Biblia/Noul Testament/Matei/Capitolul 13
Aspect
- În ziua aceea, ieșind Iisus din casă, ședea lângă mare.
- Și s-au adunat la El mulțimi multe, încât intrând în corabie ședea în ea și toată mulțimea sta pe țărm.
- Și le-a grăit lor multe, în pilde, zicând: Iată a ieșit semănătorul să semene.
- Și pe când semăna, unele semințe au căzut lângă drum și au venit păsările și le-au mâncat.
- Altele au căzut pe loc pietros, unde n-aveau pământ mult și îndată au răsărit, că n-aveau pământ adânc;
- Iar când s-a ivit soarele, s-au pălit de arșiță și, neavând rădăcină, s-au uscat.
- Altele au căzut între spini, dar spinii au crescut și le-au înăbușit.
- Altele au căzut pe pământ bun și au dat rod: una o sută, alta șaizeci, alta treizeci.
- Cine are urechi de auzit să audă.
- Și ucenicii, apropiindu-se de El, I-au zis: De ce le vorbești lor în pilde?
- Iar El, răspunzând, le-a zis: Pentru că vouă vi s-a dat să cunoașteți tainele împărăției cerurilor, pe când acestora nu li s-a dat.
- Căci celui ce are i se va da și-i va prisosi, iar de la cel ce nu are, și ce are i se va lua.
- De aceea le vorbesc în pilde, că, văzând, nu văd și, auzind, nu aud, nici nu înțeleg.
- Și se împlinește cu ei proorocia lui Isaia, care zice: "Cu urechile veți auzi, dar nu veți înțelege, și cu ochii vă veți uita, dar nu veți vedea".
- Căci inima acestui popor s-a învârtoșat și cu urechile aude greu și ochii lui s-au închis, ca nu cumva să vadă cu ochii și să audă cu urechile și cu inima să înțeleagă și să se întoarcă, și Eu să-i tămăduiesc pe ei.
- Dar fericiți sunt ochii voștri că văd și urechile voastre că aud.
- Căci adevărat grăiesc vouă că mulți prooroci și drepți au dorit să vadă cele ce priviți voi, și n-au văzut, și să audă cele ce auziți voi, și n-au auzit.
- Voi, deci, ascultați pilda semănătorului:
- De la oricine aude cuvântul împărăției și nu-l înțelege, vine cel viclean și răpește ce s-a semănat în inima lui; aceasta este sămânța semănată lângă drum.
- Cea semănată pe loc pietros este cel care aude cuvântul și îndată îl primește cu bucurie,
- Dar nu are rădăcină în sine, ci ține până la o vreme și, întâmplându-se strâmtorare sau prigoană pentru cuvânt, îndată se smintește.
- Cea semănată în spini este cel care aude cuvântul, dar grija acestei lumi și înșelăciunea avuției înăbușă cuvântul și îl face neroditor.
- Iar sămânța semănată în pământ bun este cel care aude cuvântul și-l înțelege, deci care aduce rod și face: unul o sută, altul șaizeci, altul treizeci.
- Altă pildă le-a pus lor înainte, zicând: Asemenea este împărăția cerurilor omului care a semănat sămânță bună în țarina sa.
- Dar pe când oamenii dormeau, a venit vrăjmașul lui, a semănat neghină printre grâu și s-a dus.
- Iar dacă a crescut paiul și a făcut rod, atunci s-a arătat și neghina.
- Venind slugile stăpânului casei, i-au zis: Doamne, n-ai semănat tu, oare, sămânță bună în țarina ta? De unde dar are neghină?
- Iar el le-a răspuns: Un om vrăjmaș a făcut aceasta. Slugile i-au zis: Voiești deci să ne ducem și s-o plivim?
- El însă a zis: Nu, ca nu cumva, plivind neghina, să smulgeți odată cu ea și grâul.
- Lăsați să crească împreună și grâul și neghina, până la seceriș, și la vremea secerișului voi zice secerătorilor: Pliviți întâi neghina și legați-o în snopi ca s-o ardem, iar grâul adunați-l în jitnița mea.
