[go: up one dir, main page]

Sari la conținut

Algernon Charles Swinburne

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Algernon Charles Swinburne
Date personale
Născut[1][2][3][4][5] Modificați la Wikidata
Londra, Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei[6][7] Modificați la Wikidata
Decedat (72 de ani)[1][4][2][3][8] Modificați la Wikidata
Metropolitan Borough of Wandsworth⁠(d), Anglia, Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei[7] Modificați la Wikidata
ÎnmormântatSt. Boniface Church, Bonchurch[*][[St. Boniface Church, Bonchurch (church in Ventnor, Isle of Wight, England, UK)|​]] Modificați la Wikidata
Cauza decesuluicauze naturale (gripă) Modificați la Wikidata
PărințiCharles Henry Swinburne[*][[Charles Henry Swinburne (British naval officer (1797-1877))|​]][9]
Jane Ashburnham[*][[Jane Ashburnham (noblewoman; (1809-1896))|​]][9][10] Modificați la Wikidata
Cetățenie Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei Modificați la Wikidata
Ocupațiepoet
scriitor
critic literar[*] Modificați la Wikidata
Limbi vorbitelimba engleză[11][12] Modificați la Wikidata
Activitate
StudiiEton College[*][[Eton College (school in Windsor and Maidenhead, UK)|​]]
Colegiul Balliol[*]
Limbilimba engleză  Modificați la Wikidata
Opere semnificativeAtalanta in Calydon[*][[Atalanta in Calydon |​]]
Poems and Ballads[*][[Poems and Ballads |​]]  Modificați la Wikidata
Semnătură

Algernon Charles Swinburne (n. , Londra, Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei – d. , Metropolitan Borough of Wandsworth⁠(d), Anglia, Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei) a fost un poet englez, dramaturg, romancier și critic. Specialiștii l-au asociat îndeobște cercului prerafaelit, mișcării decadente, paradigmei postromantice sau literaturii victoriene. A scris foarte multe piese de teatru, volume de critică literară și volume de poezii, cea mai cunoscută lucrare fiind controversatul volum de poeme Poems and Ballads. Swinburne a contribuit, de asemenea, la a unsprezecea ediție a faimoasei Encyclopædia Britannica .

Swinburne a abordat mai multe subiecte tabu, cum ar fi lesbianismul, canibalismul, sado-masochismul și anti-teismul. Poemele sale conțin multe motive literare recurente, cum ar fi oceanul, timpul și moartea. Mai multe personalități istorice apar în poemele sale. Printre acestea, Sappho („Sapphics”), Anactoria („Anactoria”) , Isus („Hymn to Proserpine", „Galileea”, „Galilean") și Catullus („To Catullus”). [13][14]

Algernon Charles Swinburne , 1862, de Dante Gabriel Rossetti.

Swinburne s-a născut la 5 aprilie 1837, în Londra, într-o casă de pe Chester Street, nr. 7, în Grosvenor Place. A fost cel mai mare dintre cei șase copii născuți de căpitanul (și, mai târziu, amiralul) Charles Henry Swinburne (1797-1877) și de soția sa Jane Henrietta, a treia fiică a contelui de Ashburnham, familie bogată din Northumbria. Poetul a crescut la East Dene, în Bonchurch pe insula Wight . [15]

În vremea copilăriei, Swinburne dădea impresia a fi „nervos” și „fragil”, însă „era înzestrat cu energie nervoasă și neînfricare într-o măsură în care îl făcea să pară năsăbuit”. [16]

Swinburne a studiat la Colegiul Eton (1849-1853), unde a început să scrie poezii. La Eton, a câștigat premii pentru texte scrise în franceză și italiană. [16] Și-a continuat studiile la Colegiul Balliol, Oxford (între 1856-1860), cu o scurtă pauză, când a fost exmatriculat [17] de la universitate în 1859 pentru că a susținut public tentativa de asasinare a lui Napoleon III comisă de Felice Orsini. [18] S-a întors acasă în mai 1860, deși nu a obținut niciodată o diplomă.

