pricină

Din bulgară прична (prična).

• AFI: /'pri.ʧi.nə/

1. cauză care determină ori explică o acțiune, o situație, un fenomen; motiv.
2. prilej, ocazie, pretext.
3. motiv de ceartă, de neînțelegere; problemă litigioasă, conflict; (spec.) proces.
4. (înv.) act în care este consemnată hotărârea luată într-un proces.
5. întâmplare (neplăcută), chestiune; necaz, supărare.
6. problemă; afacere.

• pricinaș
• pricinui
• împricina

• (loc.adv.) Fără (nici o) pricină = fără justificare, nemotivat.
• (loc.conj.) Din pricină că... = pentru că..., deoarece, fiindcă.
• (loc.prep.) Din pricina... = ca urmare a..., având drept motiv; din vina...
• (loc.adj.) Cu pricina = despre care este vorbă, respectiv.

• (înv.) A pune pricină = a invoca motive, pretexte pentru justificarea unei acțiuni
• (pop.) A se pune de pricină = a) a se împotrivi, a se opune; b) a căuta ceartă, a face gură; a se lua la harță, la bătaie
• A căuta (cuiva) pricină (cu lumânarea) = a căuta (cuiva) motiv de ceartă, a căuta nod în papură
• A găsi (cuiva) pricina = a găsi un pretext pentru a certa pe cineva
• (pop.) A avea (sau a fi în) pricină (cu cineva) = a fi certat (cu cineva); a fi în proces, a se judeca (cu cineva)

• caprini

• DEX '98 via DEX online