Lunca Dunării

Lunca Dunării este o formă de relief, respectiv albia majoră a fluviului Dunărea.

Sectorul Lunca Dunării:
• se întinde de la Porțile de Fier până la Călărași;
• este sectorul de câmpie al Dunării având o luncă din ce in ce mai largă (10 km) în partea românească;
• în partea bulgărească țărmul este înalt;
• adâncimea apelor permite navigația navelor cu pescaj de până la 2m;
• în era comunistă lunca a fost desecată și îndiguită pentru a fi dată agriculturii deși România nu ducea lipsă de pământ arabil, dar domina atunci ideia că „mlaștinile sînt inutile și nesănătoase” și că zonele umede, al căror rol nu era luat în considerare, trebuie să fie „asanate”, astfel încât factorii de decizie gândeau excluziv inginerește și nu consultau hidrologii, biologii și ihtiologii; România nu a semnat convenția Ramsar (1975) decât după revoluție, la 25 ianuarie 1991.^[1]
  Porturile fluviale din acest sector sunt:
  • Turnu Severin
  • Calafat
  • Corabia
  • Turnu Măgurele
  • Giurgiu
  • Oltenița
  • Călărași
    Poduri din acest sector:
    • Podul Prieteniei (dintre Giurgiu și Bulgaria)
    • Podul Calafat-Vidin (dintre Calafat și Bulgaria).

    
    
    

    Vezi și

    modificare
    • Brațele Dunării
    • Bălțile Dunării
    • Delta Dunării
    • Canalul Dunăre-Marea Neagră
    • Canalul Dunăre-București

    
    

    1. ^ Ramsar.org - Zone umede de importanță internațională din România accesat la 19 mai 2016.