Nazaret

1. Surse biblice:

Sursa numelui Nazaret נצרת, Nazara, așa cum e menționat prima dată în greaca biblică și apoi în latină, nu e cunoscută cu siguranță, dar deoarece la origine, așezarea a fost ebraică, etimologia lui este ebraică, sau cel puțin, semitică. E posibil legată de cuvântul Netzer (נצר) care înseamnă „mlădiță”, „ramură”,„lăstar”, iar creștinii văd în aceasta o aluzie la faptul ca Iisus era mlădiță din casa lui David. ^[1] așa cum stă scris în profeția mesianică din cartea lui Isaia, 11, 1:

„ וְיָצָא חֹטֶר, מִגֵּזַע יִשָׁי; וְנֵצֶר, מִשָּׁרָשָׁיו יִפְרֶה O Mlădiță va ieși din tulpina lui Iesei și un Lăstar din rădăcinile lui va da”

.

Altă ipoteză trimite la rădăcina נטר ntr - însemnând „pază”, explicația fiind că poziția orașului pe munte, deasupra Văii Esdraelonului (Valea Izreel) îi permitea să servească drept bastion în calea unor oști străine. De la numele orașului se trage denumirea folosită în limba ebraică pentru creștinism - „natzrut”, și pentru creștini - „notzrim”. Locul e pomenit de 12 ori în versiunile elene ale Noului Testament, sub formele Nazara, Nazaret, Nazarat, Nazarath.

Forma Nazara (Ναζαρα), considerată cea mai timpurie, se află în Evanghelia după Matei (Matei 4,13) și cea după Luca (Luca 4,16) și, probabil, în ipotetica Sursa Q care ar fi precedat formele canonice ale evangheliilor.

Forma Nazaret,care e utilizată astăzi și în greaca modernă, apare odată în Evanghelia după Matei (Matei 21,11), de patru ori în capitolele nașterii din Evanghelia după Luca (Luca 1,26; 2,4; 2,39) și odată în Faptele Apostolilor (Fapte 10,38). În Evanghelia după Marcu așezarea apare o singură dată sub forma Nazaret (Marcu 1,9)

În traduceri ale Noului Testament din greacă, denumirea Iisus din Nazaret apare mai multe ori (de pildă, de 17 ori în traducerile engleze) corespunzând formei grecești Iisus Nazariteanul - mai precis Ναζαρηνε - Nazarene sau Ναζωραιος- Nazoraios.

1. Surse extrabiblice:

Forma Nazara se găsește în cea mai timpurie referința extrabiblică la localitate, un citat din Sextus Julius Africanus de pe la anul 200 d.Hr. Părintele bisericii Origene (185-254) folosește formele Nazara și Nazaret. Mai târziu, Eusebiu , în „Onomasticonul” său, (tradus de Sfântul Ieronim) se referea de asemenea, la localitatea Nazara.

1. Surse iudaice necreștine:

În săpături arheologice efectuate la Cezareea (Keissaria) în anul 1962 de către Michael Avi Yona s-a descoperit într-o sinagogă antică o bucată de marmură cenușie purtând o inscripție unde apare numele „Nazaret” נצרת. Inscripția datează din secolul al III -lea e.n. Denumirea Nazaret figura și pe altă inscripție ebraică, mai târzie,din secolul al VIII-lea, folosind aceeași ortografie.

Nazaretul este așezat în Galileea de Jos, în Munții Nazaretului, dealuri având o înălțime de peste 350 m. Este situat , mai precis, într-o vale înconjurată din toate părțile de aceste înălțimi - la est Muntele Ksulot pe al cărui povârniș se află orașul nou Natzeret Ilit, la sud Muntele Prăpastiei, (în ebraică Har Hakfitza, în arabă Djebel al Kafza) la vest Muntele Tzameret și la nord Muntele Avihu. Pe marginile apusene ale văii se află cartierul Orașului Vechi și Cartierul Latin, formate în marea lor parte de un labirint de ulițe pentru pietoni. Orașul modern s-a extins din această zonă în toate direcțiile, dar centrul său se află la est și la sud de orașul vechi, la o altitudine mai mică.

