Mel Gibson
Mel Gibson (n. , Peekskill(d), New York, SUA) este un actor, regizor, producător și scenarist american. Una din marile sale realizări o constituie filmul Patimile lui Hristos, pe care l-a regizat și finanțat.
S-a născut cu numele Mel Columcille Gerard Gibson într-o familie irlandeză catolică, împreună cu care se mută în Australia în 1968.
Carieră
modificareDorindu-și să devină jurnalist, Gibson studiază la Institutul Național de Artă Dramatică din Sydney, în compania unor oameni remarcabili precum Judy Davis.[14] Inițial, tânărul actor avea trac pe scenă și era încă student când a jucat în Summer City (1976). După absolvire a jucat în câteva roluri secundare la South Australia Theatre Company. În 1979, Gibson a jucat în două filme total diferite. În drama "Tim", tânărul actor de 22 de ani avea rolul unui retardat. Rolul i-a adus un premiu Sammy (unul dintre marile premii australiene). Cel de-al doilea film a fost Mad Max, unde a jucat rolul unui polițist din viitor într-o lume aproape distrusă de un război nuclear. Succesul din ambele filme îl transformă într-o vedetă. Aceste filme au fost urmate de drama Gallipoli (1981) care i-a adus un al doilea premiu Sammy pentru cel mai bun actor, Mad Max 2 (1981), The Year of Living Dangerously (1983), The Bounty (1984), și Mad Max Beyond ThunderdomeP (1985), alături de cântăreața Tina Turner. A urmat o pauză de doi ani, însă avea să se întoarcă alături de Danny Glover în filmul lui Richard Donner, Lethal Weapon. Alte filme: Hamlet (1990), The Man Without a Face (1993), Maverik (1994), în 1995 joacă și regizează Braveheart cu care câștigă premiul Academiei pentru cel mai bun regizor, Conspiracy Theory (1997), Payback (1999), We Were Soldiers (2000) și Signs (2002).
Ulterior, după acumulări artistice și materiale, respectiv după înființarea propriei sale case de filme, și-a arătat talentele sale regizorale în Patimile lui Hristos și Apocalypto, filme care au avut efecte puternice, dar polarizate asupra spectatorilor.
Biografie
modificareMel Columcille Gerard Gibson s-a născut al șaselea din cei unsprezece copii ai lui Hutton Gibson și Ann Gibson. Mama sa era australiană și a murit în decembrie 1990.[15][16] Deși s-a născut în America, Mel și familia lui s-au mutat în New South Wales, Australia. Mel este căsătorit cu Robyn Moore din 1980[17] și alături de ea are șapte copii.[18] O fată, Hannah, nascută în 1980, doi gemeni Edward și Christian născuți în 1982, Willie, născut în 1985, Louis în 1988, Milo în 1990 și Tommy, născut în 1999. Pentru filmul "Passion of the Christ", pe care l-a regizat, scris și produs a cheltuit 25 de milioane de dolari din propriul buzunar, dar a câștigat 210 milioane din profituri plus alte 150 pe care nu le-a încasat încă. În 2004 a câștigat mai mulți bani decât Oprah Winfrey, J.K. Rowling, Tiger Woods, Michael Schumacher și Steven Spielberg. Alături de Warren Beatty, Clint Eastwood, Robert Redford, Richard Attenborough și Kevin Costner se numără printre câștigătorii Oscarului pentru cea mai bună regie, deși aceștia sunt cunoscuți mai mult ca actori decât ca regizori. În decembrie 2004 a cumpărat insula Mago din Fiji de la un hotel japonez, pentru care a plătit 15 milioane de dolari și plănuiește să o transforme în locul lui personal de relaxare. Insula are două lagune și o incredibilă plajă cu nisip alb.
