arici

Din latină ērĭcius. Înrudit cu italiană riccio (sardă rizzu), spaniolă erizo (asturiană arizo și galiciană ourizo).

Fonetismul prezintă dificultăți, întrucât rezultatul normal ar trebui să fie ariț, ca în dialecte. S-a încercat să se explice alterare ți > ci, care apare și în macedoromână și în italiană, printr-un tip intermediar eric(u)lus, de către Pușcariu 118; prin erix, -cis, după Philippide, Altgr. Elemente, 2, și Pascu, I, 38; prin schimbare de sufix, de către Pascu, Beiträge, 9.

• AFI: /aˈriʧʲ/

1. (zool.) (Erinaceus europaeus) animal mamifer insectivor, cu botul ascuțit și corpul gros, acoperit cu țepi.
2. (tehn.) instrument cu care se îndepărtează crusta depusă pe pereții unor canale.
3. (mil.) element de baraj împotriva tancurilor sau infanteriei, alcătuit din pari sau grinzi metalice dispuse cruciș.

• aricioaică

• arici-de-mare
• capul-ariciului

• echinidă
• echiniform
• echino-, echini-
• echinoderm

• Zbârlit ca un arici = supărăcios, ursuz
• (fam.) I-a spus ariciul la ureche = a presimțit, a bănuit

• ac
• echidnă
• ghimpe
• tanrec
• țeapă

Din arici.

• AFI: /a.riˈʧi/

1. (v.refl.) a se îmbolnăvi de ariceală.

• ariceală
• aricire
• aricit

• herpes
• javart

Din arici.

1. forma de persoana a III-a singular la perfect simplu pentru arici.

• DEX online