culme
Etimologie
Din latină culmen.
Pronunție
- AFI: /'kul.me/
Substantiv
| Declinarea substantivului culme | ||
| f. | Singular | Plural |
| Nominativ-Acuzativ | culme | culmi |
| Articulat | culmea | culmile |
| Genitiv-Dativ | culmii | culmilor |
| Vocativ | culme | culmilor |
- partea cea mai de sus, prelungită orizontal, a unui munte sau a unui deal; vârf, culmiș.
- punctul cel mai înalt în drumul parcurs de un corp ceresc.
- (fig.) gradul cel mai înalt la care se poate ajunge; apogeu.
- (pop.) prăjină lungă în casele țărănești, fixată orizontal de grinzi, de care se atârnă haine, obiecte casnice etc.
Cuvinte derivate
Expresii
- Culmea culmilor! sau asta-i culmea! = asta întrece orice margini, e nemaipomenit
Traduceri
Traduceri
Referințe
- DEX '98 via DEX online