înfige
Etimologie
Din latină infigere.
Pronunție
- AFI: /ɨnˈfi.ʤe/
Verb
| Conjugarea verbului înfige | |
| Infinitiv | a înfige |
| Indicativ prezent pers. 1 sg. |
înfig |
| Conjunctiv prezent pers. 3 sg. |
să înfigă |
| Participiu | înfipt |
| Conjugare | III |
- (v.tranz.) a face ca un obiect cu vârf ascuțit să intre adânc În ceva; a împlânta, a vârî.
- (v.tranz.) a împlânta ceva într-un obiect ascuțit.
- (v.refl.) (fig.) (fam.) a se apuca de ceva (fără dreptul sau priceperea necesară), a intra sau a se amesteca undeva cu obrăznicie.
Cuvinte derivate
Expresii
- A înfige mâna sau mâinile (în ceva) = a apuca (ceva) cu putere
Traduceri
Traduceri
Etimologie
Din înfige.
Verb
- forma de persoana a III-a singular la prezent pentru înfige.
- forma de persoana a II-a singular la imperativ pentru înfige.
Referințe
- DEX '98 via DEX online