Strada principală a orașului este strada Paul al VI-lea, care împreună cu continuarea ei la nord, numită Strada Galileei, străbate orașul aproximativ dinspre sud-vest către nord-est. O altă stradă importantă este strada Al Bishara ( البشارة Vestirea, sau Buna Vestire), paralelă cu prima în vest, și care duce de la piața orașului din sud, către nord, traversând Orașul Vechi, până la Piața Izvorului și la Piața Bisericii. Din Piața orașului pornesc alte doua străzi însemnate - strada Tawfik Ziyad către sud, și strada Iksal către sud-est. Dinspre sud, est și nord înconjură orașul o șosea principală interurbană numită în prima ei porțiune Șoseaua 75, iar în porțiunea următoare Șoseaua 700. Ea separă, între altele, Nazaretul de orașul vecin Natzeret Ilit. Majoritatea ulițelor din oraș nu poartă nume și sunt însemnate prin numere. În sudul orașului se află o mică enclavă care aparține orașului Natzeret Ilit și unde se găsește un hotel și o bază militară.

În perioada preistorică zona Nazaretului a fost locuită datorită numeroaselor peșteri și izvoare de apă, cel mai cunoscut dintre acestea fiind cel numit astăzi Izvorul Mariei. Peștera cea mai faimoasă este Peștera Kedumim sau Al Kafza, aflată la poalele Muntelui Prăpastiei care se află la sud de centrul orașului. Escavări arheologice efectuate aici în anul 1933 și apoi, cu întreruperi, între anii 1965-1979 au descoperit urme de ruguri, obiecte de lut,oasele a treisprezece oameni și oase de animale, care au dovedit ca peștera a slujit drept locuință și drept loc funerar. Scheletele omenești au fost datate ca fiind de acum 85,000-100,000 ani,și ele aparținuseră atât unor oameni de Neanderthal cât și unor Homo sapiens moderni, care ar fi conviețuit.^[2] Urme de ocru pe oase și în numeroase locuri din peșteră, precum și un mormânt dublu al unei femei și a unui copil, sunt considerate dovadă a unor ritualuri funerare de acum 100,000 ani. .^[2]

Nazaretul nu e pomenit în Vechiul Testament sau în scrierile istoricului evreu Iosephus Flavius și nici în Talmud. Nu există dovezi că așezarea a fost locuită înainte de perioada celui de al Doilea Templu. În acea perioadă așezările cele mai importante din regiune au fost Yafia, la sud vest de orașul de astăzi. și Kfar Kana (Cana Galileei) la nord-est. La finele perioadei celui de al Doilea Templu, în secolele al II-lea- I i.e.n. a existat în acest loc un mic sat. Săpături arheologice efectuate la Cezareea (Keissaria) în anul 1962 de către Michael Avi Yona au descoperit într-o sinagogă antică o bucată de marmură cenușie o inscripție unde apare numele „Nazaret” נצרת. Inscripția dateză din secolul al III -lea e.n. Denumirea Nazaret figura și pe altă inscripție ebraică, mai târzie,din secolul al VIII-lea, folosind aceeași ortografie.

De asemenea, în cântece liturgice ebraice - piyutim - din perioada bizantină e amintită o așezare numită Nazaret, printre satele în care s-au refugiat castele preoților (cohanim) după Marea revoltă a evreilor împotriva romanilor. La Nazaret s-a așezat așa numita gardă de preoți Hapitzetz הפצץ și poetul (paytan) Elazar Berabi Kalir a menționat-o când a jeluit soarta familiilor de preoți surghiunite. Nazaret era ,după cum se pare, un sat satelit al orașului Sephoris (Tzipori) și unii cred că avea circa cincisute de locuitori.

