încântare
Etimologie
Din a încânta.
Pronunție
- AFI: /ɨn.kɨn'ta.re/
Substantiv
| Declinarea substantivului încântare | ||
| f. | Singular | Plural |
| Nominativ-Acuzativ | încântare | încântări |
| Articulat | încântarea | încântările |
| Genitiv-Dativ | încântării | încântărilor |
| Vocativ | încântare | încântărilor |
- starea celui încântat; sentiment de bucurie, de mulțumire, de entuziasm, de satisfacție; farmec, vrajă.
- (concr.) aspect, fapt, lucru care produce o vie plăcere.
Cuvinte derivate
Traduceri
Traduceri
Anagrame
Referințe
- DEX '98 via DEX online