, Daniel Vighi, Valentin Sămînță, Deportarea în Bărăgan - Destine, documente, reportaje
• Florica Mățău, Pași înainte... sau pași înapoi?!: copilărie deportată, 171 p. București, Editura ASE, 2012, ISBN 9786065055797
• William Totok, „Deportările în Bărăgan“, în: William Totok, Aprecieri neretușate. Eseuri, articole și interviuri 1987-1994, Editura Universității Al. I. Cuza, Iași, 1995, pp. 76-94.
• Romulus Rusan (coordonator), în colaborare cu Angela Bilcea, Ioana Boca, Andreea Cârstea, Virginia Ion: Morți fără morminte în Bărăgan (1951-1956), 184 p., Fundația Academia Civică, 2011, ISBN: 978-973-8214-62-0 [2] Arhivat în 13 martie 2012, la Wayback Machine.
• Heinrich Freihoffer, Sklaven im Bărăgan, (400 de pagini, fotografii și hărți), editura Deggendorf, 1981
• Elena Spijavca - Munci și zile în Bărăgan, Editura LiterNet, ISBN 973-7893-50-6
• Milin, Miodrag, Sârbii din România în Golgota Bărăganului, Uniunea Sârbilor din România, Timișoara, 2003 ISBN 973-8402-22-0

• ^ "Igienizarea" din Banat, 25 februarie 2006, Evenimentul zilei

• Asociația Foștilor Deportați în Bărăgan - Timișoara Arhivat în 16 mai 2005, la Wayback Machine.
• Frica îi macină încă pe mulți dintre foștii deportați^{[nefuncțională]}, hpn.ro
• Memorialul Victimelor Comunismului și a Rezistenței Sighet - Deportarea în Bărăgan Arhivat în 21 martie 2007, la Wayback Machine.
• Ziua, Arhiva - Deportați în Bărăgan Arhivat în 30 septembrie 2007, la Wayback Machine., Ziua
• Din istoria unei memorii - Bărăgan 1951-1956 Arhivat în 6 martie 2016, la Wayback Machine., 23 iunie 2006, Smaranda Vultur, Revista 22
• Agenda - Timișoara, nr.26/25 iunie 2005 Arhivat în 6 februarie 2006, la Wayback Machine.
• 55 ani de la deportarea în Bărăgan^{[nefuncțională]}, 24 iunie 2006, Harabagiu Iuvenale, România Liberă
• Liternet.ro, Harta gulagului românesc (pdf)
• Amintiri de la deportarea în Bărăgan: istoria unei drame, 3 mai 2011, Lavinia Balulescu, Adevărul
• Deportarea bănățenilor în Bărăgan (1951) din perspectivă istorică, Dr. Mircea Rusnac, Revista AGERO
• Lagărul Rubla - iadul deportaților în Bărăgan, 24 martie 1998, Evenimentul zilei
• Bărăganul, câmpia deportaților, 18 noiembrie 2011, Teodor Dănălache, CrestinOrtodox.ro

• Bănățeni în fața bordeiului din Bărăgan Arhivat în 24 octombrie 2007, la Wayback Machine. (de pe site-ul Primăriei Biled)

• en Donauschwaben Villages Helping Hands - Deportation to the Baragan
• de Norbert Neidenbach-Imagini din timpul deportării
• de Gedenkveranstaltung in München: '50 Jahre Baragan-Deportation'

Mărturii

• HUMAN STORY Cornelia Fetea a învins moartea în pustietate, 30 iunie 2011, Oana Bejenariu, Adevărul
• Șase ani de teroare în Bărăgan, 9 iulie 2011, Oana Bejenariu
• Deportat în Bărăgan: "Lagărele, comuniștii ne-au stricat caracterul. Eram în stare să omorâm pe oricine", 19 iulie 2010, Iulia Roșu, Adevărul
• Patimile Bărăganului. Amintirile unei profesoare despre tărâmul „buruienii dracului“, 15 aprilie 2012, Florin Marin, Laurențiu Ungureanu, Adevărul
• Prinși în ciulinii Bărăganului^{[nefuncțională]}, 27 iulie 2005, Laura Toma, Dorian Cobuz, Jurnalul Național

Filme

• Film documentar online gratuit Deportările din Bărăgan^{[nefuncțională]}