Swinburne obișnuia să-și petreacă vacanțele de vară la Capheaton Hall din Northumberland, în casa bunicului său, Sir John Swinburne, al 6-lea Baronet (1762-1860), care avea o bibliotecă faimoasă și era președintele Societății Literare și Filosofice din Newcastle upon Tyne. Swinburne considera Northumberland drept ținutul său natal, ceea ce se reflectă în poezii precum „Northumberland”, „Grace Darling” și altele. Îi plăcea să călărească ponei prin mlaștinile, era un călăreț îndrăzneț, „through honeyed leagues of the northland border", așa cum numea el granița în volumul Recollections.[19]

Swinburne caricaturizat de Carlo Pellegrini în Vanity Fair în 1874

În perioada 1857-1860, Swinburne a devenit membru al cercului intelectual animat de Lady Pauline Trevelyan la Wallington Hall.

După moartea bunicului său în 1860, poetul a rămas cu William Bell Scott în Newcastle. În 1861 Swinburne a vizitat Menton pe Riviera franceză și s-a cazat la Villa Laurenti cu scopul de a se recupera după consumul excesiv de alcool.[20] Din Menton, Swinburne s-a dus în Italia, unde a călătorit intens. [20] În decembrie 1862, Swinburne l-a însoțit pe W.B. Scott și pe oaspeții săi, printre care se afla probabil și Dante Gabriel Rossetti, într-o excursie la Tynemouth. Scott scrie în memoriile sale că, în timp ce se plimbau pe malul mării, Swinburne a declarat, cu o intonație tărăgănată, că nu fusese încă publicat „Hymn to Proserpine” și „Laus Veneris” în timp ce valurile "se desfășurau pe toată lungimea bancurilor de nisip spre Cullercoats și sunau precum niște aclamații îndepărtate”. [21]

NPG P416. Algernon Charles Swinburne cu nouă dintre colegii săi de la Oxford, cca. 1850 (James Bryce, primul viconte Bryce, Albert Venn Dicey, Thomas Hill Green, Sir Thomas Erskine Holland, John Warneford Hoole, George Rankine Luke, Aeneas James George MacKay, John Nichol, Joseph Frank Payne, Algernon Charles Swinburne)

La Oxford, Swinburne i-a întâlnit pe mulți dintre scriitorii și artiștii prerafaeliți, inclusiv Dante Gabriel Rossetti. L-a cunoscut, de asemenea, și pe William Morris. După abandonarea studiilor superioare, poetul a trăit în Londra și și-a început cariera de scriitor profesionist. Rossetti era încântat de „micul său prieten northumbrian”, adjectivul făcând probabil referire la talia joasă a lui Swinburne. Intr-adevăr, poetul avea doar 1,63 m înălțime. [22]

Swinburne's gravestone
Mormântul lui Swinburne la biserica Sf. Boniface, Bonchurch, insula Wight, fotografiat în 2013

Swinburne suferea de alcoolism si algolagnie, fiind o natură extrem de excitabilă. Se pare că plăcea să fie flagelat. [23] Sănătatea lui a avut de suferit din pricina modului său de viață, iar în 1879, la vârsta de 42 de ani, a început să fie îngrijit de prietenul său, avocatul Theodore Watts, care s-a ocupat de el pentru tot restul vieții sale, ambii locuind la reședinta The Pines, Putney Hill, Putney . [24] Tot prietenul său - mai apoi numit Theodore Watts-Dunton de către WG Sebald - i-a arătat poetului, în mai multe rânduri (anii 1870), orașul pierdut Dunwich de pe coasta Suffolk. [25]

Ulterior, poetul și-a pierdut alura de tânăr răzvrătit și s-a transformat într-un ins respectabil conform canoanelor sociale. [13] S-a spus despre Watts că l-a salvat pe om și l-a ucis pe poet. Swinburne a murit la reședința Pines [26] la 10 aprilie 1909 la vârsta de 72 de ani și a fost îngropat la biserica Sf. Boniface, Bonchurch, pe insula Wight . [27]

Swinburne este considerat un poet reprezentativ al mișcării decadente, [28] cu toate că este posibil ca el să fi predicat viciul în mare mare măsură decât l-a practicat cu adevărat. Se pare că pentru a face publicitate „devierii” sale a răspândit zvonul că a întreținut relații sexuale cu o maimuță, apoi a mâncat-o.[23] Oscar Wilde a declarat că Swinburne a fost „un ageamiu în materie de viciu, care a făcut tot ce a putut pentru a-și convinge concetățenii de homosexualitatea și bestialitatea sa, fără a fi nici pe departe homosexual sau capabil de bestialitate”. [29] Bârfele comune mai spun că poetul a nutrit o pasiune profundă pentru exploratorul Sir Richard Francis Burton, și asta în ciuda faptului că Swinburne ura călătoriile. [30]