După Noul Testament, Nazaretul era localitatea unde se afla casa Mariei, mama lui Iisus, și a soțului ei, Iosif. În această casă s-au întâmplat evenimentele Vestirii miracolului sarcinii Mariei de către Arhanghelul Gabriel și acesta e locul unde a crescut Iisus din pruncie și până la începutul misiunii sale. Unii istorici sunt de părere că Nazaretul nu ar fi fost populat în timpul lui Iisus. După ei, era vorba de o deformare a textelor în timpul traducerii în greacă, și de fapt semnificația adevărată a numelui „Iisus din Nazaret” nu era că el ar fi fost din Nazaret, ci că era mlădiță (netzer) din Casa lui David. Oricum, și după spusele Noului Testament, era vorba de un loc marginal, așa cum se poate înțelege din vorbele lui Natanael (identificat cu apostolul Bartolomeu) din Cana Galileei:

„Filip a găsit pe Natanael și i-a zis: Am aflat pe Acela despre Care au scris Moise în Lege și proorocii, pe Iisus, fiul lui Iosif din Nazaret.Și i-a zis Natanael: Din Nazaret poate fi ceva bun? Filip i-a zis: Vino și vezi”

(Evanghelia lui Ioan, 1, 46-47).

 

Epiphanios din Salamis (?- 402) a stabilit că până în vremea împăratului Constantin cel Mare în secolul al IV-lea, Nazaretul era locuit numai de evrei, la fel ca și Kana (Cana Galileei) vecină cu ea înspre nord. Abia în secolul al V-lea a început localitatea să atragă pelerini creștini și au fost ridicate în perimetrul ei cele dintâi biserici bizantine. În anul 427 s-a zidit Bazilica Bunei Vestiri în prima ei versiune, iar în secolul al VI-lea prima Biserică Sfântul Gabriel de lângă Izvorul Mariei.

În anul 614 Palestina a fost cucerită de Persia Sasanidă, iar evrei din Nazaret au asistat pe cuceritorii persani în măceluri împotriva populației creștine din regiune. Când bizantinii au reocupat țara in anul 630, împăratul Heraklios a ordonat expulzarea evreilor din localitate, iar existența așezării evreiești la Nazaret a încetat.

La scurt timp după aceea Nazaretul, ca și întreaga Palestină au intrat în stăpânirea califatelor arabe musulmane. Odată cu cruciadele și întemeierea în Țara Sfântă a Regatului cruciat al Ierusalimului în jurul anului 1000, Nazaretul a crescut în însemnătate, iar în anul 1108 regele Baldovin I al Ierusalimului a întemeiat în orășel o dioceză romano-catolică indepedentă, Nazaretul primind statutul de oraș-district. Localitatea și zece sate din jur, dintre Safuriye (Sephoris, Tzipori) și Kafr Kana au fost administrate de arhiepiscop. Pe locul vechii bazilici a Bunei Vestiri a fost ridicat o bazilică nouă și impunătoare. Crestinii ortodocși și-au pierdut statutul pe care-l avuseseră și au fost nevoiți să se concentreze în zona Bisericii Sinagogii. Și biserica Sfântul Gabriel a fost rezidită. Nazaretul s-a extins spre nord, dar a rămas o așezare urbană mică și neîmprejmuită de ziduri.

În urma bătăliei de la Hattin din 1187, Salah ad Din a cucerit Nazaretul fără lupte și a poruncit izgonirea prelaților catolici din oraș. În anul 1192, însă, în urma acordului de la Jaffa, el le-a permis acestora să revină. Mișcarea de pelerini spre Nazaret a fost reînnoită, iar în anul 1229 orașul a fost recuperat de cruciați în virtutea înțelegerii de la Jaffa din acel an dintre împăratul "germano-roman" Frederic al II-lea de Hohenstaufen și sultanul Egiptului, Al Kamel. Nazaretul a fost declarat zonă demilitarizată. Majoritatea locuitorilor erau în acea perioadă membri ai comunităților creștine orientale (ortodoxă și altele). Pelerinajul spre Nazaret a primit un caracter ceremonial și biserica catolică a început să acorde iertarea de păcate acelora care luau parte la el. În cele din urmă, în 1291, Acra a căzut, după un greu asediu,în mâinile mamelucilor, aceștia punând capăt regatului cruciat. Doi ani mai târziu, în 1293 și Nazaretul a căzut în mâinile lor. Din porunca sultanului Baibars, Bazilica Bunei Vestiri și Biserica Sfântul Gabriel au fost distruse. Mișcarea pelerinilor a devenit nesemnificativă, și localitatea a decăzut, ajungând a fi un sat mizer. Pelerini care l-au vizitat în 1294 au găsit acolo o bisericuță protejând grota Bunei Vestiri. În secolul al XIV-lea călugări franciscani au primit autorizația de a se intoarce și a locui între ruinele bazilicii.

