Observatorul din Nisa

Observatorul din Nisa este un observator astronomic situat la Nisa, pe vârful muntelui Gros, la 370 de metri altitudine și în inima unei păduri de treizeci și cinci de hectare. Costul construcției a fost în întregime în sarcina bancherului și filantropului Raphaël-Louis Bischoffsheim. Arhitectul Charles Garnier a conceput cele 15 clădiri originare. El a realizat baza cupolei celei mari, iar inginerul Gustave Eiffel a realizat cupola care adăpostește luneta principală.
Din 2015 observatorul este condus de Thierry Lanz.

Directori și personalități

Directori

Henri Perrotin: 1881-1904^[1] (la moartea sa)
Léon Bassot: 1904-1917^[2]
Gaston Fayet: 1917-1962^[2]^[3] (demisie)
Jean-Claude Pecker: 1962–1969^[4]
Philippe Delache: 1969–1972^[5]
Philippe Delache: 1975^[5]
Philippe Delache: 1989–1994^[5]
José Pacheco: 1994-1999
Jacques Colin: 1999-2009
Farrokh Vakili: 2009-2015
Thierry Lanz: 2015 –

Sunt asociate de numele observatorului și alte personalități:

Instrumentul principal

Principalul instrument al Observatorului din Nisa este o lunetă astronomică care echipează Marele Ecuatorial, lungă de 18 metri, cu o lentilă (obiectiv) având diametrul de 76 cm. A fost pentru prima oară operațională în 1888 și era, la epoca respectivă, cea mai mare lunetă din lume. A fost „detronată” de luneta de la Observatorul Lick (California, S.U.A.), care dispune de o lentilă cu diametrul de 91 de centimetri (36 de țoli).

Note

^ The Observatory, Volume 25. Editors of the Observatory. 1904. pp. 171, 176.
^ ^a ^b Popular astronomy, Volume 25. Goodsell Observatory of Carleton College. 1917. pp. 411, 480.
^ „Case Newsletter No. 6, April 2001”. Cooperation on Archives of Science in Europe. University of Bath. Arhivat din original la 7 februarie 2007. Accesat în 23 iulie 2010.
^ Jean-Claude Pecker; Jayant Vishnu Narlikar, ed. (2006). Current issues in cosmology. Cambridge University Press. p. i. ISBN 978-0-521-85898-4. Accesat în 23 iulie 2010.
^ ^a ^b ^c Bonnet, R. M. (1996). Janine Provost, Francois-Xavier Schmider, ed. „The scientific achievements of Ph. Delache”. Sounding solar and stellar interiors. Dordrecht Kluwer Academic Publishers: 222. Bibcode:1997IAUS..181..221B. ISBN 0792348389.

Bibliografie

M. Fulconis, Raphael Bischoffsheim, l'homme qui a offert à la France le plus grand observatoire du Monde, Éditions Regards du Monde, 2003
Jean-Lucien Bonillo, Les Riviera de Charles Garnier et Gustave Eiffel, Le rêve de la raison, Édition Imbernon, 2004 (ISBN : 9782951639614)
Raymond Michard, Le premier siècle de l'Observatoire de Nice, p. Parametri lipsă! (Format:P.)33-35, Nice-Historique, année 1989, nr. 181 Texte

Legături externe

Commons

Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de Observatorul din Nisa

Vezi și

[1] The Observatory, Volume 25. Editors of the Observatory. 1904. pp. 171, 176.

[Bassot-2] Popular astronomy, Volume 25. Goodsell Observatory of Carleton College. 1917. pp. 411, 480.

[3] „Case Newsletter No. 6, April 2001”. Cooperation on Archives of Science in Europe. University of Bath. Arhivat din original la 7 februarie 2007. Accesat în 23 iulie 2010.

[4] Jean-Claude Pecker; Jayant Vishnu Narlikar, ed. (2006). Current issues in cosmology. Cambridge University Press. p. i. ISBN 978-0-521-85898-4. Accesat în 23 iulie 2010.

[PhDelache-5] Bonnet, R. M. (1996). Janine Provost, Francois-Xavier Schmider, ed. „The scientific achievements of Ph. Delache”. Sounding solar and stellar interiors. Dordrecht Kluwer Academic Publishers: 222. Bibcode:1997IAUS..181..221B. ISBN 0792348389.

[1]

[2]

[3]

[4]

[5]