Mulți critici au comentat impresionanta sa capacitate de a utiliza lexicul, rima și metrul specifice limbii engleze [31] , deși Swinburne a fost de asemenea criticat pentru stilul său înflorat și pentru opțiunile lexicale care servesc doar prozodia și mai puțin semnificația piesei. [32] Swinburne a servit (se pare)drept model pentru personajul principal al celui de-al treilea volum al celebrei Istorii a prosperității englezești a lui George Saintsbury , iar AE Housman , un critic mai atent și cumva mai ostil, a avut numai cuvinte de laudă pentru abilitatea sa de rima:

„[Swinburne] possessed an altogether unexampled command of rhyme, the chief enrichment of modern verse. The English language is comparatively poor in rhymes, and most English poets, when they have to rhyme more than two or three words together, betray their embarrassment. They betray it, for instance, when they write sonnets after the strict Petrarchian rule: the poetical inferiority of most English sonnets, if compared with what their own authors have achieved in other forms of verse, is largely though not entirely the result of this difficulty. [...] To Swinburne the sonnet was child’s play: the task of providing four rhymes was not hard enough, and he wrote long poems in which each stanza required eight or ten rhymes, and wrote them so that he never seemed to be saying anything for the rhyme’s sake.[33]
Pictura de William Bell Scott

Pe vremuri, activitatea lui Swinburne a fost populară printre studenții de la Oxford și Cambridge, deși astăzi nu mai este la modă. Acest mod de receptare este oarecum contextual, deoarece tinde să reflecteze consensul popular și academic asupra operei sale, cu toate că textele din Poems and Ballads (prima ediție) și piesa de teatru Atalanta din Calydon nu au ieșit total din atenția criticilor. În special Atalanta în Calydon a fost apreciată drept una dintre cele mai bune lucrări ale sale, scrisă în 1865, înainte ca excesele pasionale ale lucrărilor ulterioare să-i câștige, printre criticii contemporani, o reputație sordidă pentru blasfemie și depravare. [34]

TS Eliot a parcurs eseurile lui Swinburne despre dramaturgii din epoca lui Shakespeare și Jonson - The Contemporaries of Shakespeare și The Age of Shakespeare - precum și volumele consacrate operelor lui Swinburne și Jonson. Scriind despre Swinburne în The Sacred Wood: Essays on Poetry and Criticism, Eliot a opinat că Swinburne și-a stăpânit subiectul destul de bine și că „este un critic mai de încredere în privința lui Shakespeare și Jonson decât Hazlitt , Coleridge sau Lamb, că percepția lui despre valorile relative ale scrierilor este aproape întotdeauna corectă”. Cu toate acestea, Eliot a considerat că Swinburne nu a stăpânit subiectul în așa măsura, încât să-și ia libertăți de interpretare, ceea ce este totul în critică. [35] Mai mult decât atât, lui T.S. Eliot nu-i plăcea proza lui Swinburne, despre care spunea următoarele: „strigătul tumultuos al adjectivelor, graba frazelor indisciplinate sunt semnele nerăbdării și, poate, al lenei unei minți dezordonate". [36]

În Franța, Swinburne a fost foarte apreciat de Stéphane Mallarmé și a fost invitat să contribuie la un volum închinat poetului Théophile Gautier, Le tombeau de Théophile Gautier ( Wikisource ). Swinburne a răspuns invitației lui Mallarmé scriind șase poezii în patru limbi diferite: franceză, engleză, latină și greacă.

Swinburne a fost nominalizat pentru Premiul Nobel pentru literatură în fiecare an între 1903 și 1907 și, din nou, în 1909. [37]

H.P. Lovecraft l-a considerat pe Swinburne „singurul poet adevărat din Anglia sau America după moartea domnului Edgar Allan Poe”. [38]

16 Cheyne Walk, una dintre adresele la care a locuit Swinburne
Placă albastră pe strada Cheyne Walk, nr. 16.
Reședința <i>The Pines</i>, Putney
Placă albastră la The Pines, Putney

Printre lucrările poetice semnate de Swinburne se pot menționa: Atalanta in Calydon (1865), Poems and Ballads (1866), Songs before Sunrise (1871), Poems and Ballads Second Series, (1878) Tristram of Lyonesse (1882), Poems and Ballads Third Series (1889), și romanul Lesbia Brandon (publicat postum în 1952 de Randolph Hugues)[39][40].