Sub turcii otomani, în 1584, franciscanii au fost iarăși expulzați. În 1620 emirul druz care controla zona de coastă a Siriei otomane, cunoscuta azi mai ales ca Liban, a permis din nou accesul franciscanilor și zidirea unei bisericuțe la Grota Bunei Vestiri. Franciscanii au reluat pelerinajele la locurile sfinte din regiune, cu riscul jafurilor și răpirilor de ostatici perpetrate de triburi beduine. Stabilitatea a revenit in timpul domniei lui Zaher al Umar (Dhaher al-Omar) az-Zaidani, un șeic arab de origine beduină care, sub dominația otomană, a ajuns să stăpânească ca domnitor autonom Galileea și o parte din coasta mării din nordul Palestinei și sudul Libanului. Lui i se datorează retransformarea Nazaretului dintr-un sat minor într-un oraș a cărui populație a crescut printr-o politică de încurajare a imigrației. În entitatea statală condusă de Zaher al-Umar Nazaretul a jucat un rol strategic, permițându-i să dețină controlul asupra zonelor agricole înconjurătoare din centrul Galileei. Protejarea Nazaretului s-a explicat și prin faptul ca Zaher al-Omar a manifestat toleranță față de cultele creștine, a stabilit relații bune cu Franța și a zidit în oraș un serai pentru una din soțiile sale. Seraiul a devenit ulterior o clădire guvernamentală care a a găzduit primăria orașului Nazaret până în anul 1991.

 

Zaher a permis franciscanilor să construiască o biserică în anul 1730. Aceasta a dăinuit până în anul 1955, când a fost demolată pentru a face loc unei mari bazilici, a cărei construcție a fost terminată în 1967. Zaher a permis franciscanilor să achiziționeze în anul 1741 Biserica Sinagogii și a autorizat comunitatea greacă ortodoxă să zidească Biserica Sfântul Gabriel sau Biserica greacă ortodoxă a Bunei Vestiri. Urmașii lui Zaher, cunoscuți sub numele de Zawahri, împreună cu familiile Zuabi, Fahum și 'Onassa au făcut parte din elita musulmană tradițională a Nazaretului.

Sub succesorul otoman al lui Zahir, pașa Jazzar din Akka (1776-1804), atitudinea față de creștini s-a înrăutățit și au crescut fricțiunile dintre țăranii creștini și cei musulmani din satele din jur. În 1799 Nazaretul a fost ocupat temporar de generalul Napoleon Bonaparte în vremea campaniei sale în „Siria”. Napoleon a vizitat locurile sfinte din oraș și a cantarit acordarea titlului de duce de Nazaret generalului său, Jean-Andoche Junot. În anii dominației egiptene sub Ibrahim Pașa (1830-1840),care a ajuns sa controleze o mare parte din Siria otomană, Nazaretul a fost deschis în fața misionarilor și a comercianților europeni. După ce Otomanii au recuperat regiunea, a continuat spre Nazaret fluxul de fonduri bănești europene și au luat ființă noi instituții. Șeicul beduin Aqil Pașa care a exercitat o mare influență în Galileea între anii 1845-1870 creștinii au fost protejați de acesta în zilele masacrelor din Liban din 1860.

În 1864 Kalust Vartan Pakraduni, armean din Istanbul, a sosit la Nazaret, unde a întemeiat o prima misiune medicală - Spitalul Scoțian „de pe deal”, cunoscut astăzi ca Spitalul Nazaret, sponsorizat de Societatea Misionară Medicală protestantă din Edinburgh. Sultanul otoman, care îi favoriza pe francezi, le-a permis crearea unui orfelinat aparținând Societății Sfântului Francisc de Sales. Până la finele secolului al XIX-lea Nazaretul era un oraș cu o puternică prezență a comunității arabofone creștine și o comunitate europeană în creștere, responsabile de mai multe proiecte comunale si care au clădit mai multe edificii bisericești și comunitare. În 1871, sub conducerea reverendului John Zeller, a fost desăvârșită construcția bisericii anglicane Christ Church, care a fost sfințită de episcopul Samuel Gobat.

