Sincretism religios

Herodot a fost unul dintre primii autori care s-a implicat în această formă de sincretism. În observațiile sale cu privire la egipteni, el stabilește echivalente greco-egiptene care au dăinuit până în epoca elenistică, inclusiv Amon/Zeus, Osiris/Dionisos și Ptah/Hefaistos. În observațiile sale referitoare la sciți, el îi asimilează pe regina zeilor, Tabiti, cu Hestia, Papaios și Api cu Zeus și, respectiv, Gaia, iar Argimpasa cu Afrodita Urania, afirmând totodată că sciții venerau echivalenți ai lui Heracle și Ares, dar pe care nu îi numește.

Se crede că unele perechi de zei greci și romani, cum ar fi Zeus și Jupiter, derivă dintr-un arhetip indo-european comun (Dyeus ca zeu suprem al cerului) și, prin urmare, prezintă funcții comune prin natura lor. Altele au necesitat eforturi teologice și poetice mai ample: deși atât Ares, cât și Marte sunt zei ai războiului, Ares era o figură relativ minoră în practica religioasă greacă și era depreciat de poeți, în timp ce Marte era un părinte al poporului roman și o figură centrală a religiei romane arhaice.

Unele divinități care datează din cel mai vechi strat religios al Romei, precum Ianus și Terminus, nu aveau un echivalent grecesc. Alte figuri divine grecești, mai ales Apollo, au fost adoptate direct în cultura romană, dar au suferit o evoluție distinctă romană, ca atunci când Augustus a făcut din Apollo una dintre zeitățile sale protectoare. În perioada timpurie, cultura etruscă a jucat un rol intermediar în transmiterea mitului și religiei grecești către romani, așa cum reiese din transformarea lingvistică a lui Heracle grecesc în Hercle etrusc în Hercule roman.

• Mitologie
• Listă de filme bazate pe mitologia greco-romană

• Assmann, Jan (2008). „Translating Gods: Religion as a Factor of Cultural (Un)Translatability”. În de Vries, Hent. Religion: Beyond a Concept. Fordham University Press. ISBN 9780823227242.