Naționalizare
Naționalizarea (sau etatizarea) este o măsură politică prin care se face un transfer al proprietății private în proprietatea statului, o înlocuire a proprietății private cu proprietatea publică. Este opusul privatizării.
Această măsură politică este cunoscută din Antichitate și a dat naștere domeniului public în Roma Antică.
Termenul modern este mai degrabă asociat social-democrației sau naționalismului. Naționalizarea cunoaște epoca sa de aur în Europa între 1945 și 1973, când consensul politic care a urmat celui de-al Doilea Război Mondial este favorabil naționalizării sectoarelor strategice din servicii și industrie.
Naționalizarea în blocul comunist
modificareO naționalizare masivă a avut loc în toate statele fostului bloc estic, în perioadă comunistă, printre care România (prin Legea nr.119 din 11 iunie 1948), Albania, Polonia, Republica Cehoslovacă, Ungaria, Iugoslavia, Bulgaria, Republica Democrată Germană și URSS (incluzând Rusia și alte provincii sovietice ca Estonia, Letonia, Lituania, Moldova sau Ucraina).
Semantic, termenul de naționalizare a fost folosit voit în mod impropriu de autoritățile comuniste ale vremii, pentru a conferi un caracter propagandistic acțiunii de trecere în proprietatea statului. În realitate, ceea ce s-a întâmplat în comunism a fost o „confiscare”, întrucât nicio compensație materială sau morală nu le-a fost acordată celor cărora li s-au „naționalizat” bunurile.
Naționalizarea în Europa Occidentală
modificareÎnsă confiscări de patrimoniu privat au avut loc nu numai în țările conduse de regimuri pe model sovietic, ci și în Occident, acolo unde populațiile și adminstrația postbelică i-au perceput pe deținătorii de capital ca fiind „dușmani”, „străini”, „colaboratori cu regimurile de ocupație” sau doar „profitori de război”: în Franța este bine cunoscut cazul naționalizării-confiscare a companiei Renault.[1] Confiscarea sediului companiei I.G.Farben de către armata americană de ocupație și de către statul german post-nazist (care o va transforma mai târziu în edificiu universitar), este un alt exemplu.
Note
modificare- ^ Le capital au XXIe siècle, Thomas Pikettty, Éditions du Seuil 2013.
Legături externe
modificareNaționalizarea României - serial în Jurnalul Național[nefuncțională]
- Ca un trăsnet din senin - interviu cu Alexandru Bârlădeanu despre naționalizare[nefuncțională], 12 iunie 2006, Lavinia Betea, Jurnalul Național
- A explodat o lege-bomba![nefuncțională], 12 iunie 2006, Ilarion Tiu, Jurnalul Național
- Strasnicele strict-secrete[nefuncțională], 12 iunie 2006, Lavinia Betea, Cristina Vohn, Jurnalul Național
- "Bogata esti, Patria mea!"[nefuncțională], 12 iunie 2006, Paula Mihailov Chiciuc, Jurnalul Național
- Deschiaburirea bisericilor[nefuncțională], 12 iunie 2006, Cristina Vohn, Jurnalul Național
- Exceptie VIP[nefuncțională], 12 iunie 2006, Lavinia Betea, Jurnalul Național
- Splendorile micului Paris[nefuncțională], 12 iunie 2006, Cristina Diac, Paula Mihailov Chiciuc, Jurnalul Național
- Arad, orasul lui Neuman[nefuncțională], 12 iunie 2006, Cristina Diac, Jurnalul Național
- Saraca si cinstita[nefuncțională], 12 iunie 2006, Jurnalul Național
- "S-a făcut naționalizare!" Arhivat în , la Wayback Machine., 17 octombrie 2007, Paula Mihailov Chiciuc, Jurnalul Național
- Naționalizarea – ultima aniversare[nefuncțională], 11 iunie 2009, Cristina Diac, Jurnalul Național
- Poporul muncitor, călăul burgheziei[nefuncțională], 11 iunie 2009, Paula Mihailov Chiciuc, Jurnalul Național
- Strasnicele strict-secrete[nefuncțională], 12 iunie 2006, Lavinia Betea, Cristina Vohn, Jurnalul Național