Dan Stanca

Acest articol sau această secțiune are bibliografia incompletă sau inexistentă. Puteți contribui prin adăugarea de referințe în vederea susținerii bibliografice a afirmațiilor pe care le conține.

Dan Stanca
Date personale
Născut	30 septembrie 1955 (69 de ani) București, România
Cetățenie	România
Ocupație	scriitor jurnalist
Limbi vorbite	limba română[1]
Activitatea literară
Operă de debut	Vântul sau țipătul altuia (1992)
Modifică date / text

Dan Stanca (n. 30 septembrie 1955, București, România^[2]) este un prozator și romancier român contemporan. Debutând în 1992 cu romanul Vântul sau țipătul altuia, Dan Stanca a publicat peste 20 de romane, multe dintre ele premiate, majoritatea lor fiind influențate de gândirea filozofului ezoteric francez René Guénon și a filozofului român Vasile Lovinescu. Dintre romanele sale se pot enumera: Aripile arhanghelului Mihail, 1996; Apocalips amânat, 1997; Morminte străvezii, 1999; Ultimul om, Iași, 1999; Drumul spre piatră, 2002; A doua zi după moarte, 2003; Mut, 2006; Noaptea lui Iuda, 2007; Mare amară, 2014; Ghetsimani '51, 2015, Înainte de întuneric, 2021.

• Premiul pentru proză al Uniunii Scriitorilor din România pe 2015 pentru volumul „Ghetsimani ’51” (Editura Cartea Românească).^[3]

„Dan Stanca este un halucinat, un deznădăjduit care strigă în zadar în hărmălaia generală, un patriot fără țară, fiindcă țara (aceea din memoria lui culturală) s-a schimbat și a devenit de nerecunoscut. Deși își câștigă existența ca ziarist (la România liberă), trece prin lume absent, insensibil la realitatea imediată. Cu părul cărunt și rebel, cu fața îngustă, cu ochii de un negru scânteietor, pare propovăduitorul unei religii exotice, rătăcit în babilonia de jeep-uri și căruțe, fast-food-uri și blocuri muncitorești din București. Acest personaj, care se îmbracă modest și nu-și dă importanță în nici un fel, care vorbește puțin și fără tragere de inimă chiar și cu apropiații săi, care nu-și face apariția la recepții decât rareori și atunci numai pentru a-și îndeplini o obligație profesională, se numără printre cei mai valoroși prozatori afirmați după 1989. Cei mai valoroși prozatori apăruți după 1989 sunt,ca să nu rămânem evazivi, Mircea Cărtărescu și Dan Stanca. Primul, cunoscut dinainte ca poet, a făcut senzație cu romanul Orbitor. Al doilea, practic un necunoscut, ar fi putut și el să facă senzație - dar n-a făcut, pentru că nu i s-a dat suficientă atenție - cu numeroasele sale romane publicate în avalanșă”. (Alex Ștefănescu, Dan Stanca în dezacord cu moda, România Literară nr. 3/ 2006).

„Dan Stanca e un eretic... promotor aproape singular al radicalismului spiritualist și metafizic într-o literatură aflată sub zodia relativismului, el este în același timp un reprezentant de frunte al celei mai importante tendințe din proza noastră postdecembristă: realismul vizionar și apocaliptic... spiritualismul său ortodox cu derivații gnostice și ezoterice se asociază cu un scepticism (...) Alături de Mateiu Caragiale, Dan Stanca e, cum ar fi spus I. Negoițescu, cel mai reacționar scriitor roman”. (Paul Cernat)