Insuficiență cardiacă

Cauzele comune ale insuficienței cardiace includ: boala arterială coronariană, incluzând un infarct miocardic anterior (atac de cord), hipertensiunea arterială, fibrilația atrială, boala valvulară cardiacă și cardiomiopatia.^[5][7] Acestea cauzează insuficiența cardiacă prin schimbarea structurii sau funcționării inimii.^[5] Există două tipuri principale de insuficiență cardiacă: insuficiența cardiacă cauzată de insuficiența ventriculară stângă și insuficiența cardiacă cu fracție de ejecție normală , în funcție de afectarea capacității ventriculului stâng de a se contracta sau de abilitatea inimii de a se relaxa.^[5] Severitatea bolii este clasificată, de obicei, în funcție de gradul de reducere a capacității de exercițiu fizic.^[8] Insuficiența cardiacă nu este sinonimă cu infarctul miocardic (în care o parte a mușchiului inimii nu mai funcționează) sau cu stopul cardiac (în care fluxul sangvin se oprește în totalitate).^[9][10] Alte boli ce ar putea avea simptome asemănătoare insuficienței cardiace includ, printre altele: obezitatea, problemele renale, problemele hepatice, anemia și boala tiroidiană.^[8]

Boala este diagnosticată cu ajutorul istoricului simptomelor și a examinării fizice, prin confirmarea adusă de o ecocardiografie.^[11] Analizele de sânge, electrocardiografia și radiografia toracică pot fi utile pentru a stabili bazele cauzei.^[11] Tratamentul depinde de severitatea și cauza bolii.^[11] La persoanele bolnave cronic, dar în stare stabilă, tratamentul uzual constă în luarea unor măsuri privind stilul de viață, precum oprirea fumatului,^[12] exerciții fizice,^[13] și modificări ale dietei, precum și medicamentație.^[12] La persoanele cu insuficiență cardiacă cauzată de disfuncții ale ventriculului stâng, este recomandată folosirea unor inhibitori ai enzimei de conversie a angiotensinei și a unor beta-blocante.^[11] Pentru cei cu boală severă, pot fi folosiți antagoniști de aldosteron, un blocant al receptorilor angiotensinei sau hidralazină cu un nitrat.^[11] Dacă există o fracție de ejecție normală, ar trebui tratate problemele de sănătate asociate.^[11] Diureticele sunt de ajutor pentru retenția de fluide și, prin urmare, recomandate.^[12] Uneori, în funcție de cauză, un dispozitiv implantat precum pacemaker sau defibrilatorul cadiac implantabil ar putea fi de ajutor.^[11] Un dispozitiv de asistare ventriculară sau, ocazional, o un transplant de inimă pot fi recomandate la cei cu afecțiuni severe, în ciuda tuturor celorlalte măsuri.^[12]

Insuficiența cardiacă este o boală comună, costisitoare și potențial fatală.^[7] În țările dezvoltate, aproximativ 2% dintre adulți au insuficiență cardiacă, iar la cei ce depășesc vârsta de 65 de ani, acest procentaj tinde spre 6–10%.^[7][14] În anul diagnosticării, riscul decesului este de 35%, după care scade sub 10% în fiecare an.^[5] Acest lucru este similar cu riscurile unui număr de tipuri de cancer.^[5] În Regatul Unit al Marii Britanii, boala reprezintă motivul pentru care 5% dintre oameni sunt internați în spital.^[5] Insuficiența cardiacă a fost cunoscută încă din antichitate, fiind menționată în papirusurile Ebers în jurul anului 1550 î.e.n.^[6]