emir

Vezi și : Emir, emír, émir

Din franceză émir.

• AFI: /e'mir/

Declinarea substantivului emir
m.	Singular	Plural
Nominativ-Acuzativ	emir	emiri
Articulat	emirul	emirii
Genitiv-Dativ	emirului	emirilor
Vocativ	emirule	emirilor

1. titlu dat descendenților lui Mahomed; persoană având acest titlu.
2. titlu dat unui guvernator sau unui principe domnitor în unele țări musulmane; persoană având acest titlu.

• meri
• mire

• DEX '98 via DEX online

---

(català)

Din arabă أَمِير‎ (ʾamīr, „comandant, prinț”).

• (occidental) AFI: /eˈmiɾ/
• (oriental) AFI: /əˈmir/, /əˈmi/

emir m., emirs pl.

1. (ist., rel.) emir
2. (ist., pol.) emir

• emirat

• Viccionari
• Wiktionary

---

(dansk)

Din arabă أَمِير‎ (ʾamīr, „comandant, prinț”).

• AFI: /eˈmiɐ̯ˀ/

Declinarea substantivului emir
c.	Singular		Plural
	Nehotărât	Hotărât	Nehotărât	Hotărât
Nominativ	emir	emiren	emirer	emirerne
Genitiv	emirs	emirens	emirers	emirernes

1. (ist., rel.) emir
2. (ist., pol.) emir

• emirat

• kalif
• sheik
• sultan

• Den Danske Ordbog
• Wiktionary

---

(English)

• ameer, amir, emeer

Din franceză veche emir < din arabă أَمِير‎ (ʾamīr, „comandant, prinț”).

• AFI: /ɛˈmɪə/
• AFI: /əˈmɪɹ/, /eɪˈmɪɹ/

emir, pl. emirs sau (rar) umara

1. (ist., rel.) emir
2. (ist., pol.) emir

• emirate

• commander

• Dictionary.com
• Wiktionary

---

(Nederlands)

Din arabă أَمِير‎ (ʾamīr, „comandant, prinț”).

•  Audio^fișier

Declinarea substantivului emir
m.	Singular	Plural
Substantiv	emir	emirs
Diminutiv	emirtje	emirtjes

1. (ist., rel.) emir
2. (ist., pol.) emir

• emiraat

• Wiktionary
• WikiWoordenboek

---

(norsk)

Din arabă أَمِير‎ (ʾamīr, „comandant, prinț”).

Pronunție lipsă. (Modifică pagina)

Declinarea substantivului emir
m.	Singular		Plural
	Nehotărât	Hotărât	Nehotărât	Hotărât
Nominativ	emir	emiren	emirer	emirene

1. (ist., rel.) emir
2. (ist., pol.) emir

• emirat

• Wiktionary

---

(norsk nynorsk)

Din arabă أَمِير‎ (ʾamīr, „comandant, prinț”).

Pronunție lipsă. (Modifică pagina)

Declinarea substantivului emir
m.	Singular		Plural
	Nehotărât	Hotărât	Nehotărât	Hotărât
Nominativ	emir	emiren	emirar	emirane

1. (ist., rel.) emir
2. (ist., pol.) emir

• emirat

• Wiktionary

---

(polski)

Din arabă أَمِير‎ (ʾamīr, „comandant, prinț”).

• AFI: /ˈɛ̃mʲir/

Declinarea substantivului emir
m.	Singular	Plural
Nominativ	emir	emirowie
Acuzativ	emira	emirów
Dativ	emirowi	emirom
Genitiv	emira	emirów
Vocativ	emirze	emirowie
Instrumental	emirem	emirami
Locativ	emirze	emirach

1. (ist., rel.) emir
2. (ist., pol.) emir

• emirat

• admirał

• Wiktionary
• Wikisłownik

---

(português)

• amir

Din arabă أَمِير‎ (ʾamīr, „comandant, prinț”).

• (Portugalia) AFI: /eˈmiɾ/
• (Brazilia) AFI: /eˈmiʁ/

emir m., emires pl.

1. (ist., rel.) emir
2. (ist., pol.) emir

• emirado, emirato

• Dicionário Priberam da Língua Portuguesa
• Wiktionary

---

(español)

• (înv. și rar) amir

Din arabă أَمِير‎ (ʾamīr, „comandant, prinț”).

• AFI: /eˈmiɾ/

emir m., emires pl.

1. (ist., rel.) emir
2. (ist., pol.) emir

• emirato

• Real Academia Española
• Wiktionary
• Wikcionario

---

(svenska)

Din arabă أَمِير‎ (ʾamīr, „comandant, prinț”).

Pronunție lipsă. (Modifică pagina)

Declinarea substantivului emir
c.	Singular		Plural
	Nehotărât	Hotărât	Nehotărât	Hotărât
Nominativ	emir	emiren	emirer	emirerna
Genitiv	emirs	emirens	emirers	emirernas

1. (ist., rel.) emir
2. (ist., pol.) emir

• emirat

• SAOB
• Wiktionary
• Wiktionary

---

(Türkçe)

Din turcă otomană امر‎ (emir) < arabă أَمْر‎ (ʾamr, „comandă”).

• AFI: /emiɾ/

emir, pl. emirler

1. comandă
2. ordin

• 1: komut
• 2: buyruk

• emirce
• emirci
• emircik
• emirken
• emirle
• emirli
• emirse
• emirsi
• emirsiz

• emir kipi

Din arabă أَمِير‎ (ʾamīr, „comandant, prinț”).

emir, pl. emirler

1. (ist., rel.) emir
2. (ist., pol.) emir

• emirlik

• Wiktionary
• Vikisözlük