[go: up one dir, main page]

Domogled
Categoria IV IUCN (Arie de management pentru habitat/specie)
Harta locului unde se află Domogled
Harta locului unde se află Domogled
Localizarea rezervației pe harta țării
PozițiaJudețul Caraș-Severin
 România
Cel mai apropiat orașBăile Herculane
Coordonate44°53′33″N 22°27′23″E () / 44.89250°N 22.45639°E
Suprafață2.382,80 ha
Înființare1932, declarat în 2000

Rezervația Domogled este o arie protejată de interes național ce corespunde categoriei a IV-a IUCN (rezervație naturală de tip mixt), situată în Banat, pe teritoriul județului Caraș-Severin[1].

Localizare

modificare

Aria naturală se află în sud-estul județului Caraș-Severin la poalele Munților Cernei (grupă muntoasă a Munților Retezat-Godeanu aparținând lanțului carpatic al Meridionalilor), pe teritoriul administrativ al orașului Băile Herculane.

Descriere

modificare

Rezervația naturală a fost declarată arie protejată prin Legea Nr.5 din 6 martie 2000 (privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului național - Secțiunea a -III-a - zone protejate)[2] și se întinde pe o suprafață de 2.382,80 ha. Aceasta este inclusă în Parcul Național Domogled - Valea Cernei.

Aria protejată (suprapusă sitului de importanță comunitară - Domogled-Valea Cernei[3]) reprezintă un relief diversificat (doline, lapiezuri, ponoare, izbucuri[4], văii, peșteri, avene, abrupturi stâncoase, grohotișuri, pereți calcaroși, chei, canioane), poiene, pajiști, tufărișuri și păduri; de intres floristic, faunistic și geologic[5].

Biodiversitate

modificare

Rezervația naturală fost înființată în scopul protejării biodiversității și menținerii într-o stare de conservare favorabilă a florei și faunei sălbatice aflate în sud-vestul țării, în grupa muntoasă Retezat-Godeanu.

Flora rezervației este alcătuită din specii de conifere: brad (Abies), molid (Picea abies), pin (Pinus); foioase: fag (Fagus sylvatica), carpen (Carpinus betulus), frasin (Fraxinus); specii de arbusti: vișin turcesc (Prunus mahaleb), alun turcesc (Corylus colurna);

La nivelul ierburilor sunt întâlnite mai multe specii floristice, dintre care: garofiță pitică (Dianthus nardiformis), tămâioară (Viola jooi Janka), lăcrămioară (Convallaria majalis), brândușă galbenă (Crocus moesiacus), garofiță bănățeană (Dianthus banaticus), săbiuță (Gladiolus imbricatus), iris de munte (Iris graminea)[6].

 
Broască țestoasă de uscat (Testudo hermanni)

Fauna este reprezentată de o gamă diversă de mamifere, păsări, reptile și amfibieni; dintre care unele protejate la nivel european[7] sau aflate pe lista roșie a IUCN.

Specii de mamifere: urs brun (Ursus arctos)[8], lup (Canis lupus)[9], căprioară (Capriolus capriolus), vulpea (Vulpes vulpes crucigera), veveriță (Sciurus carolinensis), râs eurasiatic (Lynx lynx), mistreț (Sus scrofa), specii de lilieci (liliacul lui Blesius, liliacul mediteranean);

Păsări: lăstun mare (Apus apus), lăstun de stâncă (Hirundo rupestris), rândunică roșcată (Hirundo daurica), pietrarul bănățean (Oeananthe hispanica), presura bărboasă (Emberiza cirlus), corb (Corvus corax);

Reptile și amfibieni: vipera cu corn (Vipera ammodytes), scorpion (Euscorpius carpathicus), balaur (Coluber jugularis), broască-țestoasă de uscat (Testudo hermanni), broască verde de pădure[10].

Căi de acces

modificare
  • Din staținea balneoclimaterică Băile Herculane se urcă pe valea unde se află vechea carieră de exploatare a calcarului și se ajunge în rezervație[11].

Monumente și atracții turistice

modificare

În vecinătatea rezervației naturale se află câteva obiective de interes istoric, cultural și turistic; astfel:

  • Biserica „Schimbarea la Față” din Băile Herculane, construcție secolul al XIX-lea, monument istoric.
  • Biserica romano-catolică „Sfânta Maria” din Băile Herculane, construcție 1838, monument istoric.
  • Ansamblurile ("Piața Hercules" - etapa grănicerească, "Strada Cerna", ansamblurile I, II și III) de arhitectură balneară de la Băile Herculane.
  • Situl arheologic de la Băile Herculane (Epoca medievală, Epoca daco-romană, Hallstatt, Epoca bronzului, Neolitic).

Vezi și

modificare

Legături externe

modificare