 

La raspântia dintre veacurile al XIX-lea și al XX-lea Nazaretul a prosperat, jucând rolul de centru comercial pentru zecile de sate arabe din vecinătate. Sătenii se aprovizionau în numeroasele pieți (suk), unele specializate pe produse agricole, sau de metal, bijuterii sau produse de piele. La 1914 orașul avea opt cartiere: 'Araq, Farah, Jami', Khanuq, Maidan, Mazazwa, Sharqiya și Shufani. El cuprindea nouă biserici, doua mănăstiri de bărbați, patru mănăstiri de femei, două moschei, patru spitale, patru școli particulare, o școala publică, o stație de poliție, trei orfelinate, un hotel, trei hanuri, o moară de făină și opt piețe de marfuri. În Primul Război Mondial Imperiul Otoman a pierdut controlul asupra Palestinei, în favoarea Marii Britanii. Înființarea de noi așezări evreiești în Valea Izreel, multe din ele înlocuind satele arabe dezgolite de locuitori în urma vânzării de pământuri de către familia de moșieri Sursuk din Beirut, s-a însoțit de o scădere a importanței economice a Nazaretului

În anul 1926 locuiau în Nazaret 8000 locuitori arabi, din care doua treimi erau creștini și o treime musulmani. Mai locuiau în oraș și o mică comunitate evreiască formată din 58 membri (1922) pentru care centrul urban evreiesc cel mai apropiat se afla în localitatea Afula, înființată recent în 1925. Modernizarea și creșterea orașului erau lente în raport cu alte orașe arabe. Electificarea Nazaretului s-a amânat până în anii 1930. În schimb s-au realizat progrese în domeniul aprovizionării cu apă potabilă. S-au creat două rezervoare suplimentare pe dealurile din nord-vest și s-au adăugat câteva noi cisterne. În anul 1924 a fost înființat Spitalul englez iar în 1923 s-a încheiat zidirea Bisericii Salesiene Până în anul 1930 au luat ființă și o biserică baptistă, un parc municipal la Izvorul Mariei și o stație de poliție instalată în Seraiul lui Zaher al-Umar. De asemenea a fost extins cartierul musulman Sharkiya. Orașul a fost legat prin soseaua 60 de Afula. În 1930 Nazaretul a devenit reședință de plasă, apoi în 1944 reședința districtului Galileea. Din primii ani ai mandatului britanic in Palestina, populația arabă din Nazaret s-a opus prin reprezentanții ei mișcării sioniste și a susținut naționalismul arab, mai întâi „sirian de sud” și apoi „palestinian”. Delegați din Nazaret au participat la Primul Congres al arabilor din Palestina la Ierusalim in anul 1919. Ei au subscris la o scrisoare de protest împotriva mișcării naționale evreiești reprezentate de sionism. În 1922 a luat ființă și la Nazaret o Asociație arabă Musulmano-Creștină, sprijinită financiar mai ales de familia Zuabi. A fost dificil de realizat o unire eficientă și consecventă a tuturor facțiunilor arabe palestiniene. La finele anilor 1920 s-au întemeiat și filiale ale Organizației Tineretului Musulman, și Asociației Naționale Musulmane sub egida Înaltului Comitet Arab.