Volumul Poems and Ballads a provocat senzație când a fost publicat pentru prima oară, în special poeziile scrise pentru a o omagia pe poeta Sappho din Lesbos, precum „Anactoria” și „Sapphics”. Pentru acest volum, editorii Moxon și Co. și-au transferat drepturile de publicare lui John Camden Hotten. [41] Alte poezii din acest volum, cum ar fi „The Leper”, „Laus Veneris” și „St Dorothy”, evocă fascinația victorienilor pentru Evul Mediu, stilul, construcția, și tonul acestora imitând textele medievale. De asemenea, în acest volum sunt incluse „Hymn to Proserpine”, „The Triumph of Time” și „Dolores (Notre-Dame des Sept Douleurs)”.

Swinburne a inventat forma poetică numită roundel , o variantă a formei franceze rondeau , iar unele au fost incluse în volumul A Century of Roundels, dedicat Christinei Rossetti. În 1883, Swinburne îi scria lui Edward Burne-Jones: „Am o mică și nouă carte de cântece și cântecele, toate într-o singură formă și toate tipurile de picioare metrice... care tocmai s-a lansat, a cărei dedicație domnișoara Rossetti a acceptat-o. Sper că tu și Georgie [soția lui Burne-Jones, Georgiana, una dintre surorile MacDonald] veți găsi pe placul vostru vreuna dintre cele o sută de poezii de câte nouă versuri fiecare, între care douăzeci și patru sunt despre copii sau bebeluși". Opiniile criticilor despre aceste poeme se împart între cei care le găsesc captivante și strălucite și cei care abia le găsesc istețe și izbutite. Unul dintre acestea, Moartea unui bebeluș, a fost pus la muzică de compozitorul englez Sir Edward Elgar cu titlul "Roundel: Ochii mici care nu au cunoscut niciodată Lumina ".

Swinburne a fost influențată de opera lui William Shakespeare , Percy Bysshe Shelley , Catullus , William Morris , Dante Gabriel Rossetti , Robert Browning , Alfred Lord Tennyson și Victor Hugo . [42] Swinburne a fost popular în Anglia în timpul vieții sale, dar influența sa a scăzut foarte mult de la moartea sa.

După primele poeme și balade, poezia ulterioară a lui Swinburne a fost închinată festivităților republicane și cauzelor revoluționare, în special în volumul Songs before Sunrise . [13] Poemul "A Song of Italy" este dedicat lui Mazzini; "Ode on the Proclamation of the French Republic" este dedicat lui Victor Hugo; și "Dirae" este o secvență de sonete care reprezintă atacuri vituperante la adresa celora pe care Swinburne îi consideră a fi dușmani ai libertății. Erechteus reprezintă punctul culminant al poeziei republicane swinburneene. [13]

Poetul nu a încetat să scrie poezie erotică, la acest capitol fiind de demna de menționat superbul poem epic Tristram of Lyonesse al cărui conținut imagistic ideatic este mai temperat decât al liricii erotice anterioare. Indiferent de temele abordate, talentul de versificator și mai ales tehnica metrică rămân principalele atu-uri ale lui Swinburne până la sfârșitul carierei. [13]

Piese de teatru în versuri

[modificare | modificare sursă]
  • The Queen Mother (1860)
  • Rosamond (1860)
  • Chastelard (1865)
  • Bothwell (1874)
  • Mary Stuart (1881)
  • Marino Faliero (1885)
  • Locrine (1887)
  • The Sisters (1892)
  • Rosamund, Queen of the Lombards (1899)
  • Atalanta in Calydon (1865)[1]
  • Poems and Ballads (1866)
  • Songs Before Sunrise (1871)
  • Songs of Two Nations (1875)
  • Erechtheus (1876)[2]
  • Poems and Ballads, Second Series (1878)
  • Songs of the Springtides (1880)
  • Studies in Song (1880)
  • The Heptalogia, or the Seven against Sense. A Cap with Seven Bells (1880)
  • Tristram of Lyonesse (1882)
  • A Century of Roundels (1883)
  • A Midsummer Holiday and Other Poems (1884)
  • Poems and Ballads, Third Series (1889)
  • Astrophel and Other Poems (1894)
  • The Tale of Balen (1896)
  • A Channel Passage and Other Poems (1904)
^† Deși tragediile oficiale, Atalanta în Calydon și Erechtheus sunt în mod tradițional incluse la capitolul "poezie".