- O altă pildă le-a pus înainte, zicând: Împărăția cerurilor este asemenea grăuntelui de muștar, pe care, luându-l, omul l-a semănat în țarina sa,
- Și care este mai mic decât toate semințele, dar când a crescut este mai mare decât toate legumele și se face pom, încât vin păsările cerului și se sălășluiesc în ramurile lui.
- Altă pildă le-a spus lor: Asemenea este împărăția cerurilor aluatului pe care, luându-l, o femeie l-a ascuns în trei măsuri de făină, până ce s-a dospit toată.
- Toate acestea le-a vorbit Iisus mulțimilor în pilde, și fără pildă nu le grăia nimic,
- Ca să se împlinească ce s-a spus prin proorocul care zice: "Deschide-voi în pilde gura Mea, spune-voi cele ascunse de la întemeierea lumii".
- După aceea, lăsând mulțimile, a venit în casă, iar ucenicii Lui s-au apropiat de El, zicând: Lămurește-ne nouă pilda cu neghina din țarină.
- El, răspunzând, le-a zis: Cel ce seamănă sămânța cea bună este Fiul Omului.
- Țarina este lumea; sămânța cea bună sunt fiii împărăției; iar neghina sunt fiii celui rău.
- Dușmanul care a semănat-o este diavolul; secerișul este sfârșitul lumii, iar secerătorii sunt îngerii.
- Și, după cum se alege neghina și se arde în foc, așa va fi la sfârșitul veacului.
- Trimite-va Fiul Omului pe îngerii Săi, vor culege din împărăția Lui toate smintelile și pe cei ce fac fărădelegea,
- Și-i vor arunca pe ei în cuptorul cu foc; acolo va fi plângerea și scrâșnirea dinților.
- Atunci cei drepți vor străluci ca soarele în împărăția Tatălui lor. Cel ce are urechi de auzit să audă.
- Asemenea este împărăția cerurilor cu o comoară ascunsă în țarină, pe care, găsind-o un om, a ascuns-o, și de bucuria ei se duce și vinde tot ce are și cumpără țarina aceea.
- Iarăși asemenea este împărăția cerurilor cu un neguțător care caută mărgăritare bune.
- Și aflând un mărgăritar de mult preț, s-a dus, a vândut toate câte avea și l-a cumpărat.
- Asemenea este iarăși împărăția cerurilor cu un năvod aruncat în mare și care adună tot felul de pești.
- Iar când s-a umplut, l-au tras pescarii la mal și, șezând, au ales în vase pe cei buni, iar pe cei răi i-au aruncat afară.
- Așa va fi la sfârșitul veacului: vor ieși îngerii și vor despărți pe cei răi din mijlocul celor drepți.
- Și îi vor arunca în cuptorul cel de foc; acolo va fi plângerea și scrâșnirea dinților.
- Înțeles-ați toate acestea? Zis-au Lui: Da, Doamne.
- Iar El le-a zis: De aceea, orice cărturar cu învățătură despre împărăția cerurilor este asemenea unui om gospodar, care scoate din vistieria sa noi și vechi.
- Iar după ce Iisus a sfârșit aceste pilde, a trecut de acolo.
- Și venind în patria Sa, îi învăța pe ei în sinagoga lor, încât ei erau uimiți și ziceau: De unde are El înțelepciunea aceasta și puterile?
- Au nu este Acesta fiul teslarului? Au nu se numește mama Lui Maria și frații (verii) Lui: Iacov și Iosif și Simon și Iuda?
- Și surorile (verișoarele) Lui au nu sunt toate la noi? Deci, de unde are El toate acestea?
- Și se sminteau întru El. Iar Iisus le-a zis: Nu este prooroc disprețuit decât în patria lui și în casa lui.
- Și n-a făcut acolo multe minuni, din pricina necredinței lor.
▲ Începutul paginii. |