În anii 1936-1939 Nazaretul a jucat un rol minor în revolta arabă din Palestina. Doi din cei 281 de comandanți ai răscoalei erau originari de aici: creștinul Fuad Nassar și musulmanul Tawfik al-Ibrahim, originar din Indur, dar locuitor al Nazaretului. Comunele din apropiere, Safuriya și Al Mujaydil au jucat un rol militar mai însemnat, contribuind cu nouă comandanți. Răsculații au căutat să înroleze locuitorii orașului în protestul împotriva planului Comisiei Peel, care recomanda includerea Galileei într-un viitor stat evreiesc. La 26 septembrie 1937 comisarul de district Lewis Yelland Andrews a fost asasinat la Nazaret de către rebeli arabi locali. Pînă îm anul 1946 municipiul Nazaret s-a extins, și s-au creat noi cartiere - Maidan, Maslakh, Khanuk li Ninsawi. În cartierele existente dinainte s-au ridicat noi clădiri, orașul fiind dăruit și cu numeroase livezi și ogoare. Economia a benficiat și de înființarea a două fabrici de țigări, a unui depozit de tabac, două cinematografe, și a unei fabrici de țigle. Pe dealul cel mai de sud s-a ridicat încă o stație de poliție. Cea de la Serai a fost transformată în sediul Primăriei. Pe mai multe înălțimi din localitate s-au înălțat turnuri de control. În fosta cazarmă otomană s-a instalat Comisarul britanic al districtului. S-au mai înființat și sedii noi ale Departamentului pentru Agricultură și Departamentului pentru măsuratori și colonizare. În 1947 în ajunul Războiului cu evreii populația orașului era de 17.000. Planul O.N.U. de împărțire a Palestinei din 1947 între un stat evreiesc și unul arab, a alocat Nazaretul viitorului stat arab. Partea arabă a respins planul. În lunile de dinaintea evacuării forțelor și a administrației britanice, Nazaretul a devenit un loc de refugiu pentru numeroși arabi palestinieni veniți din orașe precum Tiberia, Haifa și Beitshan (Baysan), care au căzut în mâinile unităților evreiești respectiv, la 18 aprilie, 22 aprilie, și 22 mai 1948.

În timpul Războiului arabo-evreiesc din 1948-1949, cunoscut la evrei ca Războiul de independență al Israelului, Nazaretul nu a constituit propriu zis un camp de bătaie. La 9 iulie 1948 detașamente din așa numita Armată Arabă de Eliberare, la care s-au alăturat o parte din sătenii arabi dimprejur, și-au făcut intrarea în Nazaret. Apărarea localnicilor consta din 200-300 combatanți risipiți pe dealurile din jurul orașului. În fața bombardamentelor din partea israeliană, apărarea arabă de pe dealurile de vest și sud a eșuat„ pe dealurile de nord s-a opus o vreme rezistență în fața unei unități blindate israeliene. Moralul combatanților localnici era redus, și majoritatea au refuzat să continue să lupte alături de Armata Araba de Eliberare, pe care o vedeau destul de slabă, și ai cărei voluntari s-ar fi purtat, se zice, negativ față de locuitorii și clericii creștini.

Greul luptelor pentru controlul Nazaretului s-a dus în satele dimprejur, mai ales la Saffuriya, unde locuitorii au depus rezistență până ce au fost risipiți la 15 iulie de niște raiduri aeriene israeliene. În cele zece zile de lupte dintre primul și al doilea armistițiu, după o rezistență mai mult simbolică, la 16 iulie Nazaretul a capitulat în fața soldaților israelieni, care participau la așa numita „Operațiune Dekel” („Palmier”). Primarul musulman al orașului, Yusef Fahum, a cerut încetarea oricărei rezistențe pentru a preveni distrugerea orașului. Comandantul poliției a ridicat drapelul alb pe clădirea Seraiului. Capitularea orașului a fost pecetluită printr-un document scris, prin care conducerea Nazaretului a acceptat încetarea focului în schimbul promisiunii din partea ofițerilor israelieni, inclusiv comandantul de brigadă Ben Dunkelman, care a condus Operațiunea Dekel, de a proteja de daune pe civilii din localitate. La scurt timp după semnarea acordului, Dunkelman a primit un ordin prin care generalul Haim Laskov îî cerea sa evacueze cu forța pe arabii din oraș. Dunkelman a refuzat aceasta, explicând că a fost șocat și cutremurat de conținutul ordinului care făcea abstracție de acordul pe care el și însuși Laskov l-au semnat. La 12 ore după aceasta el a fost demis din post, dar totuși a reușit sa obțină asigurări că securitatea populației Nazaretului va fi garantată. Premierul și ministrul apărării noului stat evreiesc, David Ben Gurion, care voia să preîntâmpine proteste în lumea creștină, a sprijinit această decizie. Până la sfârșitul războiului, populația Nazaretului a fost martoră la venirea unui mare număr de refugiați din orașele și satele arabe ale Galileei.