Critică literară

[modificare | modificare sursă]
  • William Blake: A Critical Essay (1868, new edition 1906)
  • Under the Microscope (1872)
  • George Chapman: A Critical Essay (1875)
  • Essays and Studies (1875)
  • A Note on Charlotte Brontë (1877)
  • A Study of Shakespeare (1880)
  • A Study of Victor Hugo (1886)
  • A Study of Ben Johnson (1889)
  • Studies in Prose and Poetry (1894)
  • The Age of Shakespeare (1908)
  • Shakespeare (1909)

Volume de poezie importante

[modificare | modificare sursă]
  • The poems of Algernon Charles Swinburne, 6 vols. London: Chatto & Windus, 1904.
  • The Tragedies of Algernon Charles Swinburne, 5 vols. London: Chatto & Windus, 1905.
  • The Complete Works of Algernon Charles Swinburne, ed. Sir Edmund Gosse and Thomas James Wise, 20 vols. Bonchurch Edition; London and New York: William Heinemann and Gabriel Wells, 1925-7.
  • The Swinburne Letters, ed. Cecil Y. Lang, 6 vols. 1959-62.
  • Uncollected Letters of Algernon Charles Swinburne, ed. Terry L. Meyers, 3 vols. 2004.
  • Răbdarea sau mireasa lui Bunthorne (1881), o operă de Gilbert-Sullivan care îl satiriză pe Swinburne și poezia lui
  • Flori pentru Algernon, un roman în care caracterul eponim este numit după Swinburne
  • Poeme și balade
  • Miscarea decadenta
  • Tristram of Lyonesse
  1. ^ a b regionální databáze Knihovny města Olomouce, accesat în  
  2. ^ a b Autoritatea BnF, accesat în  
  3. ^ a b A.C. Swinburne, Discogs, accesat în  
  4. ^ a b regionální databáze Knihovny města Olomouce, accesat în  
  5. ^ Algernon Charles Swinburne, Internet Speculative Fiction Database, accesat în  
  6. ^ regionální databáze Knihovny města Olomouce, accesat în  
  7. ^ a b Archivio Storico Ricordi, accesat în  
  8. ^ The Fine Art Archive, accesat în  
  9. ^ a b Kindred Britain 
  10. ^ The Peerage 
  11. ^ Autoritatea BnF, accesat în  
  12. ^ CONOR.SI[*]  Verificați valoarea |titlelink= (ajutor)
  13. ^ a b c d e An Introduction to Algernon Charles Swinburne,  
  14. ^ Patras, Roxana (). Cântece dinaintea Decadenței. A. C. Swinburne și declinul Occidentului (Songs before Decadence. A.C. Swinburne and the Decline of the West). Timpul. 
  15. ^ „Algernon Charles Swinburne”. www.poetryfoundation.org. Accesat în . 
  16. ^ a b „Algernon Charles Swinburne Facts, information, pictures | Encyclopedia.com articles about Algernon Charles Swinburne”. www.encyclopedia.com. Accesat în . 
  17. ^ Citare goală (ajutor) 
  18. ^ Everett, Glenn. „A. C. Swinburne: Biography”. Victorian Web. Accesat în . 
  19. ^ Delphi Complete Works of Algernon Charles Swinburne (Illustrated),  
  20. ^ a b Ted Jones (). The French Riviera: A Literary Guide for Travellers. Tauris Parke Paperbacks. pp. 185–. ISBN 978-1-84511-455-8. 
  21. ^ Citare goală (ajutor) 
  22. ^ Edmund Gosse, The Life of Algernon Swinburne, 1917 (The Macmillan Company), p. 258, cited (w/ a Google-book link) at „Archived copy”. Arhivat din original la . Accesat în . .
  23. ^ a b John O‘Connell (). „Sex and books: London's most erotic writers”. Time Out. Arhivat din original la . Accesat în . 
  24. ^ Placi Blue Plaques pentru Londra , patrimoniul englez, accesat în decembrie 2009.
  25. ^ WGSebald, Inelele lui Saturn, Harvill 1998 / Vintage 2002 pp. 161-66
  26. ^ „FreeBMD Home Page”. www.freebmd.org.uk. 
  27. ^ Wilson, Scott. Locuri de odihnă: Site-urile de înmormântare a peste 14.000 de persoane celebre , 3d ed .: 2 (Kindle Locations 45952-45953). McFarland & Company, Inc., Edituri. Ediție Kindle
  28. ^ Alkalay-Gut, Karen (). "Aesthetic and Decadent Poetry", in The Cambridge Companion to Victorian Poetry, edited by Joseph Bristow. New York: Cambridge University Press. p. 228. ISBN 978-0521646802. 
  29. ^ „A. C. Swinburne: Biography”. www.victorianweb.org. 
  30. ^ Rice, Edward (). Captain Sir Richard Francis Burton. HarperPerennial. p. 457. 
  31. ^ Kellett, Ernest Edward (). Reconsiderations: Literary Essays. New York: Books for Libraries Press. p. 227. ISBN 978-0836913569. 
  32. ^ Thomas, Edward (). Algernon Charles Swinburne: A Critical Study. New York: M. Kennerley. p. 94. 
  33. ^ A.E. Housman (). „Swinburne”. Accesat în . 
  34. ^ Hyder, Clyde. Algernon Swinburne: The Critical Heritage. Accesat în . 
  35. ^ Eliot TS Reflecții pe Vers Libre New Statesman 1917
  36. ^ Eliot, T. S. (). The Sacred Wood and Major Early Essays. Mineola NY: Dover Publications. p. 10. ISBN 978-0486299365. 
  37. ^ „Algernon Charles Swinburne”. The Nomination Database for the Nobel Prize in Literature, 1901–1950. Nobel Foundation. Accesat în . 
  38. ^ HP Lovecraft, Scrisori selectate: Volumul 1 . Sauk Oraș: WI: Arkham House, 1965, p. 73
  39. ^ Roxana Patras. „A Novel of Celibacy: Swinburne's Lesbia Brandon, in Studia UBB, 2017, pp. 123-143, https://doi.org/10.24193/subbphilo.2017.1.09”.  Legătură externa în |title= (ajutor)
  40. ^ Patras, Roxana. „"A Novel of Celibacy: Swinburne's Lesbia Brandon", In: Studia Philologia UBB, 2017 (1), pp. 123-143”. 
  41. ^ Walter M. Kendrick, "The secret museum: pornography in modern culture", University of California Press, 1996, ISBN: 0-520-20729-7, p.168
  42. ^ Citare goală (ajutor) 