Filmografie
modificarePrimul rol al lui Gibson a fost filmul australian Summer City. De-a lungul mai multor decenii, rolurile sale, regia și producțiile sale i-au adus lui Mel Gibson multiple nominalizări și câștigarea a numeroase premii, câștigând peste 2,5 miliarde dolari americani numai în Statele Unite.[19][20]
An | Film | Note |
---|---|---|
1993 | The Man Without a Face | |
1995 | Braveheart | Academy Award for Best Director Golden Globe Award for Best Director Broadcast Film Critics Association Award for Best Director National Board of Review Special Achievement in Filmmaking ShoWest Award: Director of the Year[22] Nominalizare—BAFTA Award for Best Direction Nominalizare—Directors Guild of America Award |
2004 | The Passion of the Christ | Satellite Award for Best Director |
2006 | Apocalypto |
An | Film | Note |
---|---|---|
1992 | Forever Young | Producător executiv - necreditat |
1995 | Braveheart | Academy Award for Best Picture Nominalizare—BAFTA Award for Best Film not in the English Language |
2000 | The Three Stooges | Televiziune Producător executiv |
2001 | Invincible | Televiziune Producător executiv |
2003 | Family Curse | Televiziune Producător executiv |
2003 | The Singing Detective | |
2004 | The Passion of the Christ | People's Choice Awards—Favorite Motion Picture Drama |
2004 | Paparazzi | |
2005 | Leonard Cohen: I'm Your Man | Televiziune Producător executiv |
2006 | Apocalypto | Nominalizare—Golden Globe Award for Best Foreign Language Film Nominalizare—BAFTA Award for Best Film not in the English Language Nominalizare—Broadcast Film Critics Association Award for Best Foreign Language Film |
2008 | Another Day in Paradise | Televiziune |
An | Film | Note |
---|---|---|
2004 | The Passion of the Christ | |
2006 | Apocalypto |
Referințe
modificare- ^ Australian Honours Search Facility
- ^ Mel Gibson, Encyclopædia Britannica Online, accesat în
- ^ Mel Gibson, Roglo
- ^ Mel Gibson, Opća i nacionalna enciklopedija
- ^ „Mel Gibson”, Gemeinsame Normdatei, accesat în
- ^ Mel Gibson, SNAC, accesat în
- ^ Geni.com
- ^ a b https://ireland-calling.com/citizenship/mel-gibson-irish-citizen/ Lipsește sau este vid:
|title=
(ajutor) - ^ https://www.irishpost.com/entertainment/11-celebrities-never-realised-irish-passport-164941 Lipsește sau este vid:
|title=
(ajutor) - ^ https://www.acmi.net.au/creators/76439 Lipsește sau este vid:
|title=
(ajutor) - ^ Autoritatea BnF, accesat în
- ^ CONOR.SI[*] Verificați valoarea
|titlelink=
(ajutor) - ^ https://en.wikipedia.org/wiki/Mel_Gibson Lipsește sau este vid:
|title=
(ajutor) - ^ "A Night on Mount Edna," 15 decembrie 1990
- ^ „Mel Gibson to be honoured at IFTA ceremony – RTÉ Ten”. Rte.ie. Accesat în .
- ^ Lawrence Donegan (). „Observer profile”. Guardian. UK. Accesat în .
- ^ „Mel Gibson Divorce – Goodbye, But Not Farewell”. TMZ. . Accesat în .
- ^ Jones, Oliver (). „INSIDE STORY: Meet Mel Gibson's Children — Mel Gibson”. People. Accesat în .
- ^ „Mel Gibson Movie Box Office Results – Actor”. Box Office Mojo. Accesat în .
- ^ „Mel Gibson Movie Box Office Results – Director”. Box Office Mojo. Accesat în .
- ^ „People's Choice Awards Nominees & Winners: 2001”. PeoplesChoice.com. Accesat în .
- ^ DeArmond, Michelle (). „Travolta, Bullock honored”. Las Vegas Sun. Accesat în .
Bibliografie
modificare- McCarty, John (). The Films of Mel Gibson. New York: Citadel. ISBN 0806522267.
- Clarkson, Wensley (). Mel Gibson: Man on a Mission. London: John Blake. ISBN 1-85782-537-3.
Legături externe
modificare- Materiale media legate de Mel Gibson la Wikimedia Commons
- Mel Gibson la Internet Movie Database
- Mel Gibson pe Curlie
- Mel Gibson pe Charlie Rose
- Mel Gibson — știri și comentarii colectate la The New York Times
- Lucrări de sau despre Mel Gibson în biblioteci (catalog WorldCat)