Redarea sunetului cu rată de eșantionare ridicată pe Mac

Convertorul digital-analogic (DAC) hardware integrat în computerele Mac compatibile acceptă rate de eșantionare de până la 96 kHz.

Computerele Mac compatibile au un DAC hardware integrat de înaltă calitate care poate converti audio digital de până la 96 kHz în audio analogic. Poți conecta un dispozitiv analogic, cum ar fi căști sau difuzoare, direct la mufa pentru căști de pe Mac și monitoriza sunetul la rezoluție maximă, fără a avea nevoie de un DAC extern.

Pentru a configura rata de eșantionare pentru mufa pentru căști, folosește aplicația Configurare audio Midi, care se află în dosarul Utilitare din dosarul Aplicații. Asigură-te că ai conectat dispozitivul la mufa pentru căști. În bara laterală a aplicației Configurare audio MIDI, selectează Căști externe, apoi alege rata de eșantionare din meniul pop-up Format. Pentru cele mai bune rezultate, potrivește rata de eșantionare pentru mufa pentru căști cu rata de eșantionare a materialului-sursă.

Computere Mac compatibile

Aceste computere Mac au un convertor digital-analogic hardware integrat:

  • iMac lansat în anul 2023 sau ulterior

  • MacBook Air lansat în anul 2022 sau ulterior

  • MacBook Pro lansat în anul 2021 sau ulterior

  • Mac mini lansat în anul 2023 sau ulterior

  • Mac Studio lansat în anul 2022 sau ulterior

  • Mac Pro lansat în 2023

Data publicării: