George Vasilievici

George Vasilievici
Date personale
Născut	3 iunie 1978 Constanța
Decedat	10 aprilie 2010 Constanța
Naționalitate	română
Ocupație	poet
Activitatea literară
Operă de debut	Gabi78, 2001.
Modifică date / text

George Vasilievici (n. 3 iunie 1978 - d.10 aprilie 2010, Constanța) este un poet și prozator român contemporan.

S-a născut la Constanța. A absolvit Facultatea de Științe Economice, din cadrul Universității „Ovidius”^[1].

A debutat în anul 2001, cu volumul de poezie Gabi78.

Poet și prozator, membru al Cenaclului de Marți din Constanța și al Asociației Arte / Litere ASALT, a fost redactor și redactor-șef al revistei Tomis, publicând și în mediul on-line literar (Hyperliteratura, Club literar) ^[2]. Poezia sa a fost tradusă în engleză, franceză, arabă, slovenă, germană și sârbă. A fost membru al Uniunii Scriitorilor din România, cu participări la edițiile din 2006 (București), 2007 (Cluj-Napoca)^[3] și 2009 (Alba Iulia) ale Colocviului Tinerilor Scriitori ^[4].

Pe 10 aprilie 2010, la vârsta de 32 de ani, s-a sinucis în apartamentul său din Constanța ^[5].

• Gabi78, Editura Vinea, 2001.
• Featuring, Editura Vinea, 2004, volum colectiv realizat alături de Ștefan Caraman și Ondine Dietz.
• Cerneală, Editura Pontica, 2004.
• Camera cu două camere, Editura Tomis, 2006.
• W.C.rul, Editura Vinea, 2007.

• YoYo, Editura Tomis, 2008.
• Viseptol, apărut postum la Casa de Pariuri Literare, 2011 ^[6].

• Antologia George Vasilievici, Editura Hyperliteratura, 2020, realizată de Claudiu Komartin și Andrei Ruse^[7].

• „Într-un text cu evidente, dar și ingenue valențe de artă poetică din volumul Cerneală, el concepea poezia ca pe un organism magic, destinată să convertească dualitatea în unitate („Poezia aparține totului. Întregului general valabil și sfînt. Este instrumentul acestui întreg“), iar producerea ei e ridicată la dimensiunile unui exorcism, prin care mintea umană își neutralizează partea de umbră: „Poezia este instrumentul prin care spațiul nostru mental cu caracter dual va pierde aceste opoziții devenind unitar. Poezia este instrumentul prin care mintea omului va scăpa de opusul lucrurilor. Instrumentul prin care vom putea crede direct în frumos, fără nici o implicare comparativă a răului care de altfel nici nu ar mai există. În asta constă spiritualitatea ei“ (poezie în costum cu cămașă de forță). Acest mic „manifest artistic“, oricît ar părea de naiv, se mulează perfect peste structura sufletească a autorului, care este în esența lui un „yoyo“ (sau mai degrabă un io-io/eu-eu), adică o ființă dedublată, prinsă între „lumină“ și „întuneric“, care aspiră din toate fibrele să se împace cu sine și, asocial în esență, are nostalgia „grupului“ (de aici, cultul prieteniei, care i-a marcat, în plan uman, existența), deși deocamdată face exerciții de socializare cu „morții familiei“: „am o stare tare ciudată vreau mai mult din mine. vreau să mă/ împac cu mine. vreau să fiu îngropat în piramida aia mare și/ strălucitoare, în piramida aia construită din capetele străbunilor/ mei. îmi donez și eu capul de asemenea spre a fi pus în/ completare la marea piramidă, la marele sarcofag, așa ca/ trupurile noastre să fie îngropate în capetele celorlalți, adică/ trupul lui george vasilievici să fie îngropat în cavoul familiei/ sale. și prima cărămidă care a fost pusă deja să fie capul lui/ adam, apoi aș mai dori ca pe primul rînd să stea bineînțeles/ lîngă capul lui adam, capul lui isus, capul lui eminescu, capul/ lui dostoievsky, capul lui van gogh , capul lui withman, capul lui/ naum, capul lui stănescu, capul lui popescu, capul lui villon,/ capul lui baudelaire, capul lui miller, capul lui motzart, capul lui/ rimbaud și capul Lui vreau capul Lui/ adică toate capetele care au avut inimă în loc de creier“ (piramida în formă de inimă)."(Octavian Soviany, YoYo sau omul cu două suflete, Observator cultural, 2017)^[8].
• „Vasilievici avea ceva din felul imprevizibil, ireverențios, adesea sălbatic de a se angaja în scriitură al unor avangardiști de acum aproape un secol mai puțin știuți azi, ca Victor Valeriu Martinescu sau Sesto Pals. La fel ca tinerilor avangardiști din prima parte a secolului XX, lui Vasilievici i se rupea de reguli și avea o poftă nebună de a da cu tifla, de a ricana, având îndeajuns fler pentru a nu-și pierde din autenticitate (un cuvânt folosit așa de des și de abuziv de generația noastră încât și-a cam pierdut într-o vreme orice semnificație), adică fidel lucrurilor care îl torturau chiar și când (sau mai ales cu cât) se ferea mai mult să le arate, să se exhibe.[...] sunt convins că redescoperirea sa de către cei care au acum douăzeci de ani va fi asemănătoare cu cea trăită de generația mea la aceeași vârstă, când am dat de Cristian Popescu, Aurel Dumitrașcu, Iustin Panța sau Ion Monoran." (Claudiu Komartin, în prezentarea Antologiei George Vasilievici, 2020)^[9].
• „Macabrul, absurdul, sunt combinate cu umor, parcă îl și auzeam pe George râzând la anumite pasaje, ceea ce face din Viseptol un roman ce se citește ușor, cu plăcere, chiar dacă după lectură rămâi cu gura căscată și vrei să revii asupra lui. Viseptol este un roman obligatoriu în bibliografie. Din păcate, nu doar absurdul îl apropie pe George Vasilievici de Urmuz, Kafka, Richard Brautigan, ci și soarta." (Alexandru Vakulovski - Viseptol – holocaustul lui George Vasilievici, 2012) ^[10].

• George Vasilievici citind un poem la Festivalul Internațional Medana - Days of Poetry and Wine festival, 2006 ^[11].
• George Vasilievici (1978-2010), videodocument realizat de scriitorul și editorul Andrei Ruse ^[12].