 

Structura religioasă

     Islam (69%)

     Creștinism (30,9%)

     Iudaism (0,1%)

Nazaret este cel mai mare oraș din Israel cu o populație majoritar arabă. Până la instituirea mandatului britanic asupra Palestinei orașul era format preponderent din arabi creștini (predominant ortodocși), cu o minoritate musulmană. În prezent, creștinii constituie o parte semnificativă din populația orașului (maroniți, ortodocși, romano-catolici, melkiți, anglicani, baptiști, evangheliști și copți) însă sunt minoritari. Populația musulmană a crescut rapid, din mai multe considerente, însă mai ales din cauza că orașul a servit ca centru administrativ sub conducerea britanică, existând un flux mare de musulmani care se stabileau aici. În 2009, structura religioasă era următoarea: 69% musulmani, respectiv 30,9% creștini și 0,1% evrei. Primarul orașului este un creștin. Zona metropolitană are o populație de 210 000 de locuitori, dintre care 59% sunt arabi și 41% evrei.

Nazaret este un centrul administrativ si economic al regiunii. Deși capitala districtului de nord se află la Natzeret Ilit, cartierul guvernamental Kiriyat Hamemshala, cu oficiile ministeriale și tribunalele se află de fapt la limita dintre cele două orașe. Sediul poliției districtului de nord se află în perimetrul Kishla, din nordul Nazaretului, lânga Primărie, și în incinta sa se găsește Comandamentul de nord al armatei israeliene.

 

În urma tulburărilor din octombrie 2000 și a începutului Intifadei Al Aksa economia orașului a fost serios păgubită, ea fiind în mare parte dependentă de turism. În anii 2001-2007 turismul extern s-a redus la minimum, iar populația evreiască s-a abținut de a mai vizita orașul.Cel mai mare hotel al orașului (azi Golden Crown) a fost reciclat temporar în casă de arest pentru imigranții sau lucrătorii ilegali. In anul 2000 turiștii au ocupat încă 215,000 paturi de hotel si camerele de hotel erau ocupate în proportie de 45%. In 2001 s-au inregistrat 26000 paturi de hotel ocupate, și o ocupare a camerelor de 8%. Puținii pelerini care au venit în aceă perioadă în Israel au preferat să tragă la Tveria sau la Ierusalim. In anii 2008-2012 turismul la Nazaret a cunoscut un nou avânt. În anul 2010 s-au înregistrat 357,000 paturi de hotel ocupate, din care 301,000 de către turiști,iar proporția de ocupare a camerelor a fost de 61%. În anul 2011 oferta de camere pentru turiști a crescut la 853 în cele 7 hoteluri mari ale orașului, și alte 400 în mânăstiri și pe lângă biserici. La aceasta se adaugă camere în mici hoteluri boutique și hanuri îmbunătățite (ex. Fawzi Azar Inn etc), oferta de camere pentru turiști ajungand la 1,500 în anul 2012. In 2012 s-a inaugurat un nou mare hotel Gradenia și au fost redeschise hoteluri renovate, ca de pildă Crown Plaza. Clădirea istorică a poliției din Nazaret, cunoscută ca Muskubiye, a fost reciclată în hotel. În oraș s-au deschis numeroase buticuri, restaurante și cafenele, gelaterii,etc. În anul 2011 orașul a fost vizitat de 1,500,000 turiști, majoritatea pelerini creștini. ^[3]

•   Częstochowa, Polonia
•   Florența, Italia
•   Haga, Olanda
•   Loreto, Italia
•   Nablus, Autoritatea Națională Palestiniană
•   Saint-Denis, Franța

• situl Asociației Nazaret pentru cultură și turism Arhivat în 25 mai 2012, la Wayback Machine. - în engleză

• Orașul speranței^{[nefuncțională]}, 25 martie 2010, Narcisa Elena Balaban, Ziarul Lumina

• Listă de orașe din Israel