Lectură suplimentară

[modificare | modificare sursă]
  • en Swinburne, Algernon (1919), Gosse, Edmund; Wise, Thomas, eds., The Letters of Algernon Charles Swinburne, Volumes 1-6, New York: John Lane Company.
  • en Rooksby, Rikky (1997) A C Swinburne: A Poet's Life. Aldershot: Scolar Press.
  • en Louis, Margot Kathleen (1990) Swinburne and His Gods: the Roots and Growth of an Agnostic Poetry. Mcgill-Queens University Press.
  • en McGann, Jerome (1972) Swinburne: An Experiment in Criticism. University of Chicago Press.
  • en Peters, Robert (1965) The Crowns of Apollo: Swinburne's Principles of Literature and Art: a Study in Victorian Criticism and Aesthetics. Wayne State University Press.
  • Patras, Roxana (2012) Cântece dinaintea Decadenței. A. C. Swinburne și declinul Occidentului (Songs before Decadence. A.C. Swinburne and the Decline of the West). Timpul, 300 p, ISBN 978-973-612-479-2.
  • en Levin, Yisrael (ed) (2010) A. C. Swinburne and the Singing Word. New Perspectives on the Mature Work, Ashgate.
  • en Pite, Ralph, Hubbard, Tom, Rooksby, Rikky, Wakeling, Edward (eds.) (2008) Lives of Victorian Literary Figures VI. Algernon Charles Swinburne. Pickering&Chatto.
  • en Bonnecasse, Dennis and Scarpa, Sébastien (eds)(2010 Tombeau pour Swinburne. Éditions Aden.
  • en Rooksby, Rikky and Shrimpton, Nicholas (1993)The Whole Music of Passion. New Essays on Swinburne, Scholar Press Aldershot.
  • en Marin, Ileana (2001) Beata Beatrix. Pre-Raphaelite Studies. Marco Lugli Editore.
  • en Galea, Ileana (1996), Victorianism and Literature. Editura Dacia.

Legături externe

[modificare | modificare sursă]
Commons
Commons
Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de Algernon Charles Swinburne