ținută
Etimologie
Din a ține (după franceză tenue).
Pronunție
- AFI: /ʦi'nu.tə/
Substantiv
| Declinarea substantivului ținută | ||
| f. | Singular | Plural |
| Nominativ-Acuzativ | ținută | ținute |
| Articulat | ținuta | ținutele |
| Genitiv-Dativ | ținutei | ținutelor |
| Vocativ | ținută | ținutelor |
- atitudine, poziție pe care o dă cineva corpului său.
- fel de a fi sau de a se comporta față de cineva sau de ceva; comportare, atitudine.
- mod de a se îmbrăca, de a se prezenta în societate; (p.ext.) îmbrăcăminte, costum, uniformă.
- (fon.) poziția pe care o are organul vocal în timpul articulării sunetelor.
Cuvinte compuse
Traduceri
Traduceri
Anagrame
Referințe
- DEX '98 via DEX online